
Apocalipsa 16 Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)16 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” 2 Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei. 3 Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. 4 Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge. 5 Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. 6 Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.” 7 Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” 8 Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. 9 Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. 10 Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. 11 Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor. 12 Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit. 13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. 14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. 15 „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” 16 Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. 17 Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” 18 Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. 19 Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. 20 Toate ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit. 21 O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare. Cross references:
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN) Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. |
Starting your free trial of Bible Gateway Plus is easy. You’re already logged in with your Bible Gateway account. The next step is to choose a monthly or yearly subscription, and then enter your payment information. Your credit card won’t be charged until the trial period is over. You can cancel anytime during the trial period.
Click the button below to continue.
You’ve already claimed your free trial of Bible Gateway Plus. To subscribe at our regular subscription rate, click the button below.
It looks like you’re already subscribed to Bible Gateway Plus! To manage your subscription, visit your Bible Gateway account settings.
Upgrade, and get the most out of your new account. An integrated digital Bible study library - including complete notes from the NIV Study Bible and the NKJV MacArthur Study Bible - is just a step away! Try it free for 30 days.
Three easy steps to start your free trial subscription to Bible Gateway Plus.