40 Va fi şi o a patra împărăţie, tare ca fierul (fierul sfărâmă şi spulberă totul)[a]. Şi, după cum fierul sfărâmă şi spulberă totul, tot astfel şi această împărăţie le va sfărâma şi le va zdrobi pe celelalte.[b] 41 De asemenea, aşa cum ai văzut că picioarele şi degetele erau o parte din lut de olar şi o altă parte din fier, tot aşa va fi împărţită şi împărăţia. Va rămâne însă în ea ceva din tăria fierului, întocmai cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. 42 Şi aşa cum degetele picioarelor erau o parte din fier şi o altă parte din lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte fragilă. 43 După cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, tot aşa şi ei îşi vor amesteca neamul cu ceilalţi oameni, însă nu vor rămâne uniţi, aşa cum nici fierul nu se poate uni cu lutul.

44 În zilele acestor împăraţi însă, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie veşnică, care nu va fi distrusă niciodată şi care nu va fi lăsată în mâinile altui popor. Ea va sfărâma şi va pune capăt tuturor celorlalte împărăţii, însă ea va dăinui veşnic. 45 Aceasta înseamnă piatra care ai văzut că a fost desprinsă din munte fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, bronzul, lutul, argintul şi aurul.

Dumnezeul cel Mare a făcut deci cunoscut împăratului ce va fi în viitor. Visul este adevărat, iar interpretarea lui este vrednică de încredere.

Read full chapter

Footnotes

  1. Daniel 2:40 TM; Teodotion, Siriacă, VUL nu conţin această frază
  2. Daniel 2:40 Este vorba despre Imperiul Roman