Domnia lui Ahaz peste Iuda

16 Ahaz, fiul lui Iotam, regele lui Iuda, a devenit rege în al şaptesprezecelea an al domniei lui Pekah, fiul lui Remalia. Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit la Ierusalim timp de şaisprezece ani. El nu a făcut ce este drept înaintea Domnului, Dumnezeul lui, cum făcuse strămoşul său David, ci a umblat în căile regilor lui Israel. El l-a trecut chiar şi pe fiul său prin foc[a], potrivit obiceiurilor idolatre ale popoarelor pe care le izgonise Domnul dinaintea israeliţilor.

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Regi 16:3 Sau: l-a sacrificat în foc; peste tot în carte