Judecată împotriva Israelului

Aşa vorbeşte Domnul:

«Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel,
    ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia,
pentru că l-au vândut pe cel drept pe arginţi,
    iar pe cel sărac – pentru o pereche de sandale.
Ei calcă în picioare, în pulberea pământului, capetele celor săraci[a]
    şi dau la o parte dreptul celor oprimaţi[b].
Şi fiul, şi tatăl merg la aceeaşi fată,
    ca să profaneze Numele Meu cel sfânt.[c]
Pe hainele luate drept garanţie,
    se tolănesc lângă orice altar,[d]
iar vinul luat din amenzi[e]
    îl beau în templul zeilor lor.

Read full chapter

Footnotes

  1. Amos 2:7 Sensul versului în ebraică este nesigur; sau: Ei calcă în picioare, cum ar călca pulberea pământului, capetele celor săraci; sau: Ei tânjesc după pulberea pământului de pe capetele celor săraci, în ideea că sunt atât de lacomi încât nici măcar atât nu i-ar lăsa celui sărac; sau: Ei tânjesc să vadă pulberea pământului pe capetele celor săraci
  2. Amos 2:7 Sensul versului în ebraică este nesigur
  3. Amos 2:7 Vezi Lev. 18:7-8
  4. Amos 2:8 Vezi Ex. 22:26-27; Deut. 24:12-13, 17
  5. Amos 2:8 Sau: despăgubiri; sau: restituiri, pretinse în mod nedrept