Tronul din ceruri

După toate acestea, m-am uitat şi iată că în cer era o uşă deschisă. Glasul, pe care prima oară îl auzisem vorbindu-mi ca sunetul unei trâmbiţe, mi-a zis: „Urcă-te aici şi-ţi voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea!“ Imediat am fost în Duhul; şi iată că în cer era un tron, iar pe tron şedea Cineva. Cel Ce şedea pe tron era la înfăţişare asemenea unei pietre de jasp şi de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, asemenea smaraldului la înfăţişare. De jur împrejurul tronului erau douăzeci şi patru de tronuri, iar pe aceste tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe şi având pe cap coroane de aur. Din tron ieşeau fulgere, sunete[a] şi tunete. Înaintea tronului ardeau şapte lămpi de foc – care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu – şi tot înaintea tronului era ceva ca o mare de sticlă, asemenea cristalului.

În mijloc, de jur împrejurul tronului,[b] erau patru fiinţe vii, pline de ochi în faţă şi în spate. Prima fiinţă vie era asemenea unui leu, a doua fiinţă vie era asemenea unui viţel, a treia fiinţă vie avea faţa ca a unui om, iar a patra fiinţă vie era asemenea unui vultur care zboară. Fiecare dintre cele patru fiinţe vii avea şase aripi şi era plină de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ele spuneau fără încetare:

„Sfânt, sfânt, sfânt
    este Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic,
        Care era, Care este şi Care vine!“

Ori de câte ori fiinţele vii Îi dădeau slavă, onoare şi mulţumire Celui Ce şedea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, 10 cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui Ce şedea pe tron, I se închinau Celui Ce este viu în vecii vecilor şi îşi puneau coroanele înaintea tronului, zicând:

11 „Tu eşti vrednic, Domnul şi Dumnezeul nostru,
    să primeşti slava, onoarea şi puterea,
pentru că Tu le-ai creat pe toate
    şi prin voia Ta ele au existat şi au fost create!“

Footnotes

  1. Apocalipsa 4:5 Sau: voci
  2. Apocalipsa 4:6 Lit.: În mijlocul tronului şi de jur împrejurul tronului

După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul(A) cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te(B) aici şi-ţi(C) voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” Numaidecât am(D) fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun(E) de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu(F) ca o piatră de smarald la vedere. Împrejurul(G) scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi(H) în haine albe şi(I) pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere(J), glasuri şi tunete.

Înaintea scaunului de domnie ardeau(K) şapte lămpi de foc, care sunt cele(L) şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare(M) de sticlă, asemenea cu cristalul. În(N) mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi(O) pe dinapoi. Cea(P) dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă, cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase(Q) aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru(R). Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt(S), Sfânt, Sfânt este Domnul(T) Dumnezeu, Cel(U) Atotputernic, care era, care este, care vine!” Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care(V) este viu în vecii vecilor, 10 cei(W) douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi(X) se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi(Y) aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau: 11 „Vrednic(Z) eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci(AA) Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”