Ospăţul lui Belşaţar şi luarea Babilonului

5 Împăratul Belşaţar a făcut^(A) un mare ospăţ celor o mie de mai-mari ai lui şi a băut vin înaintea lor. ² Şi, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care^(B) le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. ³ Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. ⁴ Au băut vin şi au lăudat^(C) pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră. ⁵ În clipa^(D) aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris. ⁶ Atunci, împăratul a îngălbenit şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor şi genunchii^(E) i s-au izbit unul de altul. ⁷ Împăratul a strigat^(F) în gura mare să i se aducă cititorii^(G) în stele, haldeenii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul şi a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât şi va avea locul al treilea^(H) în cârmuirea împărăţiei.” ⁸ Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut^(I) nici să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului. ⁹ Din pricina aceasta, împăratul Belşaţar s-a înspăimântat^(J) foarte tare, faţa i s-a îngălbenit şi mai-marii lui au rămas încremeniţi. ¹⁰ Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai-marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate^(K)! Să nu te tulbure gândurile tale şi să nu ţi se îngălbenească faţa! ¹¹ În împărăţia ta este^(L) un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi, şi, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare^(M) peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori, ¹² şi anume pentru că^(N) s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat^(O) Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele şi să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea!” ¹³ Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? ¹⁴ Am aflat despre tine că ai în tine duhul^(P) dumnezeilor şi că la tine se găsesc lumini, pricepere şi o înţelepciune nemaipomenită. ¹⁵ Au adus înaintea mea pe înţelepţi^(Q) şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte. ¹⁶ Am aflat că tu poţi să tâlcuieşti şi să dezlegi întrebări grele; acum^(R), dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gât şi vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei!” ¹⁷ Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi voi citi împăratului scrierea şi i-o voi tâlcui. ¹⁸ Împărate, Dumnezeul^(S) cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă şi strălucire ¹⁹ şi, din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate^(T) popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia şi cobora pe cine voia. ²⁰ Dar, când^(U) i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; ²¹ a fost^(V) izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut^(W) că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea. ²² Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai^(X) smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. ²³ Ci te-ai^(Y) înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai-marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care^(Z) nici nu văd, nici n-aud şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna^(AA) căruia se află suflarea ta şi toate căile tale! ²⁴ De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta. ²⁵ Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit şi împărţit!^[a]’ ²⁶ Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt. ²⁷ Cântărit^(AB) înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! ²⁸ Împărţit înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită şi dată mezilor^(AC) şi perşilor^(AD)!” ²⁹ Îndată, Belşaţar a dat poruncă şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gât şi au dat de ştire că va avea locul al treilea^(AE) în cârmuirea împărăţiei. ³⁰ Dar, chiar în noaptea^(AF) aceea, Belşaţar, împăratul haldeenilor, a fost omorât. ³¹ Şi a pus mâna pe împărăţie Darius^(AG), Medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani.