În al optsprezecelea an al domniei sale, regele Iosia l-a trimis pe scribul său, Şafan, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam, la Casa Domnului, zicându-i: „Du-te la marele preot Hilchia şi spune-i să strângă argintul care a fost adus la Casa Domnului, cel care fusese adunat de la oameni de către paznicii porţii. Să se dea acest argint celor ce supraveghează lucrarea la Casa Domnului, iar aceştia să-l dea lucrătorilor care sunt la Casa Domnului, adică celor ce fac restaurarea Casei:

Read full chapter