2 Samuel 4
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Iş-Boşet este ucis
4 Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără(A) putere şi tot Israelul s-a(B) înspăimântat. 2 Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul, Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. Căci Beerot(C) era privit ca făcând parte din Beniamin, 3 şi beerotiţii fugiseră la Ghitaim(D), unde au locuit până în ziua de azi. 4 Ionatan(E), fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani când a venit din Izreel(F) vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit şi, fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet. 5 Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amiază. 6 Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece(G); apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat. 7 Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat, în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers toată noaptea prin câmpie. 8 Au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi au zis împăratului: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia(H) viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.” 9 David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul(I), care m-a izbăvit din orice primejdie, 10 că pe cel ce a venit să-mi spună(J): ‘Iată, Saul a murit’ şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui, 11 şi, când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere(K) sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.” 12 Şi David a poruncit(L) oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul(M) lui Abner, la Hebron.
撒母耳记下 4
Chinese Contemporary Bible (Simplified)
伊施波设被杀
4 扫罗的儿子伊施波设听到押尼珥死在希伯仑,吓得手脚发软,整个以色列都震惊不已。 2 那时,扫罗的儿子有两个带兵的将领,一个叫巴拿,一个叫利甲,他们是来自比录的便雅悯人临门的儿子。 3 原来的比录人逃到基他音,寄居在那里,直到今日。
4 扫罗的儿子约拿单有个儿子叫米非波设,双腿是瘸的。扫罗和约拿单在耶斯列阵亡的时候,他才五岁。乳娘抱着他仓皇逃命,不慎把他掉在地上,摔成了瘸子。
5 一天,伊施波设正在午睡,临门的两个儿子利甲和巴拿来到他家。 6-7 他们装作是来取麦子,进入伊施波设的寝室,趁他正躺在床上熟睡,用刀刺透他的肚子杀了他,割下他的首级,拿着连夜穿过亚拉巴逃跑了。 8 他们把伊施波设的首级带到希伯仑献给大卫王,说:“这便是扫罗的儿子伊施波设的首级。扫罗是你的仇敌,曾试图杀害你,今天耶和华为我主我王惩罚了扫罗和他的子孙。” 9 大卫对比录人临门的儿子利甲及其兄弟巴拿说:“我凭救我脱离一切危难的永活的耶和华起誓, 10 在洗革拉曾有人向我报信说扫罗死了,他以为是来报喜讯,我抓住他,把他杀了。那就是我给他的报酬。 11 更何况你们这些恶徒在这个无辜人的家里把他杀死在床上,我怎能不向你们讨这血债,把你们从世上除掉?” 12 于是,大卫命令部下杀了他们,斩断他们的手脚,把尸体挂在希伯仑的池旁。他们把伊施波设的头颅葬在希伯仑 押尼珥的坟墓里。
2 Samuel 4
Nouă Traducere În Limba Română
Asasinarea lui Iş-Boşet
4 Când a auzit Iş-Boşet, fiul lui Saul, că Abner a fost ucis în Hebron, i-a pierit curajul, iar întreg Israelul s-a îngrozit. 2 Fiul lui Saul avea două căpetenii peste cetele de prădători. Una se numea Baana, iar cealaltă se numea Recab. Aceştia erau fiii lui Rimon, din Beerot, din seminţia lui Beniamin – Beerot este considerat ca făcând parte din Beniamin 3 deoarece beerotiţii fugiseră la Ghitaim. Ei au locuit acolo ca străini până astăzi.
4 (Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu care era olog de ambele picioare. Acesta era în vârstă de cinci ani când a sosit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan. Doica sa l-a luat şi a fugit cu el, însă în graba ei, copilul a căzut şi a rămas olog. Numele lui era Mefiboşet).
5 Într-o zi, aceşti fii ai lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, au plecat spre casa lui Iş-Boşet şi au sosit acolo în arşiţa zilei, tocmai când acesta se odihnea la prânz. 6 Au pătruns până în interiorul casei ca şi cum ar fi dorit să ia nişte grâu şi l-au înjunghiat în stomac. Apoi Recab şi fratele său, Baana, au reuşit să scape. 7 Ei intraseră în casă, în timp ce acesta era culcat pe pat, în dormitorul său. După ce l-au înjunghiat şi l-au ucis, i-au tăiat capul. Apoi, luându-i capul cu ei, au străbătut Araba[a] toată noaptea. 8 Au adus capul lui Iş-Boşet la David, la Hebron şi i-au zis regelui:
– Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, duşmanul tău, care a căutat să-ţi ia viaţa. Astăzi, Domnul l-a răzbunat pe stăpânul meu, regele, împotriva lui Saul şi a urmaşilor săi.
9 David însă le-a răspuns lui Recab şi fratelui său, Baana, fiii lui Rimon din Beerot:
– Viu este Domnul, Care m-a izbăvit din toate necazurile, 10 că pe cel care mi-a zis: „Saul este mort!“, crezând că îmi aduce veşti bune, l-am prins şi l-am omorât la Ţiklag. Aceasta a fost răsplata pentru vestea pe care mi-a adus-o. 11 Oare nu voi face cu atât mai mult unor ticăloşi care ucid un om nevinovat în casa şi în patul său? Prin urmare, să nu cer eu sângele lui din mâinile voastre şi să nu vă şterg de pe faţa pământului?
12 David a dat ordin oamenilor săi, iar aceştia i-au ucis. Le-au tăiat mâinile şi picioarele şi le-au atârnat trupurile lângă iazul din Hebron. Capul lui Iş-Boşet însă l-au luat şi l-au înmormântat în mormântul lui Abner din Hebron.
Footnotes
- 2 Samuel 4:7 Vezi nota de la 2:29
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Chinese Contemporary Bible Copyright © 1979, 2005, 2007, 2011 by Biblica® Used by permission. All rights reserved worldwide.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
