Apocalipsa 5-9

Nouă Traducere În Limba Română

Sulul scris şi Mielul

5 În mâna dreaptă a Celui Ce şedea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părţi şi sigilat cu şapte sigilii. ² Am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: „Cine este vrednic să desfacă sulul şi să-i rupă sigiliile?“ ³ Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să desfacă sulul şi să se uite în el. ⁴ Am plâns mult, pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să desfacă sulul şi să se uite în el. ⁵ Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins şi este vrednic să desfacă sulul şi cele şapte sigilii ale lui!“

⁶ M-am uitat şi am văzut un Miel, care părea înjunghiat, stând în mijlocul tronului şi al celor patru fiinţe vii şi printre bătrâni. Avea şapte coarne^[a] şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul. ⁷ El a venit şi a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce şedea pe tron. ⁸ Când Mielul a luat sulul, cele patru fiinţe vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut la pământ înaintea Lui. Fiecare avea o harfă şi vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinţilor – ⁹ şi cântau un cântec nou:

¹¹ M-am uitat şi am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al fiinţelor vii şi al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi de o mie de ori o mie^[b]. ¹² Ei spuneau cu glas puternic:

¹³ Apoi, pe orice făptură care este în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice făptură ce se află în aceste locuri, am auzit-o zicând:

¹⁴ Şi cele patru fiinţe vii au zis: „Amin!“, iar bătrânii au căzut la pământ şi s-au închinat.

Cele şapte sigilii

6 Am văzut când Mielul a rupt primul dintre cele şapte sigilii şi am auzit-o pe una dintre cele patru fiinţe vii spunând cu glas ca de tunet: „Vino!“ ² M-am uitat şi iată că era un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană şi, ca un cuceritor, a pornit să cucerească.

³ Când Mielul a rupt al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă vie spunând: „Vino!“ ⁴ Şi a pornit un alt cal, unul roşu, iar celui ce-l călărea i s-a dat voie să ia pacea de pe pământ, aşa încât oamenii să se înjunghie unii pe alţii; şi i-a fost dată o sabie mare.

⁵ Când Mielul a rupt al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia fiinţă vie spunând: „Vino!“ M-am uitat şi iată că era un cal negru, iar cel care-l călărea avea în mână o balanţă. ⁶ Am auzit între cele patru fiinţe vii ceva ca un glas spunând: „Un choinix^[c] de grâu pentru un denar^[d]! Trei choinicşi de orz pentru un denar! Dar să nu strici măslinii şi viile!“

⁷ Când Mielul a rupt al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra fiinţe vii spunând: „Vino!“ ⁸ M-am uitat şi iată că era un cal verde pal, iar numele celui ce-l călărea era Moartea. Împreună cu el, urmându-l, era Locuinţa Morţilor^[e]. Le-a fost dată autoritate peste a patra parte a pământului, ca să omoare cu sabia, cu foametea, cu molima şi prin fiarele sălbatice de pe pământ.

⁹ Când Mielul a rupt al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră ucişi^[f] din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei pe care o avuseseră. ¹⁰ Ei au strigat cu glas puternic: „Stăpâne peste toate, Tu Care eşti sfânt şi adevărat, cât mai este până când îi vei judeca pe locuitorii pământului şi vei răzbuna sângele nostru?“ ¹¹ Fiecăruia i s-a dat câte o robă albă şi li s-a spus să se mai odihnească încă puţină vreme, până când numărul confraţilor^[g] şi al fraţilor lor, care urmează să fie ucişi ca şi ei, va fi completat.

¹² Am văzut când Mielul a rupt al şaselea sigiliu; şi a fost un mare cutremur. Soarele a devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna întreagă a devenit ca sângele, ¹³ iar stelele cerului au căzut pe pământ ca smochinele târzii care sunt azvârlite din pom, când acesta este scuturat de un vânt puternic. ¹⁴ Cerul a fost strâns ca un sul ce este înfăşurat, iar fiecare munte şi insulă au fost mişcate din locurile lor. ¹⁵ Regii pământului, oamenii de seamă, comandanţii, cei bogaţi, cei puternici, orice sclav şi orice om liber s-au ascuns în peşteri şi printre stâncile munţilor. ¹⁶ Ei ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui Ce şade pe tron şi de mânia Mielului, ¹⁷ pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lor şi cine poate sta în picioare?!“

Pecetluirea celor o sută patruzeci şi patru de mii

7 După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau la cele patru colţuri ale pământului, ţinând cele patru vânturi ale pământului, pentru ca nici un vânt să nu mai sufle pe pământ, pe mare sau peste vreun copac. ² Am văzut un alt înger care urca de la răsăritul soarelui şi care avea sigiliul Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas puternic spre cei patru îngeri cărora le fusese dat să facă rău pământului şi mării, ³ zicând: „Nu faceţi rău nici pământului, nici mării, nici copacilor până nu vom pune sigiliul pe fruntea robilor Dumnezeului nostru!“ ⁴ Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: fuseseră pecetluiţi o sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile fiilor lui Israel:

Marea mulţime în robe albe

⁹ După toate acestea, m-am uitat şi iată că era o mare mulţime, pe care nimeni n-o putea număra, din toate neamurile, seminţiile, popoarele şi limbile. Stăteau înaintea tronului şi înaintea Mielului, erau îmbrăcaţi în robe albe şi aveau ramuri de palmier în mâini. ¹⁰ Ei strigau cu glas tare:

¹¹ Toţi îngerii stăteau de jur împrejurul tronului, al bătrânilor şi al celor patru fiinţe vii. Ei au căzut cu feţele la pământ înaintea tronului şi I s-au închinat lui Dumnezeu, ¹² spunând:

¹³ Unul dintre bătrâni m-a întrebat:

– Cine sunt aceştia îmbrăcaţi în robe albe şi de unde au venit?

¹⁴ I-am răspuns:

– Domnule, tu ştii!

El mi-a zis:

Al şaptelea sigiliu şi cădelniţa de aur

8 Când Mielul a rupt al şaptelea sigiliu, în cer s-a făcut linişte aproape o jumătate de oră. ² Şi i-am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; acestora li s-au dat şapte trâmbiţe.

³ Un alt înger, care avea o cădelniţă de aur, a venit şi a stat înaintea altarului. I-a fost dată multă tămâie, pentru a o aduce împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur care este înaintea tronului. ⁴ Fumul de tămâie, împreună cu rugăciunile sfinţilor, s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu. ⁵ Îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o cu foc de pe altar şi a aruncat focul pe pământ; şi au avut loc tunete, sunete^[h], fulgere şi un cutremur.

Cele şapte trâmbiţe

⁶ Cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe erau pregătiţi să sune.

⁷ Primul a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ. A treia parte a pământului a fost arsă, a treia parte a copacilor a fost arsă şi toată iarba verde a fost arsă.

⁸ Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare. A treia parte din mare s-a transformat în sânge, ⁹ a treia parte din făpturile care erau în mare şi care aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au fost distruse.

¹⁰ Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi din cer a căzut o stea mare, aprinsă ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele de apă. ¹¹ Numele stelei era: „Pelin“^[i]. A treia parte din ape s-au transformat în pelin şi mulţi oameni au murit din cauza apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

¹² Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi au fost lovite a treia parte din soare, a treia parte din lună şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată şi astfel a treia parte din zi şi din noapte să nu mai aibă lumină.

¹³ M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura în înaltul cerului, spunând cu glas puternic: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din cauza celorlalte sunete de trâmbiţă, ale celorlalţi trei îngeri care urmează să sune!“

9 Al cincilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea^[j] care a căzut din cer pe pământ; i-a fost dată cheia pasajului^[k] spre Adânc^[l]. ² A deschis pasajul spre Adânc, şi din pasaj a ieşit fum, ca fumul dintr-un cuptor mare. Soarele şi văzduhul s-au întunecat din cauza fumului din pasaj. ³ Din fum au ieşit pe pământ lăcuste, cărora le-a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. ⁴ Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi şi nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunţile lor sigiliul lui Dumnezeu. ⁵ Nu li s-a dat voie să-i omoare, ci doar să-i chinuiască timp de cinci luni^[m]. Chinul pe care-l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înţeapă un om. ⁶ În zilele acelea oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi. Vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei.

⁷ Înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi pentru război, iar pe capete aveau ceva ca nişte coroane care păreau de aur. Feţele lor erau ca nişte feţe de oameni; ⁸ aveau părul ca părul de femeie şi dinţii ca de leu, ⁹ aveau platoşe ca nişte platoşe de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul multor care trase de cai care aleargă în război. ¹⁰ Aveau cozi, ca scorpionii, şi ace, şi în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni. ¹¹ Îl aveau ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este „Abadon“, iar în greacă are numele de „Apolion“^[n].

¹² Primul „vai“ s-a dus. Iată că mai vin încă două „vaiuri“.

¹³ Al şaselea înger a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas venind dintre (cele patru)^[o] coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, ¹⁴ spunându-i celui de-al şaselea înger care avea trâmbiţa: „Eliberează-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la Râul cel Mare, adică Eufrat^[p]!“ ¹⁵ Cei patru îngeri, care erau pregătiţi pentru ora, ziua, luna şi anul acela, au fost eliberaţi ca să omoare a treia parte din oameni. ¹⁶ Numărul călăreţilor cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii^[q]; am auzit numărul lor. ¹⁷ Iată cum am văzut în viziune caii şi pe cei care-i călăreau: aveau platoşe de un roşu aprins, albastru vineţiu şi galben ca pucioasa. Capetele cailor erau ca şi capetele de lei, iar din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. ¹⁸ A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, şi anume prin focul, fumul şi pucioasa care ieşeau din gurile cailor. ¹⁹ Puterea cailor era în gurile şi în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea şerpilor, având capete cu care făceau rău.

²⁰ Oamenii care au mai rămas, şi anume cei care nu au fost omorâţi de aceste urgii, nu s-au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor şi idolilor de aur, argint, bronz, piatră şi lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. ²¹ Şi nu s-au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrânarea lor şi nici de furturile lor.