A A A A A
Bible Book List

Apocalipsa 6Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Cele şapte sigilii

Am văzut când Mielul a rupt primul dintre cele şapte sigilii şi am auzit-o pe una dintre cele patru fiinţe vii spunând cu glas ca de tunet: „Vino!“ M-am uitat şi iată că era un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană şi, ca un cuceritor, a pornit să cucerească.

Când Mielul a rupt al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă vie spunând: „Vino!“ Şi a pornit un alt cal, unul roşu, iar celui ce-l călărea i s-a dat voie să ia pacea de pe pământ, aşa încât oamenii să se înjunghie unii pe alţii; şi i-a fost dată o sabie mare.

Când Mielul a rupt al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia fiinţă vie spunând: „Vino!“ M-am uitat şi iată că era un cal negru, iar cel care-l călărea avea în mână o balanţă. Am auzit între cele patru fiinţe vii ceva ca un glas spunând: „Un choinix[a] de grâu pentru un denar[b]! Trei choinicşi de orz pentru un denar! Dar să nu strici măslinii şi viile!“

Când Mielul a rupt al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra fiinţe vii spunând: „Vino!“ M-am uitat şi iată că era un cal verde pal, iar numele celui ce-l călărea era Moartea. Împreună cu el, urmându-l, era Locuinţa Morţilor[c]. Le-a fost dată autoritate peste a patra parte a pământului, ca să omoare cu sabia, cu foametea, cu molima şi prin fiarele sălbatice de pe pământ.

Când Mielul a rupt al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră ucişi[d] din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei pe care o avuseseră. 10 Ei au strigat cu glas puternic: „Stăpâne peste toate, Tu Care eşti sfânt şi adevărat, cât mai este până când îi vei judeca pe locuitorii pământului şi vei răzbuna sângele nostru?“ 11 Fiecăruia i s-a dat câte o robă albă şi li s-a spus să se mai odihnească încă puţină vreme, până când numărul confraţilor[e] şi al fraţilor lor, care urmează să fie ucişi ca şi ei, va fi completat.

12 Am văzut când Mielul a rupt al şaselea sigiliu; şi a fost un mare cutremur. Soarele a devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna întreagă a devenit ca sângele, 13 iar stelele cerului au căzut pe pământ ca smochinele târzii care sunt azvârlite din pom, când acesta este scuturat de un vânt puternic. 14 Cerul a fost strâns ca un sul ce este înfăşurat, iar fiecare munte şi insulă au fost mişcate din locurile lor. 15 Regii pământului, oamenii de seamă, comandanţii, cei bogaţi, cei puternici, orice sclav şi orice om liber s-au ascuns în peşteri şi printre stâncile munţilor. 16 Ei ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui Ce şade pe tron şi de mânia Mielului, 17 pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lor şi cine poate sta în picioare?!“

Footnotes:

  1. Apocalipsa 6:6 Aproximativ 1 l, raţia zilnică de grâu pe care o consuma o persoană
  2. Apocalipsa 6:6 Plata obişnuită pentru o zi de muncă (soldaţii romani primeau, de asemenea, un denar pe zi); preţul descris aici, de un denar pentru un choinix de grâu, era unul de zece ori mai mare decât în mod obişnuit, arătând cât de mare ajunsese inflaţia în acea perioadă de foamete
  3. Apocalipsa 6:8 Gr.: Hades
  4. Apocalipsa 6:9 În VT sângele jertfelor trebuia să fie vărsat la picioarele altarului (vezi Ex. 29:12; Lev. 4:7)
  5. Apocalipsa 6:11 Lit.: împreună slujitori
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes