Îngerii cu ultimele şapte urgii

15 Am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: erau şapte îngeri, având ultimele şapte urgii, întrucât cu ele ia sfârşit mânia lui Dumnezeu. ² Am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe cei ce au învins fiara, imaginea ei şi numărul numelui ei, stând lângă marea de sticlă, cu harfele lui Dumnezeu. ³ Ei cântau cântecul lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântecul Mielului, spunând:

⁵ După toate acestea, m-am uitat, şi în cer era deschis Templul, Cortul Mărturiei. ⁶ Din Templu au ieşit şapte îngeri care aveau şapte urgii, îmbrăcaţi în haine de in curat, strălucitor, şi fiind încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur. ⁷ Una dintre cele patru fiinţe vii le-a dat celor şapte îngeri şapte vase de aur, pline cu mânia Dumnezeului Care este viu în vecii vecilor. ⁸ Templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu şi din puterea Sa. Nimeni nu putea să intre în Templu, până când nu se vor fi sfârşit cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.

Cele şapte vase ale mâniei lui Dumnezeu

16 Am auzit un glas puternic spunându-le din Templu celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte vase ale mâniei lui Dumnezeu!“

² Primul s-a dus şi şi-a vărsat vasul pe pământ. Şi peste oamenii care aveau semnul fiarei şi se închinaseră imaginii ei a venit o rană urâtă şi dureroasă.

³ Al doilea şi-a vărsat vasul în mare. Şi ea s-a făcut ca sângele unui om mort, iar toate vietăţile care erau în mare au murit.

⁴ Al treilea şi-a vărsat vasul în râuri şi în izvoarele apelor. Şi ele s-au transformat în sânge. ⁵ L-am auzit pe îngerul apelor spunând:

⁷ Şi am auzit altarul spunând:

⁸ Al patrulea şi-a vărsat vasul peste soare. Şi soarelui i s-a dat să-i pârjolească pe oameni cu foc. ⁹ Oamenii au fost pârjoliţi de căldura lui arzătoare şi au blasfemiat Numele lui Dumnezeu, Cel Care are autoritate peste aceste urgii. Şi nu s-au pocăit şi nu I-au dat slavă.

¹⁰ Al cincilea şi-a vărsat vasul peste tronul fiarei. Şi împărăţia ei a fost acoperită de întuneric. Oamenii şi-au muşcat limbile de durere ¹¹ şi L-au blasfemiat pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor şi a bubelor lor. Şi nu s-au pocăit de faptele lor.

¹² Al şaselea şi-a vărsat vasul peste Râul cel Mare, Eufratul. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătit drumul regilor de la răsărit.

¹³ Am văzut trei duhuri necurate, ca nişte broaşte, ieşind din gura balaurului, din gura fiarei şi din gura profetului fals. ¹⁴ Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne şi se duc la regii întregii lumi ca să-i adune pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic.

¹⁵ „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice^[b] de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol, şi oamenii să nu-i vadă ruşinea.“

¹⁶ I-au adunat în locul numit în ebraică „Armaghedon“^[c].

¹⁷ Al şaptelea şi-a vărsat vasul în văzduh. Şi din Templu, de la tron, s-a auzit un glas puternic spunând: „S-a terminat!“ ¹⁸ Au avut loc fulgere, sunete^[d] şi tunete şi a fost un mare cutremur, un cutremur aşa de mare cum n-a mai fost de când este omul pe pământ. ¹⁹ Cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi, iar cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Dumnezeu Şi-a amintit de marele Babilon ca să-i dea paharul cu vinul mâniei Lui aprinse. ²⁰ Orice insulă a dispărut, iar munţii n-au mai fost găsiţi. ²¹ Din cer a căzut peste oameni o grindină mare, cu boabe care cântăreau aproape un talant^[e]. Din cauza urgiei cu grindina, oamenii L-au blasfemiat pe Dumnezeu, pentru că fusese o urgie foarte grea.

Marea prostituată şi fiara

17 Unul dintre cei şapte îngeri, care au avut cele şapte vase, a venit şi a vorbit cu mine, spunându-mi: „Vino! Îţi voi arăta pedeapsa marii prostituate, care şade pe ape multe! ² Regii pământului s-au desfrânat cu ea, iar locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.“ ³ M-a dus, în Duhul, într-un deşert. Şi am văzut o femeie care şedea pe o fiară stacojie, plină cu nume blasfemiatoare, având şapte capete şi zece coarne. ⁴ Femeia era îmbrăcată în purpură şi stacojiu, fiind împodobită cu aur, pietre preţioase şi mărgăritare. Avea în mână un pahar de aur, plin cu urâciunile şi necurăţiile desfrânării ei. ⁵ Pe fruntea ei era scris un nume, o taină:

„MARELE BABILON, MAMA PROSTITUATELOR ŞI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI“.

⁶ Am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor^[f] lui Isus.

Când am văzut-o, m-am mirat foarte tare. ⁷ Îngerul m-a întrebat: „De ce te miri? Îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o duce, cea care are şapte capete şi zece coarne. ⁸ Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea urmează să se ridice din Adânc şi va merge spre distrugere. Locuitorii pământului, cei ale căror nume n-au fost scrise în Cartea Vieţii de la întemeierea lumii, se vor mira văzând fiara, pentru că ea era, nu mai este, dar va veni. ⁹ Aici este mintea care are înţelepciune! Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. De asemenea, ele sunt şapte împăraţi, ¹⁰ dintre care cinci au căzut, unul este, şi celălalt n-a venit încă, iar când vine, trebuie să rămână doar puţin. ¹¹ Fiara care era, şi nu mai este, e al optulea împărat. El este dintre cei şapte şi merge spre distrugere. ¹² Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au primit împărăţia. Ei primesc autoritatea de împărat doar pentru un ceas, împreună cu fiara. ¹³ Aceştia au un singur scop şi îşi vor da puterea şi autoritatea lor fiarei. ¹⁴ Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va învinge, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cu El vor fi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi.“

¹⁵ Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, cele pe care şade prostituata, sunt popoare, mulţimi, neamuri şi limbi. ¹⁶ Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara o vor urî pe prostituată şi o vor lăsa pustiită, goală, iar carnea i-o vor mânca şi o vor arde în foc. ¹⁷ Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I înfăptuiască scopul prin faptul că ei vor lua decizia să-i dea fiarei împărăţia lor până când se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. ¹⁸ Femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.“

Căderea Babilonului

18 După toate acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer şi care avea o mare autoritate; pământul a fost luminat de splendoarea lui. ² El a strigat cu glas puternic:

⁴ Am auzit un alt glas din cer spunând:

⁹ Împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi care au dus o viaţă senzuală, o vor plânge şi o vor boci când vor vedea fumul arderii ei. ¹⁰ Ei vor sta departe, înfricoşaţi de chinul ei, şi vor spune:

¹¹ Negustorii pământului o vor plânge şi o vor jeli, pentru că nimeni nu le va mai cumpăra marfa: ¹² marfă de aur, argint, pietre preţioase, mărgăritare; in fin, purpură, mătase şi ţesătură stacojie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeş, tot felul de lucruri din lemn preţios; bronz, fier şi marmură; ¹³ scorţişoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin şi untdelemn de măsline, făină fină, grâu, animale de povară, oi, cai, care, sclavi şi sufletele^[h] oamenilor.

¹⁵ Cei ce fac comerţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe, înfricoşaţi de chinul ei, plângând, jelindu-se ¹⁶ şi spunând:

Orice căpitan de corabie, toţi cei ce călătoresc pe mare, marinarii şi cei care lucrează pe mare vor sta departe ¹⁸ şi, văzând fumul arderii ei, vor striga, zicând: «Care cetate a mai fost ca cetatea cea mare?» ¹⁹ Îşi vor arunca ţărână pe capete şi vor striga plângând şi jelindu-se:

²¹ Un înger puternic a luat o piatră, ca o piatră mare de moară, şi a aruncat-o în mare, spunând:

Aleluia!

19 După toate acestea, am auzit în cer ceva ca un glas puternic al unei mari mulţimi, spunând:

³ Au spus a doua oară:

⁴ Cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru fiinţe vii au căzut la pământ şi I s-au închinat lui Dumnezeu, Care şade pe tron, zicând:

⁵ Şi de la tron s-a auzit un glas, spunând:

⁶ Am auzit ceva ca glasul unei mari mulţimi, ca vuietul multor ape şi ca sunetul unor tunete puternice, spunând:

Inul fin reprezintă faptele drepte ale sfinţilor.

⁹ Apoi mi-a zis: „Scrie! Ferice^[k] de cei chemaţi la cina^[l] de la nunta Mielului!“ Mi-a mai zis: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu.“ ¹⁰ Am căzut la picioarele lui, să mă închin, dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi, care ţin mărturia lui Isus! Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul profeţiei.“

Călăreţul de pe calul alb

¹¹ Am văzut cerul deschis şi iată că era un cal alb. Cel ce îl călărea era numit „Cel Credincios şi Adevărat“. El judecă şi se războieşte cu dreptate. ¹² Ochii Lui erau ca flacăra focului, iar pe cap avea multe diademe. Avea un nume scris, pe care nimeni nu-l cunoaşte în afară de El. ¹³ Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în^[m] sânge, iar numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu“. ¹⁴ Armatele cerului Îl urmau pe cai albi, fiind îmbrăcate în in fin, alb şi curat. ¹⁵ Din gura Lui iese o sabie ascuţită cu care să lovească neamurile. „El le va conduce cu un sceptru de fier.“^[n] El calcă în picioare teascul mâniei aprinse a Dumnezeului Atotputernic. ¹⁶ Pe haina şi pe coapsa Lui avea scris un nume:

„ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR ŞI Domnul DOMNILOR“.

¹⁷ Am văzut un înger care stătea în soare şi care a strigat cu glas tare către toate păsările ce zboară în înaltul cerului: „Veniţi! Adunaţi-vă pentru ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ¹⁸ ca să mâncaţi carnea regilor, carnea comandanţilor, carnea celor puternici, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea tuturor – atât a celor liberi, cât şi a sclavilor, atât a celor mici, cât şi a celor mari!“ ¹⁹ Şi am văzut fiara, regii pământului şi armatele lor adunate ca să poarte război cu Cel Ce călărea pe cal şi cu armata Lui. ²⁰ Fiara a fost prinsă, şi, împreună cu ea, şi profetul fals, care făcuse semne înaintea ei, semne prin care i-a dus în rătăcire pe cei ce au primit semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat imaginii ei. Cei doi au fost aruncaţi de vii în lacul de foc care arde cu pucioasă. ²¹ Iar ceilalţi au fost omorâţi de sabia care ieşea din gura Celui Ce călărea pe cal; şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.

Cei o mie de ani

20 Am văzut un înger care cobora din cer şi care avea cheia Adâncului şi un lanţ mare în mână. ² El a înşfăcat balaurul, şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. ³ El l-a aruncat în Adânc, apoi a încuiat şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile până când se vor fi împlinit cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie eliberat pentru puţin timp.

⁴ Am văzut nişte tronuri, iar celor ce şedeau pe ele li s-a dat autoritatea să judece. Am văzut şi sufletele celor ce au fost decapitaţi din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, care nu i s-au închinat fiarei, nici imaginii ei şi care n-au primit semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au domnit cu Cristos timp de o mie de ani. ⁵ (Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani.) Aceasta este prima înviere. ⁶ Fericiţi^[o] şi sfinţi sunt cei care au parte de prima înviere! Asupra acestora a doua moarte nu are autoritate, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni cu El timp de o mie de ani.

Condamnarea lui Satan

⁷ Când se vor fi împlinit cei o mie de ani, Satan va fi eliberat din închisoarea lui ⁸ şi va ieşi ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului – pe Gog şi Magog^[p] – şi să le adune pentru război. La număr, ele sunt ca nisipul mării. ⁹ Ele s-au ridicat la orizontul pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea iubită. Atunci a coborât foc din cer şi i-a mistuit. ¹⁰ Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în lacul de foc şi pucioasă, unde erau fiara şi profetul fals. Ei vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor.

Judecarea celor morţi

¹¹ Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel Ce şedea pe el. Pământul şi cerul au dispărut din prezenţa Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. ¹² I-am văzut pe morţii mari şi mici stând înaintea tronului. Au fost deschise nişte cărţi şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa cum erau ele scrise în cărţi. ¹³ Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi Locuinţa Morţilor^[q] i-au dat pe morţii care erau în ele şi fiecare a fost judecat după faptele lui. ¹⁴ Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. ¹⁵ Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc.

Un cer nou şi un pământ nou

21 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, căci primul cer şi primul pământ trecuseră, şi nici marea nu mai era. ² Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. ³ Am auzit un glas puternic ieşind de la tron şi spunând: „Iată, cortul^[r] lui Dumnezeu este cu oamenii^[s]! El va veni să locuiască^[t] împreună cu ei, iar ei vor fi poporul^[u] Lui. Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei (şi va fi Dumnezeul lor)^[v]. ⁴ El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.“

⁵ Cel Ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!“ ⁶ Apoi mi-a zis: „S-a terminat! Eu sunt Alfa şi Omega^[w], Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. ⁷ Cel ce învinge, va moşteni aceste lucruri şi Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu. ⁸ Cât despre laşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.“

Noul Ierusalim^[x]

⁹ Unul din cei şapte îngeri, care au avut cele şapte vase pline cu ultimele şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino! Îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului!“ ¹⁰ M-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat Cetatea Sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu. ¹¹ Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de preţioasă, ca un jasp, strălucind ca şi cristalul. ¹² Avea un zid mare şi înalt, avea douăsprezece porţi, iar la porţi – doisprezece îngeri. Pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. ¹³ Trei porţi erau spre răsărit, trei porţi spre nord, trei porţi spre sud şi trei porţi spre apus. ¹⁴ Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.

¹⁵ Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. ¹⁶ Cetatea era aşezată în formă de pătrat, lungimea ei fiind la fel ca şi lăţimea. A măsurat cetatea cu trestia şi era de douăsprezece mii de stadii^[y]. Lungimea, lăţimea şi înălţimea erau la fel. ¹⁷ A măsurat şi zidul şi era de o sută patruzeci şi patru de coţi^[z], după unitatea de măsură a omului, căci pe aceasta o folosea îngerul. ¹⁸ Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur curat, asemenea sticlei curate. ¹⁹ Temeliile zidului cetăţii erau decorate cu tot felul de pietre preţioase. Prima temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de calcedonie, a patra – de smarald, ²⁰ a cincea – de sardonix, a şasea – de sardiu, a şaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist.^{[aa] 21} Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare; fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Strada cetăţii era din aur curat, limpede ca sticla.

²² N-am văzut nici un templu în cetate, pentru că Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic şi Mielul sunt Templul ei. ²³ Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să-i dea lumină, pentru că o luminează slava lui Dumnezeu, iar Mielul este sfeşnicul ei. ²⁴ Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îşi vor aduce gloria în ea. ²⁵ Porţile ei nu vor fi închise niciodată ziua şi acolo nu va mai fi noapte. ²⁶ Gloria şi onoarea neamurilor vor fi aduse în ea. ²⁷ Nimic necurat nu va intra în ea şi nimeni care trăieşte în spurcăciune şi minciună, ci doar cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului.

22 Atunci mi-a arătat râul apei vieţii, scânteind ca şi cristalul. El ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, ² trecând prin mijlocul străzii cetăţii. Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieţii, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-şi rodul o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. ³ Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în cetate^[ab], iar robii Lui I se vor închina. ⁴ Îi vor vedea faţa, iar Numele Lui va fi pe frunţile lor. ⁵ Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii şi nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni în vecii vecilor.

⁶ Mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeţilor, Şi-a trimis îngerul să le arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând.“

Isus vine în curând

⁷ „Iată, Eu vin curând! Ferice^[ac] de cel ce păzeşte cuvintele profeţiei din această carte!“

⁸ Eu, Ioan, sunt cel care am auzit şi am văzut aceste lucruri. Când le-am auzit şi le-am văzut, am căzut să mă închin la picioarele îngerului care mi le-a arătat. ⁹ Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor împreună cu tine, cu fraţii tăi, profeţii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!“ ¹⁰ Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele profeţiei din această carte, căci vremea este aproape. ¹¹ Cel ce face rău, să facă rău şi mai departe; cel întinat să se întineze şi mai departe; cel drept să facă dreptate şi mai departe; iar cel sfânt să se sfinţească şi mai departe!“

¹² „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. ¹³ Eu sunt Alfa şi Omega^[ad], Cel Dintâi şi Cel De Pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.

¹⁴ Ferice de cei ce-şi spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieţii şi să poată intra pe porţi în cetate! ¹⁵ Afară sunt câinii^[ae], vrăjitorii, cei desfrânaţi, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte şi practică minciuna.

¹⁶ Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu ca să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Spiţa lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă^[af].“ ¹⁷ Duhul şi Mireasa zic: „Vino!“, iar cel ce aude să zică: „Vino!“ Cel însetat, să vină; iar cel ce doreşte, să ia fără plată apa vieţii!

¹⁸ Depun mărturie înaintea oricui aude cuvintele profeţiei din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile descrise în această carte; ¹⁹ şi dacă cineva scoate din cuvintele cărţii acestei profeţii, Dumnezeu îi va lua partea de la pomul vieţii şi din Cetatea Sfântă, care sunt descrise în această carte.

²⁰ Cel Ce depune mărturie cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând.“ Amin! Vino, Doamne Isuse!

²¹ Harul Domnului Isus să fie cu toţi!

Istoria creării cerurilor şi a pământului

1 La început, Dumnezeu^[a] a creat cerurile şi pământul. ² Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste întinderea apelor.

³ Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“; şi a fost lumină. ⁴ Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. ⁵ Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l-a numit „noapte“. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.

⁶ Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească^[b] în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!“ ⁷ Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost. ⁸ Dumnezeu a numit bolta „cer“. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a doua.

⁹ Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!“ Şi aşa a şi fost. ¹⁰ Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹¹ Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetaţie: plante care să facă sămânţă şi pomi fructiferi care să dea rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor!“ Şi aşa a şi fost. ¹² Pământul a dat vegetaţie: plante care fac sămânţă potrivit soiului lor şi pomi care dau rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹³ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a treia.

¹⁴ Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii ¹⁵ şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!“ Şi aşa a şi fost. ¹⁶ Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, care să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mic, care să stăpânească noaptea; a făcut, de asemenea, şi stelele. ¹⁷ Dumnezeu i-a aşezat pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului, ¹⁸ să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹⁹ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a patra.

²⁰ Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!“ ²¹ Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, potrivit felurilor lor şi toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ²² Dumnezeu le-a binecuvântat zicând: „Fiţi roditoare, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ!“ ²³ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a cincea.

²⁴ Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor: vite,^[c] animale mici^[d] şi animale sălbatice^[e], fiecare potrivit felurilor lor!“ Şi aşa a şi fost. ²⁵ Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor şi toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

²⁶ Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om^[f] după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să domnească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul^[g] şi peste toate animalele mici care mişună pe pământ!“

²⁸ Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!“ ²⁹ Apoi Dumnezeu a zis: „V-am dat toate plantele care fac sămânţă şi care se află pe tot pământul şi toţi pomii care fac fructe cu sămânţă în ele, ca să le aveţi pentru hrană. ³⁰ Tuturor animalelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor animalelor mici care mişună pe pământ, care au suflare de viaţă în ele, le-am dat ca hrană toate plantele verzi.“ Şi aşa a şi fost.

³¹ Dumnezeu s-a uitat la tot ce a făcut şi toate erau foarte bune. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a şasea.

2 Astfel a fost încheiată crearea cerurilor, a pământului şi a întregii lor oştiri. ² În ziua a şaptea, Dumnezeu Îşi terminase lucrarea pe care a făcut-o; El s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o. ³ Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit^[h] de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie.

Adam şi Eva

⁴ Aceasta este relatarea^[i] creării cerurilor şi a pământului.

Când Domnul Dumnezeu^[j] a făcut pământul şi cerurile, ⁵ pe pământ nu era încă nici o plantă verde, iar iarba câmpului încă nu încolţise pentru că Domnul Dumnezeu încă nu dăduse ploaie pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul, ⁶ ci doar un abur se ridica de pe pământ şi uda toată suprafaţa pământului. ⁷ Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam^[k] din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu. ⁸ Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit. Acolo l-a pus pe Adam, omul pe care l-a modelat. ⁹ Domnul Dumnezeu a făcut să crească din ţărâna pământului tot felul de pomi care sunt plăcuţi la vedere şi buni de mâncat; de asemenea, în mijlocul grădinii se aflau pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. ¹⁰ Un râu curgea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărţea în patru braţe. ¹¹ Numele primului braţ era Pişon; el curgea împrejurul^[l] ţării Havila, unde era aur. ¹² Aurul acelei ţări era bun; de asemenea, acolo se găseau bedelion^[m] şi piatră de onix. ¹³ Numele celui de-al doilea braţ era Ghihon. El curgea împrejurul ţării Cuş^[n]. ¹⁴ Numele celui de-al treilea braţ era Tigru; el curgea la răsăritul Asurului. Numele celui de-al patrulea braţ era Eufrat.

¹⁵ Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a aşezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi să o păzească. ¹⁶ Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină, ¹⁷ dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“

¹⁸ Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“ ¹⁹ Astfel, Domnul Dumnezeu a modelat din ţărână toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la Adam, ca să vadă ce nume le va da. Şi numele pe care Adam i l-a dat fiecărei vieţuitoare, acela a rămas. ²⁰ Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi fiarelor câmpului; însă pentru el nu s-a găsit nici un ajutor potrivit. ²¹ Aşa că Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. Atunci Domnul a luat una dintre coastele lui şi a închis carnea la locul ei. ²² Şi, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi i-a adus-o lui Adam. ²³ Atunci Adam a exclamat:

²⁴ De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup.

²⁵ Omul şi soţia lui erau goi, dar nu le era ruşine.

Căderea în păcat şi consecinţele sale

3 Şarpele era mai şiret^[p] decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii:

– A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină.“?

² – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia şarpelui, ³ dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“

⁴ Dar şarpele i-a zis femeii:

– Nu veţi muri nicidecum! ⁵ Dimpotrivă, Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.

⁶ Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el. ⁷ Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele.

⁸ Ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea amurgului^[q] şi s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre pomii din grădină. ⁹ Dar Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis:

– Unde eşti?

¹⁰ – Am auzit glasul Tău în grădină, a răspuns el, dar mi-a fost teamă pentru că eram gol; de aceea m-am ascuns.

¹¹ Dumnezeu l-a întrebat:

– Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?

¹² – Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine mi-a dat din pom şi am mâncat, a răspuns Adam.

¹³ Atunci Domnul Dumnezeu i-a zis femeii:

– Ce ai făcut?

– Şarpele m-a înşelat şi am mâncat, a răspuns femeia.

¹⁴ Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,

¹⁶ Femeii i-a zis:

¹⁷ Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de soţia ta şi ai mâncat din pomul din care-ţi poruncisem să nu mănânci,

²⁰ Adam a numit-o Eva^[t] pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.

²¹ Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi i-a îmbrăcat. ²² Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul; acum el şi-ar putea întinde mâna să ia şi din pomul vieţii ca să mănânce şi va trăi veşnic.“ ²³ De aceea Domnul Dumnezeu l-a alungat pe om afară din grădina Eden, ca să muncească pământul din care a fost luat. ²⁴ După ce l-a alungat pe om, a pus la răsăritul^[u] grădinii Eden nişte heruvimi şi o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre pomul vieţii.

Cain şi Abel

4 Adam a cunoscut-o^[v] pe soţia sa, Eva, iar ea a rămas însărcinată şi l-a născut pe Cain^[w]. Ea a zis: „Am căpătat^[x] un om cu ajutorul Domnului.“ ² Apoi l-a născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel era păstor, iar Cain – plugar. ³ După o vreme, Cain I-a adus Domnului o jertfă din rodul pământului, ⁴ iar Abel I-a adus o jertfă din întâii născuţi ai turmei sale şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi jertfa lui, ⁵ însă spre Cain şi jertfa lui nu a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. ⁶ Domnul i-a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi de ce ţi s-a posomorât faţa? ⁷ Dacă faci ce este bine, oare nu vei fi primit? Dar dacă nu faci ce este bine, păcatul pândeşte la uşă, dorinţa lui este să te domine, dar tu trebuie să-l stăpâneşti.“

⁸ Cain i-a zis fratelui său, Abel: „Haidem să ieşim la câmp!^[y]“ Pe când se aflau acolo, Cain l-a lovit pe fratele său, Abel, şi l-a omorât. ⁹ Atunci Domnul l-a întrebat pe Cain:

– Unde este fratele tău, Abel?

– Nu ştiu, a răspuns el. Sunt eu păzitorul fratelui meu?

¹⁰ Domnul i-a zis:

– Ce ai făcut? Ascultă: glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine! ¹¹ Acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura să primească sângele fratelui tău din mâna ta. ¹² Când vei ara pământul, el nu-ţi va mai da recolta^[z]; pe pământ vei fi un pribeag, un rătăcitor. ¹³ Cain I-a spus Domnului:

– Pedeapsa mea este prea mare ca s-o pot purta. ¹⁴ Din moment ce m-ai izgonit astăzi de pe faţa pământului şi trebuie să mă ascund de faţa Ta şi să devin un pribeag, un rătăcitor pe pământ, atunci oricine mă va întâlni mă va ucide.

¹⁵ Domnul i-a răspuns:

– Nu va fi aşa; dacă cineva îl va ucide pe Cain, Cain va fi răzbunat de şapte ori.

Domnul a hotărât un semn pentru Cain, pentru ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.