Daniel la Babilon

1 În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit^(A) împotriva Ierusalimului şi l-a împresurat. ² Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte^(B) din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear^(C), în casa dumnezeului său, le-a pus^(D) în casa vistieriei dumnezeului său. ³ Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească, ⁴ nişte tineri fără^(E) vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune^(F) în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba haldeenilor. ⁵ Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba^(G) împăratului. ⁶ Printre ei erau dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. ⁷ Căpetenia^(H) famenilor dregători le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel^(I) i-a pus numele Beltşaţar; lui Hanania, Şadrac; lui Mişael, Meşac şi lui Azaria, Abed-Nego. ⁸ Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele^(J) alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. ⁹ Dumnezeu a făcut^(K) ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. ¹⁰ Căpetenia famenilor a zis lui Daniel: „Mă tem numai de domnul meu împăratul, care a hotărât ce trebuie să mâncaţi şi să beţi, ca nu cumva să vadă feţele voastre mai triste decât ale celorlalţi tineri de vârsta voastră şi să-mi puneţi astfel capul în primejdie înaintea împăratului”. ¹¹ Atunci, Daniel a zis îngrijitorului căruia îi încredinţase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria: ¹² „Încearcă pe robii tăi zece zile şi să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut; ¹³ să te uiţi apoi la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!” ¹⁴ El i-a ascultat în privinţa aceasta şi i-a încercat zece zile. ¹⁵ După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii care mâncau din bucatele împăratului. ¹⁶ Îngrijitorul lua bucatele şi vinul care le erau rânduite şi le dădea zarzavaturi. ¹⁷ Dumnezeu a dat^(L) acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere^(M) pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput^(N) în toate vedeniile şi în toate visele. ¹⁸ La vremea sorocită de împărat ca să-i aducă la el, căpetenia famenilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar. ¹⁹ Împăratul a stat de vorbă cu ei, dar, între toţi tinerii aceia, nu s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba^(O) împăratului. ²⁰ În toate^(P) lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele care erau în toată împărăţia lui. ²¹ Aşa a dus-o^(Q) Daniel până în anul întâi al împăratului Cirus.

Visul lui Nebucadneţar

2 În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte vise. Duhul îi era^(R) tulburat şi i-a pierit somnul^(S). ² Împăratul^(T) a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe haldeeni ca să-i spună visele. Ei au venit şi s-au înfăţişat înaintea împăratului. ³ Împăratul le-a zis: „Am visat un vis; duhul îmi este tulburat şi aş vrea să ştiu visul acela.” ⁴ Haldeenii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veşnic să trăieşti, împărate^(U)! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tâlcuirea lui!” ⁵ Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis haldeenilor: „Mi-a scăpat din minte lucrul acela. Dacă nu-mi veţi face cunoscute visul şi tâlcuirea lui, veţi fi făcuţi^(V) bucăţi şi casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. ⁶ Dar^(W), dacă-mi veţi spune visul şi tâlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri şi răsplătiri şi mare cinste. De aceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!” ⁷ Ei au răspuns a doua oară: „Să spună împăratul robilor săi visul, şi i-l vom tălmăci!” ⁸ Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Văd, cu adevărat, că voiţi să câştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi-a scăpat din minte. ⁹ Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaşi^(X) soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sunteţi în stare să mi-l şi tâlcuiţi!” ¹⁰ Haldeenii au răspuns împăratului: „Nu este nimeni pe pământ care să poată spune ce cere împăratul; de aceea niciodată niciun împărat, oricât de mare şi puternic ar fi fost, n-a cerut aşa ceva de la niciun vrăjitor, cititor în stele sau haldeean! ¹¹ Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei^(Y), a căror locuinţă nu este printre muritori!” ¹² La auzul acestor cuvinte, împăratul s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului. ¹³ Hotărârea ieşise, înţelepţii începuseră să fie omorâţi şi căutau şi pe Daniel şi pe tovarăşii lui ca să-i piardă. ¹⁴ Atunci, Daniel a vorbit cu minte şi cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieşise să omoare pe înţelepţii Babilonului. ¹⁵ A luat cuvântul şi a zis lui Arioc, căpitanul împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile. ¹⁶ Şi Daniel s-a dus la împărat şi l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea. ¹⁷ Apoi Daniel s-a dus în casa lui şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi Azaria, ¹⁸ rugându-i să ceară^(Z) îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. ¹⁹ După aceea i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie^(AA) în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor. ²⁰ Daniel a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat^(AB) să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! Ale Lui^(AC) sunt înţelepciunea şi puterea. ²¹ El schimbă vremurile^(AD) şi împrejurările; El răstoarnă^(AE) şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune^(AF) înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! ²² El descoperă^(AG) ce este adânc şi ascuns; El ştie^(AH) ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina^(AI). ²³ Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut^(AJ) noi, căci ne-ai descoperit taina împăratului!” ²⁴ După aceea, Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s-a dus şi i-a vorbit aşa: „Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului şi voi da împăratului tâlcuirea!” ²⁵ Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului şi i-a vorbit aşa: „Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea!” ²⁶ Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel, care se numea Beltşaţar: „Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tâlcuirea lui?” ²⁷ Daniel a răspuns înaintea împăratului şi a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. ²⁸ Dar^(AK) este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla^(AL) în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău. ²⁹ În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri, şi Cel ce^(AM) descoperă tainele ţi-a făcut cunoscut ce se va întâmpla. ³⁰ Însă, dacă^(AN) mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei şi să afli ce-ţi doreşte^(AO) inima să ştii. ³¹ Tu, împărate, te uitai şi iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare. ³² Capul chipului acestuia era de aur^(AP) curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pântecele şi coapsele îi erau de aramă; ³³ fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier şi parte de lut. ³⁴ Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini^(AQ), a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi. ³⁵ Atunci, fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava^(AR) din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă^(AS) nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte^(AT) mare şi a umplut^(AU) tot pământul. ³⁶ Iată visul. Acum îi vom spune şi tâlcuirea înaintea împăratului. ³⁷ Tu, împărate^(AV), eşti împăratul împăraţilor, căci^(AW) Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. ³⁸ El ţi-a dat în mâini, oriunde^(AX) locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu^(AY) eşti capul de aur! ³⁹ După tine, se va ridica o altă^(AZ) împărăţie, mai^(BA) neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă şi care va stăpâni peste tot pământul. ⁴⁰ Va fi o a patra^(BB) împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi. ⁴¹ Şi, după cum ai văzut picioarele^(BC) şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. ⁴² Şi, după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă. ⁴³ Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul. ⁴⁴ Dar, în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul^(BD) cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată^(BE) şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma^(BF) şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic. ⁴⁵ Aceasta înseamnă piatra pe^(BG) care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat şi tâlcuirea lui este temeinică.” ⁴⁶ Atunci, împăratul^(BH) Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme^(BI). ⁴⁷ Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor şi El descoperă^(BJ) tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!” ⁴⁸ Apoi, împăratul a înălţat pe Daniel şi i-a dat daruri^(BK) multe şi bogate; i-a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului şi l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie^(BL) a tuturor înţelepţilor Babilonului. ⁴⁹ Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna^(BM) lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas^(BN) la curtea împăratului.

Cei trei tovarăşi ai lui Daniel, în cuptor

3 Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. ² Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. ³ Atunci, dregătorii, îngrijitorii şi cârmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii şi toate căpeteniile ţinuturilor s-au strâns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S-au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar. ⁴ Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare^(BO), neamuri, oameni de toate limbile! ⁵ În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului de aur pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar. ⁶ Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat^(BP) chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” ⁷ De aceea, în clipa când au auzit toate popoarele sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. ⁸ Cu prilejul acesta şi în aceeaşi vreme, câţiva haldeeni s-au apropiat^(BQ) şi au pârât pe iudei. ⁹ Ei au luat cuvântul şi au zis împăratului Nebucadneţar: „Să trăieşti veşnic, împărate^(BR)! ¹⁰ Ai dat o poruncă după care toţi cei ce vor auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică vor trebui să se arunce cu faţa la pământ şi să se închine chipului de aur ¹¹ şi, după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins. ¹² Dar sunt^(BS) nişte iudei cărora le-ai dat în grijă treburile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!” ¹³ Atunci, Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului. ¹⁴ Nebucadneţar a luat cuvântul şi le-a zis: „Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur pe care l-am înălţat? ¹⁵ Acum fiţi gata şi, în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut^(BT); dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care^(BU) este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” ¹⁶ Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi^(BV) n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. ¹⁷ Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. ¹⁸ Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” ¹⁹ La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să-l încălzească. ²⁰ Apoi, a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins. ²¹ Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins. ²² Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. ²³ Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins. ²⁴ Atunci, împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” ²⁵ El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând^(BW) slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu^(BX) de dumnezei!” ²⁶ Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului. ²⁷ Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii, şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra^(BY) trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. ²⁸ Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut^(BZ) în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! ²⁹ Iată acum^(CA) porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi^(CB) făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că^(CC) nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.” ³⁰ După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste în ţinutul Babilonului.

Copacul cel mare

4 „Nebucadneţar, împăratul, către toate^(CD) popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace! ² Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele şi minunile pe care^(CE) le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine. ³ Cât^(CF) de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie^(CG) veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam! ⁴ Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu. ⁵ Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile^(CH) duhului meu mă umpleau^(CI) de groază. ⁶ Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul. ⁷ Îndată au venit^(CJ) vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui. ⁸ La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit^(CK) Beltşaţar după numele dumnezeului meu şi care^(CL) are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul şi am zis: ⁹ ‘Beltşaţare, căpetenia^(CM) vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi şi că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuieşte-mi vedeniile pe care le-am avut în vis. ¹⁰ Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam şi iată că în mijlocul pământului era un^(CN) copac foarte înalt. ¹¹ Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ. ¹² Frunza lui era frumoasă şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele^(CO) câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el. ¹³ În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a pogorât din ceruri un străjer^(CP) sfânt^(CQ). ¹⁴ El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: «Tăiaţi^(CR) copacul şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele^(CS) de sub el şi păsările din ramurile lui! ¹⁵ Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului. ¹⁶ Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri^(CT) peste el. ¹⁷ Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie^(CU) cei vii că^(CV) Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!» ¹⁸ Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tâlcuieşte-l, fiindcă^(CW) toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul^(CX) dumnezeilor sfinţi.’ ¹⁹ Atunci, Daniel, numit^(CY) Beltşaţar, a rămas uimit o clipă şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul şi a zis: ‘Beltşaţare, să nu te tulbure visul şi tâlcuirea!’. Şi Beltşaţar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta^(CZ) să fie pentru vrăjmaşii tăi şi tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi! ²⁰ Copacul^(DA) pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare şi puternic încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toate capetele pământului; ²¹ copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului, ²² eşti tu^(DB), împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri şi a cărui stăpânire^(DC) se întinde până la marginile pământului. ²³ Împăratul^(DD) a văzut pe un străjer sfânt pogorându-se şi zicând: «Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele^(DE) câmpului până vor trece şapte vremuri peste el». ²⁴ Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul. ²⁵ Te vor izgoni^(DF) din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă^(DG) ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. ²⁶ Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în^(DH) ceruri. ²⁷ De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt^(DI) păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate^(DJ) că ţi se va prelungi^(DK) fericirea!’ ²⁸ Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar. ²⁹ După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, ³⁰ împăratul^(DL) a luat cuvântul şi a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?’ ³¹ Nu se sfârşise încă vorba^(DM) aceasta a împăratului, şi un glas^(DN) s-a pogorât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! ³² Te vor izgoni^(DO) din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremuri până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!’ ³³ Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor. ³⁴ După trecerea^(DP) vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte^(DQ) veşnic, Acela a cărui stăpânire^(DR) este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuie din neam în neam. ³⁵ Toţi^(DS) locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea^(DT) cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni^(DU) nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce^(DV) faci?’ ³⁶ În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava^(DW) împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut^(DX). ³⁷ Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate^(DY) lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate^(DZ) să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”

Ospăţul lui Belşaţar şi luarea Babilonului

5 Împăratul Belşaţar a făcut^(EA) un mare ospăţ celor o mie de mai-mari ai lui şi a băut vin înaintea lor. ² Şi, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care^(EB) le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. ³ Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. ⁴ Au băut vin şi au lăudat^(EC) pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră. ⁵ În clipa^(ED) aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris. ⁶ Atunci, împăratul a îngălbenit şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor şi genunchii^(EE) i s-au izbit unul de altul. ⁷ Împăratul a strigat^(EF) în gura mare să i se aducă cititorii^(EG) în stele, haldeenii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul şi a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât şi va avea locul al treilea^(EH) în cârmuirea împărăţiei.” ⁸ Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut^(EI) nici să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului. ⁹ Din pricina aceasta, împăratul Belşaţar s-a înspăimântat^(EJ) foarte tare, faţa i s-a îngălbenit şi mai-marii lui au rămas încremeniţi. ¹⁰ Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai-marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate^(EK)! Să nu te tulbure gândurile tale şi să nu ţi se îngălbenească faţa! ¹¹ În împărăţia ta este^(EL) un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi, şi, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare^(EM) peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori, ¹² şi anume pentru că^(EN) s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat^(EO) Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele şi să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea!” ¹³ Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? ¹⁴ Am aflat despre tine că ai în tine duhul^(EP) dumnezeilor şi că la tine se găsesc lumini, pricepere şi o înţelepciune nemaipomenită. ¹⁵ Au adus înaintea mea pe înţelepţi^(EQ) şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte. ¹⁶ Am aflat că tu poţi să tâlcuieşti şi să dezlegi întrebări grele; acum^(ER), dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gât şi vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei!” ¹⁷ Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi voi citi împăratului scrierea şi i-o voi tâlcui. ¹⁸ Împărate, Dumnezeul^(ES) cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă şi strălucire ¹⁹ şi, din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate^(ET) popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia şi cobora pe cine voia. ²⁰ Dar, când^(EU) i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; ²¹ a fost^(EV) izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut^(EW) că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea. ²² Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai^(EX) smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. ²³ Ci te-ai^(EY) înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai-marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care^(EZ) nici nu văd, nici n-aud şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna^(FA) căruia se află suflarea ta şi toate căile tale! ²⁴ De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta. ²⁵ Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit şi împărţit!^[a]’ ²⁶ Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt. ²⁷ Cântărit^(FB) înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! ²⁸ Împărţit înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită şi dată mezilor^(FC) şi perşilor^(FD)!” ²⁹ Îndată, Belşaţar a dat poruncă şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gât şi au dat de ştire că va avea locul al treilea^(FE) în cârmuirea împărăţiei. ³⁰ Dar, chiar în noaptea^(FF) aceea, Belşaţar, împăratul haldeenilor, a fost omorât. ³¹ Şi a pus mâna pe împărăţie Darius^(FG), Medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani.

Daniel, în groapa leilor

6 Darius a găsit cu cale să pună^(FH) peste împărăţie o sută douăzeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia; ² a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă. ³ Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh^(FI) înalt, şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia. ⁴ Atunci^(FJ), căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce priveau treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău. ⁵ Atunci, oamenii aceştia au zis: „Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!” ⁶ Apoi, aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti veşnic, împărate^(FK) Darius! ⁷ Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa în timp de treizeci de zile rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. ⁸ Acum, împărate, întăreşte oprirea şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba după legea^(FL) mezilor şi perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.” ⁹ În urma celor de mai sus, împăratul Darius a scris porunca şi oprirea. ¹⁰ Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre^(FM) Ierusalim, şi de trei^(FN) ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. ¹¹ Atunci, oamenii aceştia au dat năvală în casă şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui. ¹² Apoi, s-au înfăţişat^(FO) înaintea împăratului şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea^(FP) mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba!” ¹³ Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul^(FQ) din prinşii de război ai lui Iuda, nu^(FR) ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!” ¹⁴ Împăratul s-a mâhnit^(FS) foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel şi, până la asfinţitul soarelui, s-a trudit să-l scape. ¹⁵ Dar oamenii aceia au stăruit de împărat şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea^(FT) mezilor şi perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!” ¹⁶ Atunci, împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!” ¹⁷ Au adus^(FU) o piatră şi au pus-o la gura gropii. Împăratul^(FV) a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. ¹⁸ Împăratul s-a întors apoi în palatul său. A petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nicio ţiitoare şi n-a putut^(FW) să doarmă. ¹⁹ În revărsatul zorilor însă, împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei. ²⁰ Şi, apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul^(FX) tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?” ²¹ Şi Daniel a zis împăratului: „Veşnic să trăieşti^(FY), împărate! ²² Dumnezeul^(FZ) meu a trimis pe îngerul Său şi a închis^(GA) gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!” ²³ Atunci, împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere^(GB) în Dumnezeul său. ²⁴ Împăratul a poruncit să aducă^(GC) pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii^(GD) lor şi nevestele lor, şi, până să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele. ²⁵ După aceea^(GE), împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile care locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug! ²⁶ Poruncesc^(GF) ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă^(GG) şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci^(GH) El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuie veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici^(GI) niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. ²⁷ El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne^(GJ) şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!” ²⁸ Daniel a dus-o bine sub domnia^(GK) lui Darius şi sub domnia lui Cirus^(GL), Persanul.