Add parallel Print Page Options

În al(A) optsprezecelea an al domniei lui, după ce a curăţit ţara şi casa, a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii, şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă Casa Domnului, Dumnezeului său. S-au dus la marele preot Hilchia şi au dat argintul(B) adus în Casa lui Dumnezeu, pe care-l strânseseră leviţii păzitori ai pragului, de la Manase şi Efraim şi de la toată cealaltă parte a lui Israel şi de la tot Iuda şi Beniamin şi de la locuitorii Ierusalimului. 10 L-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului. Aceştia l-au dat lucrătorilor care munceau la dregerea Casei Domnului,

Read full chapter