Apocalipsa 10-14

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

10 Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul^(A); faţa^(B) lui era ca soarele şi picioarele^(C) lui erau ca nişte stâlpi de foc. ² În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul^(D) drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ ³ şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte^(E) tunete au făcut să se audă glasurile lor. ⁴ Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte^(F) ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!” ⁵ Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a^(G) ridicat mâna dreaptă spre cer ⁶ şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care^(H) a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă^(I), ⁷ ci că, în^(J) zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor. ⁸ Şi glasul^(K) pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!” ⁹ M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”^(L), mi-a zis el, „şi mănâncă-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”. ¹⁰ Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o – în gura^(M) mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune^(N). ¹¹ Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi”.

11 Apoi mi s-a dat o trestie^(O) asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te^(P) şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. ² Dar curtea^(Q) de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci^(R) a fost dată neamurilor, care vor călca^(S) în picioare sfânta cetate patruzeci^(T) şi două de luni. ³ Voi da celor doi martori^(U) ai mei să prorocească^(V) îmbrăcaţi în saci o^(W) mie două sute şaizeci de zile.” ⁴ Aceştia sunt cei doi^(X) măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. ⁵ Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc^(Y) care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă^(Z) vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. ⁶ Ei au^(AA) putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor, şi au^(AB) putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie ori de câte ori vor voi. ⁷ Când îşi vor^(AC) isprăvi mărturisirea lor, fiara^(AD) care se ridică din^(AE) Adânc va^(AF) face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. ⁸ Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii^(AG) celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde^(AH) a fost răstignit şi Domnul lor. ⁹ Şi^(AI) oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi^(AJ) nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. ¹⁰ Şi^(AK) locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri^(AL) unii altora, pentru că^(AM) aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului. ¹¹ Dar^(AN), după cele trei zile şi jumătate, duhul^(AO) de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. ¹² Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi^(AP) s-au suit într-un nor^(AQ) spre cer, iar^(AR) vrăjmaşii lor i-au văzut. ¹³ În clipa aceea s-a^(AS) făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a^(AT) zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au^(AU) dat slavă Dumnezeului cerului. ¹⁴ A doua^(AV) nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând. ¹⁵ Îngerul^(AW), al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi^(AX) în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia^(AY) lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi^(AZ) El va împărăţi în vecii vecilor.” ¹⁶ Şi cei^(BA) douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu ¹⁷ şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care^(BB) eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi^(BC) ai început să împărăţeşti. ¹⁸ Neamurile^(BD) se mâniaseră, dar a venit^(BE) mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici^(BF) şi mari, şi să^(BG) prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” ¹⁹ Şi Templul^(BH) lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au^(BI) fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi^(BJ) o grindină mare.

12 În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. ² Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin^(BK) ca să nască. ³ În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un^(BL) mare balaur roşu, cu^(BM) şapte capete, zece coarne şi^(BN) şapte cununi împărăteşti pe capete. ⁴ Cu coada^(BO) trăgea după el a treia parte din^(BP) stelele cerului şi^(BQ) le arunca pe pământ.

Balaurul a stat înaintea^(BR) femeii care stătea să nască, pentru ca^(BS) să-i mănânce copilul, când îl va naşte. ⁵ Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El^(BT) are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. ⁶ Şi femeia^(BU) a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o^(BV) mie două sute şaizeci de zile. ⁷ Şi în cer s-a făcut un război. Mihail^(BW) şi îngerii lui s-au luptat cu^(BX) balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, ⁸ dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. ⁹ Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi^(BY), numit Diavolul şi Satana, acela care^(BZ) înşală întreaga lume, a fost^(CA) aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost^(CB) aruncaţi şi îngerii lui. ¹⁰ Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum^(CC) a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi^(CD) pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. ¹¹ Ei^(CE) l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu^(CF) şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. ¹² De aceea bucuraţi-vă^(CG), ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai^(CH) de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă^(CI) ştie că are puţină vreme.” ¹³ Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe^(CJ) femeia care născuse copilul de parte bărbătească. ¹⁴ Şi^(CK) cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca^(CL) să zboare cu ele în^(CM) pustie, în locul ei unde este hrănită o^(CN) vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. ¹⁵ Atunci, şarpele a^(CO) aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. ¹⁶ Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. ¹⁷ Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a^(CP) dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care^(CQ) păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia^(CR) lui Isus Hristos.

13 Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o^(CS) fiară cu^(CT) zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. ² Fiara^(CU) pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe^(CV) ca de urs şi gură ca o gură^(CW) de leu. Balaurul i-a^(CX) dat puterea lui, scaunul^(CY) lui de domnie^(CZ) şi o stăpânire mare. ³ Unul din capetele ei părea rănit^(DA) de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot^(DB) pământul se mira după fiară. ⁴ Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine^(DC) se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” ⁵ I s-a dat o gură^(DD) care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci^(DE) şi două de luni. ⁶ Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul^(DF) şi pe cei ce locuiesc în cer. ⁷ I s-a dat să facă^(DG) război cu sfinţii şi^(DH) să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. ⁸ Şi toţi locuitorii pământului i^(DI) se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la^(DJ) întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat. ⁹ Cine^(DK) are urechi să audă! ¹⁰ Cine^(DL) duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine^(DM) ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici^(DN) este răbdarea şi credinţa sfinţilor. ¹¹ Apoi am văzut ridicându-se^(DO) din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. ¹² Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a^(DP) cărei rană de moarte fusese vindecată. ¹³ Săvârşea^(DQ) semne mari, până acolo^(DR) că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. ¹⁴ Şi amăgea^(DS) pe locuitorii pământului prin^(DT) semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi^(DU) trăia. ¹⁵ I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi^(DV) să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. ¹⁶ Şi a făcut ca toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi să^(DW) primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte ¹⁷ şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele^(DX) fiarei, sau^(DY) numărul numelui ei. ¹⁸ Aici^(DZ) e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul^(EA) fiarei. Căci^(EB) este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.

14 Apoi m-am uitat şi iată că Mielul^(EC) stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o^(ED) sută patruzeci şi patru de mii, care^(EE) aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. ² Şi am auzit venind din cer un glas ca^(EF) un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta^(EG) şi cântau^(EH) din alăutele lor. ³ Cântau o cântare^(EI) nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. ⁴ Ei nu s-au întinat cu femei, căci^(EJ) sunt verguri^[a] şi^(EK) urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost^(EL) răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod^(EM) pentru Dumnezeu şi pentru Miel. ⁵ Şi în^(EN) gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt^(EO) fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. ⁶ Şi am văzut un alt înger care zbura^(EP) prin mijlocul cerului cu o^(EQ) Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui^(ER) neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. ⁷ El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă^(ES) de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă^(ET) Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” ⁸ Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A^(EU) căzut, a căzut Babilonul, cetatea^(EV) cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” ⁹ Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva^(EW) fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, ¹⁰ va bea^(EX) şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat^(EY) neamestecat în^(EZ) paharul mâniei Lui şi va fi chinuit^(FA) în foc^(FB) şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. ¹¹ Şi fumul^(FC) chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! ¹² Aici^(FD) este răbdarea sfinţilor, care^(FE) păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” ¹³ Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: ‘Ferice^(FF) de acum încolo de morţii care^(FG) mor în Domnul!’ – Da, zice Duhul, ei^(FH) se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” ¹⁴ Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna^(FI) cu un fiu al omului; pe cap avea^(FJ) o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. ¹⁵ Şi un alt înger a^(FK) ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera^(FL) Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului^(FM) este copt”. ¹⁶ Atunci, Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat. ¹⁷ Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit. ¹⁸ Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit^(FN) din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune^(FO) cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi”. ¹⁹ Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul^(FP) cel mare al mâniei lui Dumnezeu. ²⁰ Şi teascul^(FQ) a fost călcat în picioare afară^(FR) din cetate; şi din teasc a ieşit sânge până^(FS) la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.