Amos 3
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Mustrări şi ameninţări
3 Ascultaţi cuvântul acesta pe care-l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din ţara Egiptului! 2 ‘Eu v-am ales numai(A) pe voi dintre toate familiile pământului, de aceea(B) vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre. 3 Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi? 4 Răcneşte leul în pădure dacă n-are pradă? Zbiară puiul de leu din fundul vizuinei lui dacă n-a prins nimic? 5 Cade pasărea în laţul de pe pământ dacă nu i s-a întins o cursă? Se ridică laţul de la pământ fără să se fi prins ceva în el? 6 Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire(C) într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul? 7 Nu, Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere(D) taina Sa slujitorilor Săi proroci. 8 Leul(E) răcneşte: cine(F) nu se va speria? Domnul, Dumnezeu, vorbeşte: cine nu va proroci?’ 9 Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului şi spuneţi: «Strângeţi-vă pe munţii Samariei şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!» 10 Nu(G) sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi grămădesc în palate comori câştigate prin silnicie şi răpire.’ 11 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Vrăjmaşul(H) va împresura ţara, îţi va doborî tăria şi palatele tale vor fi jefuite!’ 12 Aşa vorbeşte Domnul: ‘După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăţi de picioare sau un vârf de ureche, aşa vor scăpa copiii lui Israel care stau în Samaria în colţul unui pat şi pe covoare de Damasc! 13 Ascultaţi şi spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, zice Domnul, Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor: 14 «În ziua când voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi şi altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfărâmate şi vor cădea la pământ. 15 Voi surpa casele de iarnă(I) şi casele de vară(J); palatele de fildeş se vor duce şi casele(K) cele multe se vor nimici, zice Domnul.»’
阿摩司书 3
Chinese Contemporary Bible (Simplified)
责备以色列人
3 “以色列人啊,
要听耶和华责备你们的话,
责备我从埃及领出来的整个民族的话,
2 ‘世上万族之中,我只拣选了你们,
所以我要因你们的罪恶而惩罚你们。’”
3 若非相约,
二人怎会同行呢?
4 若非捕到猎物,
狮子怎会在林中咆哮呢?
若非猎获食物,
猛狮怎会在洞中吼叫呢?
5 若非设下诱饵,
鸟儿怎会陷入网罗呢?
若非有什么陷进去,
网罗怎会收起来呢?
6 若城中响起号角,
居民岂不恐惧颤抖?
若灾祸降临城中,
岂不是耶和华的作为?
7 的确,主耶和华不向祂的仆人——众先知显明祂的计划,
就不会采取任何行动。
8 狮子吼叫,谁不惧怕呢?
主耶和华已发言,谁能不传讲呢?
9 要向亚实突和埃及的城堡宣告:
“你们要聚集到撒玛利亚的山上,
看看城中的混乱和暴虐之事。
10 他们不知正道,强取豪夺,
在他们的堡垒中积敛钱财。
这是耶和华说的。”
11 所以,主耶和华说:
“敌人要围攻此地,
攻破他们的防守,
抢掠他们的城堡。”
12 耶和华说:
“牧人从狮口中救羊,
只能夺回两条腿和一块耳朵。
同样,住在撒玛利亚的以色列人被救回的时候,
也仅剩一片床榻和一角卧椅。”
13 主——万军之上帝耶和华说:
“你们要听这话,去警告雅各家。
14 我追讨以色列人的罪时,
要摧毁伯特利的祭坛,
将祭坛的角砍落在地。
15 我要拆毁过冬和避暑的房屋,
捣毁象牙装饰的宫殿,
推倒许多宏伟的楼宇。
这是耶和华说的。”
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Chinese Contemporary Bible Copyright © 1979, 2005, 2007, 2011 by Biblica® Used by permission. All rights reserved worldwide.
Copyright © 2004 by World Bible Translation Center
