Chemare la pocăinţă

Ascultaţi cuvântul acesta pe care-l rostesc cu privire la voi, un cântec de jale pentru Casa lui Israel!

A căzut fecioara lui Israel
    şi niciodată nu se va mai ridica!
A fost părăsită în propria-i ţară
    şi nu este nimeni care s-o ridice!

Căci aşa vorbeşte Stăpânul Domn:

«Cetatea care scotea o mie de luptători pentru Casa lui Israel
    va rămâne doar cu o sută,
iar cea care scotea o sută
    va rămâne doar cu zece.»

Aşa vorbeşte Domnul către Casa lui Israel:

«Căutaţi-Mă, ca să trăiţi!
    Nu căutaţi Betelul,
nu vă duceţi la Ghilgal
    şi nu treceţi la Beer-Şeba,
căci Ghilgalul va merge cu siguranţă în captivitate,
    iar Betelul va ajunge în nenorocire[a].
Căutaţi-L pe Domnul, ca să trăiţi,
    ca nu cumva El să treacă prin Casa lui Iosif[b] ca un foc
şi să o mistuie,
    fără să fie nimeni în Betel care să stingă focul

Ei sunt cei ce prefac judecata în pelin
    şi aruncă dreptatea la pământ!
El însă este Cel Ce a făcut Pleiadele şi Orionul,
    Cel Ce preface întunericul în dimineaţă
        şi preschimbă ziua în noapte,
Cel Ce cheamă apele mării
    şi le varsă pe suprafaţa pământului –
        Domnul este Numele Lui!
El aduce într-o clipă prăpădul peste cel tare
    şi face să vină devastarea peste fortăreaţă.
10 Ei îl urăsc pe cel ce decide la poarta cetăţii[c]
    şi le este scârbă de cel ce vorbeşte cu corectitudine.

11 De aceea, pentru că l-aţi călcat în picioare pe cel sărac
    şi aţi luat de la el taxe în grâne,
chiar dacă aţi construit case de piatră,
    nu veţi locui în ele;
chiar dacă aţi sădit vii plăcute,
    nu veţi bea din vinul lor!
12 Căci Eu ştiu cât de multe sunt nelegiuirile voastre
    şi cât de mari sunt păcatele voastre!

Voi îl asupriţi pe cel drept, luaţi mită
    şi îi nedreptăţiţi pe cei nevoiaşi la poarta cetăţii.
13 De aceea, în vremuri ca acestea, cel prudent rămâne tăcut,
    căci sunt vremuri rele.

14 Căutaţi binele, şi nu răul,
    ca să trăiţi!
Astfel Domnul, Dumnezeul Oştirilor, va fi cu voi,
    aşa cum spuneţi că este!
15 Urâţi răul, iubiţi binele
    şi statorniciţi dreptatea la poarta cetăţii!
Poate că Domnul, Dumnezeul Oştirilor, va arăta bunăvoinţă
    faţă de rămăşiţa lui Iosif.

16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Oştirilor, Stăpânul:

«În toate pieţele va fi jale
    şi pe toate uliţele oamenii vor zice: ‘Vai! Vai!’
Ei îl vor chema pe plugar la plâns,
    iar pe cei ce ştiu să bocească, îi vor chema la jale.
17 În toate viile va fi vaiet,
    pentru că Eu voi trece prin mijlocul vostru», zice Domnul.

Ziua Domnului

18 «Vai de cei ce tânjesc după ziua Domnului!
    De ce tânjiţi după ziua Domnului?
        Ea va fi întuneric, şi nu lumină!
19 Va fi ca un om care fuge din faţa unui leu,
    dar apoi se întâlneşte cu un urs;
la urmă ajunge acasă,
    îşi sprijină mâna de zid,
        dar îl muşcă un şarpe.
20 Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, şi nu lumină,
    un întuneric adânc fără pic de licărire?

21 Urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre
    şi nu pot să sufăr adunările voastre de sărbătoare.
22 Chiar dacă Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare,
    nu le voi accepta,
iar la jertfele de pace[d] din viţeii voştri îngrăşaţi
    nu mă voi uita!
23 Depărtaţi de la Mine sunetul cântecelor voastre!
    Nu voi asculta melodia harfelor voastre!
24 Ci lăsaţi judecata să se rostogolească ca apele,
    şi dreptatea – ca un torent care nu seacă niciodată!

25 Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare
    timp de patruzeci de ani în pustie, Casă a lui Israel?
26 Aţi purtat pe Sikut, regele vostru,
    şi pe Chiyun[e], steaua zeului vostru,
        chipurile idoleşti pe care vi le-aţi făcut![f]
27 De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Damasc!»,
    zice Domnul, al Cărui Nume este Dumnezeul Oştirilor.

Vai de cei ce trăiesc fără grijă

«Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion,
    de cei ce se cred la adăpost pe Muntele Samaria,
oameni distinşi ai celui mai de seamă dintre neamuri,
    la care apelează Casa lui Israel!
Treceţi la Kalne şi priviţi!
    Mergeţi de acolo la marele Hamat
        şi coborâţi apoi la Gatul filistenilor!
Sunt ele mai bune decât cele două regate ale voastre?
    Sau sunt hotarele lor mai mari decât hotarele voastre?
Aţi dat deoparte ziua cea rea[g]
    şi aţi adus aproape tronul violenţei!
Ei se întind pe paturi încrustate cu fildeş,
    se tolănesc în aşternuturile lor,
mănâncă miei din turmă
    şi viţei din grajduri.
Petrec[h] în sunetul harfei[i],
    şi, asemenea lui David, improvizează la instrumentele muzicale!
Beau vin din cupe mari
    şi se ung cu cele mai bune uleiuri,
        dar nu sunt mâhniți din pricina dezastrului lui Iosif!
De aceea, ei vor merge acum în captivitate în fruntea captivilor,
    şi vor înceta astfel strigătele de veselie şi lenevirea!»

Domnul detestă mândria lui Israel

Stăpânul Domn a jurat pe Sine Însuşi. Astfel zice Domnul, Dumnezeul Oştirilor:

«Mi-e scârbă de mândria lui Iacov
    şi îi urăsc fortăreţele;
voi da pe mâna duşmanului cetatea
    şi tot ce este în ea!

Dacă vor mai fi lăsaţi zece bărbaţi într-o casă şi aceia vor muri! 10 Iar când ruda vreunuia va veni să-i scoată trupul[j] din casă, ca să-l ardă,[k] şi-l va întreba pe cel care încă mai este ascuns în nişa casei: ‘Mai este cineva cu tine?’, i se va răspunde: ‘Nu!’. Atunci ruda va zice: ‘Tăcere! Nu trebuie să pomenim Numele Domnului!’»

11 Căci iată că Domnul porunceşte:
    «Casa cea mare va fi prefăcută în fărâme,
        iar casa cea mică[l] – în bucăţele!»

12 «Pot caii să alerge pe stâncă
    sau poate cineva să are acolo cu boii[m]?
Totuşi voi aţi prefăcut judecata în otravă,
    iar rodul dreptăţii – în pelin.
13 Voi vă bucuraţi de ceea ce s-a întâmplat la Lo Debar[n]
    şi ziceţi: ‘Oare nu prin puterea noastră am cucerit noi Karnaimul[o]?’

14 Dar iată că voi ridica împotriva ta, Casă a lui Israel,
    zice Domnul, Dumnezeul Oştirilor,
un neam care te va asupri
    de la Lebo Hamat[p] până la Valea Arabei[q].»“

Lăcustele, focul şi firul cu plumb

Stăpânul Domn mi-a arătat următoarele: am văzut că El pregătea nişte lăcuste, tocmai în perioada când începea să crească otava; era otava care răsărise după ce fusese cosită partea regelui. După ce lăcustele au terminat de mâncat toată verdeaţa din ţară, am zis:

– Stăpâne Doamne, iartă, Te rog! Cum ar putea Iacov să rămână în picioare? Căci este atât de neînsemnat!

Atunci Domnului I-a părut rău de lucrul acesta. Şi Stăpânul Domn a zis:

– Nu se va întâmpla aceasta!

Stăpânul Domn mi-a arătat următoarele: am văzut că Stăpânul Domn chema pedeapsa prin foc; acesta devora adâncul cel mare şi mistuia ţinutul.[r] Am zis:

– Stăpâne Doamne, opreşte-Te, Te rog! Cum ar putea Iacov să rămână în picioare? Căci este atât de neînsemnat!

Atunci Domnului I-a părut rău şi de lucrul acesta. Şi Stăpânul Domn a zis:

– Nu se va întâmpla nici aceasta!

După aceea mi-a arătat următoarele: am văzut că Stăpânul stătea lângă un zid şi avea în mână un fir cu plumb, cu care fusese verificat zidul. Domnul m-a întrebat:

– Ce vezi tu, Amos?

– Un fir cu plumb, am răspuns eu.

Atunci Stăpânul mi-a zis:

– Iată, voi pune firul cu plumb în mijlocul poporului meu, Israel! Nu-l voi mai cruţa!

Înălţimile lui Isaac[s] vor fi pustiite,
    iar sanctuarele lui Israel vor fi nimicite;
        Mă voi ridica cu sabia împotriva Casei lui Ieroboam.

Amos şi Amaţia

10 Amaţia, preotul de la Betel, a trimis mesageri la Ieroboam, regele lui Israel, ca să i se spună: „Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul Casei lui Israel; ţara nu mai poate suporta toate cuvintele lui! 11 Căci iată ce spune Amos:

«Ieroboam[t] va pieri de sabie,
    iar Israel va fi dus, în mod sigur, în captivitate,
        departe de ţara sa!»“

12 Apoi Amaţia i-a zis lui Amos:

– Pleacă, văzătorule! Întoarce-te în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi acolo pâinea şi acolo să profeţeşti! 13 Să nu mai profeţeşti la Betel, căci el este sanctuarul regelui şi templul regatului!

14 Amos i-a răspuns lui Amaţia, zicând:

– Eu n-am fost nici profet, nici fiu de profet, ci oier şi îngrijitor de sicomori. 15 Dar Domnul m-a luat de la oi şi mi-a zis: „Du-te şi profeţeşte poporului meu, Israel!“ 16 Acum, ascultă Cuvântul Domnului! Tu zici:

„Să nu profeţeşti împotriva lui Israel
    şi să nu predici împotriva Casei lui Isaac!“

17 De aceea, aşa vorbeşte Domnul:

„Soţia ta va deveni o prostituată în cetate,
    iar fiii tăi şi fiicele tale vor cădea răpuşi de sabie!
Ogorul tău va fi împărţit cu funia de măsurat,
    şi tu însuţi vei muri pe un meleag necurat.
Iar Israel va fi dus, în mod sigur, în captivitate,
    departe de ţara sa“

Coşul cu fructe coapte

Stăpânul Domn mi-a mai arătat următorul lucru: am văzut un coş cu fructe coapte. El m-a întrebat:

– Ce vezi tu, Amos?

– Un coş cu fructe coapte, am răspuns eu.

Atunci Domnul mi-a zis:

– Vine sfârşitul[u] poporului Meu, Israel! Nu-l voi mai cruţa!

În ziua aceea, zice Stăpânul Domn, cântecele de la Templu[v] se vor preface în urlete. Vor fi o mulţime de hoituri aruncate peste tot! Tăcere!

Ascultaţi aceasta, voi, care-i călcaţi în picioare pe sărmani
    şi-i prăpădiţi pe săracii din ţară.
Voi ziceţi: „Când va trece luna nouă[w],
    ca să putem vinde grâne?
Cât mai este din Sabat,
    ca să deschidem grânarele,
să micşorăm cantitatea[x],
    să mărim preţul[y],
        să măsluim cumpăna ca să înşelăm,
să-i cumpărăm pe săraci pe argint
    şi pe sărmani – pentru o pereche de sandale
        şi să vindem codină în loc de grâne?“

Domnul a jurat pe mândria lui Iacov: „Nu voi uita niciodată vreuna din faptele lui!“

„Să nu tremure ţara din pricina aceasta
    şi să nu jelească toţi cei ce locuiesc în ea?
Să nu se ridice ca Nilul tot ce este în ţară,
    să nu se învolbureze şi apoi să se retragă
        precum Râul Egiptului?[z]

În ziua aceea, zice Stăpânul Domn,

voi face să apună soarele la amiază
    şi voi întuneca pământul în miezul zilei.
10 Voi preface sărbătorile voastre în bocet
    şi toate cântecele voastre – în cântece de jale.
Voi face ca toate coapsele să fie acoperite cu saci
    şi toate capetele să fie rase.
Voi face vremea aceea ca jalea pentru singurul fiu,
    iar sfârşitul ei – ca o zi amară.“

11 „Iată, vin zile, zice Stăpânul Domn,
    când voi trimite foamete în ţară,
dar nu foame după pâine şi nu sete după apă,
    ci după auzirea cuvintelor Domnului.
12 Ei vor umbla şovăind de la o mare la alta,
    vor cutreiera de la nord la răsărit,
căutând Cuvântul Domnului,
    dar nu-l vor găsi.

13 În ziua aceea,

fecioarele frumoase şi tinerii
    vor leşina de sete.
14 Cei ce obişnuiau să jure pe ruşinea[aa] Samariei
    şi să zică: «Viu este zeul tău, Dane!»
        sau «Vie este calea ta[ab], Beer-Şeba!»,
aceia vor cădea
    şi nu se vor mai ridica.“

Israel va fi distrus

L-am văzut pe Stăpânul stând lângă altar. El a zis:

„Loveşte capitelurile stâlpilor,
    ca să se clatine pragurile!
Năruieşte-le peste capetele tuturor!
    Pe cei ce vor scăpa îi voi ucide cu sabia.
Nici unul dintre ei nu va putea să fugă
    şi nici unul nu va reuşi să scape.
Chiar dacă ar săpa până în Locuinţa Morţilor[ac],
    şi de acolo mâna Mea îi va apuca!
Chiar dacă s-ar sui în ceruri,
    şi de acolo îi voi coborî!
Chiar dacă s-ar ascunde pe vârful Carmelului
    şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua!
Chiar dacă s-ar ascunde dinaintea ochilor Mei pe fundul mării,
    şi acolo voi porunci şarpelui[ad] să-i muşte!
Chiar dacă ar merge în captivitate în faţa duşmanilor lor,
    şi acolo voi porunci sabiei să-i ucidă!
Îmi voi aţinti privirea asupra lor,
    ca să le fac rău, şi nu bine!“

Stăpânul, Domnul Oştirilor,
    este Cel Ce atinge pământul, şi el se topeşte,
        iar toţi locuitorii lui jelesc.
Tot ce este în el se învolburează precum Nilul
    şi se retrage ca Râul Egiptului.
El este Cel Ce Şi-a zidit scările[ae] în ceruri
    şi Şi-a întemeiat bolta[af] deasupra pământului!
El este Cel Ce cheamă apele mării
    şi le revarsă pe suprafaţa pământului!
        Domnul este Numele Lui!

„Israeliţilor, nu sunteţi voi pentru Mine
    ca şi cuşiţii[ag]? zice Domnul.
Nu l-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului
    cum i-am scos pe filisteni din Caftor[ah]
        şi pe aramei din Chir?

Iată, ochii Stăpânului Domn
    sunt peste regatul păcătos!
Îl voi nimici
    de pe faţa pământului!
Totuşi nu voi nimici de tot
    Casa lui Iacov, zice Domnul.
Căci iată că Eu voi porunci
    şi voi scutura Casa lui Israel
        între toate neamurile,
aşa cum se scutură ciurul,
    fără să cadă nici un bob pe pământ!
10 De sabie vor pieri
toţi păcătoşii din poporul Meu,
    toţi cei ce zic:
    «Nu se va apropia de noi nenorocirea şi nu ne va ajunge!»

Restaurarea lui Israel

11 În ziua aceea, voi ridica
    cortul căzut al lui David.
Îi voi repara crăpăturile,
    îi voi ridica ruinele
        şi-l voi reclădi aşa cum era în vremurile de odinioară,
12 ca astfel să ia în stăpânire rămăşiţa Edomului[ai],
    precum şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu“,
        zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri.

13 „Iată, vin zile, zice Domnul,

    când cel ce ară îl va ajunge pe cel ce culege,
        iar negustorul de struguri – pe cel ce împrăştie sămânţa.
Munţii vor picura must,
    iar acesta se va scurge din toate dealurile.
14 Îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel;
    ei vor rezidi cetăţile pustiite şi vor locui în ele.
Vor planta vii şi vor bea din vinul lor;
    vor sădi grădini şi vor mânca din roadele lor.
15 Eu îi voi sădi în patria lor
    şi nu vor mai fi dezrădăcinaţi
        din ţara pe care le-am dat-o“,

zice Domnul, Dumnezeul tău.

Footnotes

  1. Amos 5:5 Ebr.: aven; Bet-Aven (Casa nelegiuirii sau Casa dezastrului) era un nume depreciativ dat Betelului (Casa lui Dumnezeu)
  2. Amos 5:6 Sau: Israel (Regatul de Nord), în care dominant era tribul lui Efraim, unul dintre descendenţii lui Iosif; peste tot în capitol
  3. Amos 5:10 Locul public unde se rezolvau cazurile civile şi penale, echivalentul tribunalelor de astăzi; peste tot în capitol
  4. Amos 5:22 Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de mulţumire, deoarece poartă şi aceste sensuri
  5. Amos 5:26 Sikut se referă la zeul mesopotamiam Sakkut, vocalizat după modelul termenului siqquts (urâciune), iar Chiyun (Kaiwamanu) era numele mesopotamiam al planetei Saturn, zeificată
  6. Amos 5:26 TM; sau; Aţi purtat altarul regelui vostru / şi piedestalul idolilor voştri, steaua zeului vostru / pe care l-aţi făcut pentru voi; LXX: Aţi purtat altarul lui Moleh / şi steaua zeului vostru Refan, idolii lor pe care vi i-aţi făcut pentru voi
  7. Amos 6:3 În sensul că nu vor să se gândească la o asemenea zi
  8. Amos 6:5 Sensul termenului în ebraică este nesigur
  9. Amos 6:5 Sau: Cântă cu îndemânare la harfă
  10. Amos 6:10 Lit.: oasele
  11. Amos 6:10 Probabil un foc comemorativ, practica incinerării nefiind răspândită la israeliţi (vezi Ier. 34:5)
  12. Amos 6:11 Casa cea mare şi casa cea mică fac referire probabil la casa de vară şi la casa de iarnă (cf. 3:15)
  13. Amos 6:12 Sau: sau poate cineva să are marea cu boii
  14. Amos 6:13 Lo Debar înseamnă Nimic
  15. Amos 6:13 Karnaim înseamnă Două cornuri
  16. Amos 6:14 Sau: intrarea în Hamat
  17. Amos 6:14 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileii până la Marea Roşie; de obicei se referă la Valea Iordanului
  18. Amos 7:4 Textul se referă probabil la o secetă foarte mare
  19. Amos 7:9 Cu referire la Israel, Isaac fiind tatăl lui Iacov (Israel)
  20. Amos 7:11 Prin numele de Ieroboam poate fi desemnat şi urmaşul său (vezi v. 9 şi 2 Regi 15:8, 10)
  21. Amos 8:2 Joc de cuvinte între fructe coapte (qaiţ) şi sfârşit (qeţ)
  22. Amos 8:3 Sau: palat
  23. Amos 8:5 Vezi Num. 28:11-15
  24. Amos 8:5 Lit.: efa, unitate de măsură pentru volum; aici se referă la cantitate în general
  25. Amos 8:5 Lit.: şechel (gr.: siclu), greutate de bază, comună la toate popoarele semitice antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului (aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite zone
  26. Amos 8:8 Imaginea este aceea a inundaţiilor anuale provocate de Nil
  27. Amos 8:14 Sau: pe Aşima al (vezi 2 Regi 17:30); sau: pe idolul ruşinos al
  28. Amos 8:14 Cu referire la pelerinajul care se făcea la sanctuarul de la Beer-Şeba (vezi 5:5); sau: zeul tău
  29. Amos 9:2 Ebr.: Şeol
  30. Amos 9:3 Monstru mitic, locuitor al mării (vezi Iov. 26:13; Is. 27:1)
  31. Amos 9:6 Cu referire la locuinţă; sensul termenului în ebraică este nesigur
  32. Amos 9:6 Sensul termenului în ebraică este nesigur
  33. Amos 9:7 Locuitori din regiunea Nilului Superior; etiopieni
  34. Amos 9:7 Insula Creta
  35. Amos 9:12 TM; LXX: ca astfel rămăşiţa oamenilor să-l caute pe Domnul, / precum şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu