1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia^[a]: ² har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Mulţumiri Dumnezeului oricărei încurajări

³ Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei încurajări, ⁴ Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu. ⁵ Aşa cum suferinţele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajaţi din abundenţă. ⁶ Dacă noi avem necazuri, este pentru încurajarea şi mântuirea voastră; dacă noi suntem încurajaţi, este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdaţi aceleaşi suferinţe pe care le răbdăm şi noi. ⁷ Nădejdea noastră cu privire la voi este fermă, pentru că ştim că, aşa cum sunteţi părtaşi cu noi în suferinţă, tot aşa sunteţi şi în încurajare.

⁸ Fraţilor, nu vrem să nu ştiţi despre necazurile pe care le-am avut în Asia^[b], pentru că am avut greutăţi dincolo de puterea noastră, aşa încât pierduserăm şi nădejdea de a mai trăi. ⁹ Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne bazăm pe noi înşine, ci pe Dumnezeu, Care învie morţii; ¹⁰ El ne-a scăpat dintr-un mare pericol de moarte şi va continua să ne scape. În El nădăjduim că încă ne va mai scăpa. ¹¹ Uniţi-vă să ne ajutaţi prin rugăciunile voastre şi mulţi vor mulţumi pentru noi^[c] datorită darului dat nouă ca răspuns la rugăciunile multora.

Schimbarea unora dintre planurile lui Pavel

¹² Lauda noastră este mărturia conştiinţei noastre, potrivit căreia noi ne-am comportat în lume, şi chiar mai mult faţă de voi, în curăţia şi sinceritatea care vin de la Dumnezeu, nu cu o înţelepciune firească^[d], ci prin harul lui Dumnezeu. ¹³ Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce puteţi citi şi înţelege. Şi nădăjduiesc că până la sfârşit veţi înţelege, ¹⁴ aşa cum aţi şi înţeles, în parte, că lauda voastră suntem noi, după cum şi voi veţi fi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Isus.

¹⁵ Având această încredinţare, mi-am propus mai întâi să vin la voi, ca să aveţi parte de o a doua favoare. ¹⁶ Am vrut să vin la voi în drum spre Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi şi să fiu trimis de voi în Iudeea. ¹⁷ Deci, plănuind aceasta, m-am comportat eu oare cu uşurătate? Sau mi-am făcut planurile în mod firesc, gata să spun şi „da, da“ şi „nu, nu“? ¹⁸ Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră faţă de voi nu este şi „da“, şi „nu“. ¹⁹ Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L-am predicat printre voi, – eu, Silvanus^[e] şi Timotei (, nu este „da“ şi „nu“, ci El este întotdeauna „da“, ²⁰ pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu. ²¹ Cel Care ne întăreşte împreună cu voi, în Cristos, şi Care ne-a uns, este Dumnezeu. ²² El ne-a şi pecetluit şi ne-a dat în inimă Duhul ca pe o garanţie.

²³ Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, spunându-vă că n-am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruţ. ²⁴ Nu că noi domnim peste credinţa voastră, ci suntem conlucrători cu voi pentru bucuria voastră, căci voi staţi fermi în credinţă.

2 Astfel, am hotărât să nu mai vin din nou la voi în durere, ² pentru că, dacă eu vă întristez, atunci cine mă va mai încuraja pe mine, dacă nu cel pe care l-am întristat? ³ Am scris aşa, pentru ca atunci când voi veni să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă bucure, căci sunt încredinţat cu privire la voi toţi că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. ⁴ V-am scris din durerea şi din necazul inimii şi cu multe lacrimi, nu ca să vă întristez, ci ca să vă daţi seama de dragostea pe care o am din belşug faţă de voi.

Iertarea celui păcătos

⁵ Dacă cineva a fost o pricină de întristare, nu pe mine m-a întristat, ci, într-o oarecare măsură, ca să nu fiu prea sever, pe voi toţi. ⁶ Este suficient pentru acesta faptul că a fost pedepsit de cei mai mulţi dintre voi. ⁷ Astfel, acum ar trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare. ⁸ De aceea, vă îndemn să vă declaraţi iarăşi dragostea faţă de el. ⁹ Căci v-am scris şi ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în toate. ¹⁰ Pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. Ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezenţa lui Cristos, ¹¹ ca să nu dăm câştig de cauză lui Satan^[f], pentru că noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui.

¹² Când am venit la Troa pentru Evanghelia^[g] lui Cristos şi mi-a fost deschisă o uşă în Domnul, ¹³ n-am avut linişte în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei şi m-am dus în Macedonia.

Lucrarea apostolică

¹⁴ Îi mulţumim însă lui Dumnezeu, Care ne conduce întotdeauna la biruinţă, în Cristos, şi răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoaşterii Lui. ¹⁵ Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiţi şi printre cei ce pier; ¹⁶ pentru aceştia – o mireasmă de la moarte spre moarte, iar pentru aceia – o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este destoinic pentru aceste lucruri? ¹⁷ Spre deosebire de mulţi alţii, noi nu facem negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim ca nişte oameni sinceri şi, ca unii trimişi de Dumnezeu, vorbim în prezenţa lui Dumnezeu, în Cristos.

3 Începem oare din nou să ne recomandăm singuri? Oare avem nevoie, aşa cum au unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? ² Voi înşivă sunteţi scrisoarea noastră de recomandare, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii, ³ arătând că sunteţi o scrisoare a lui Cristos, pregătită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.

⁴ O astfel de încredere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu. ⁵ Nu că prin noi înşine suntem destoinici, pretinzând că ceva vine de la noi, ci destoinicia noastră vine de la Dumnezeu, ⁶ Care ne-a şi făcut destoinici să fim slujitorii Noului Legământ, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viaţă.

Slava mai mare a Noului Legământ

⁷ Dar dacă slujba morţii, încrustată în litere, pe table de piatră, a fost cu slavă, astfel încât poporul Israel n-a putut privi la faţa lui Moise, din cauza strălucirii trecătoare a feţei lui, ⁸ cu cât mai mult este cu slavă slujba Duhului? ⁹ Căci, dacă în slujba aducătoare de condamnare era slavă, cu mult mai mult slujba aducătoare de dreptate va abunda de slavă! ¹⁰ Fiindcă ceea ce a fost slăvit, nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. ¹¹ Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost cu slavă, cu mult mai mult este cu slavă ceea ce rămâne.

¹² Deci, întrucât avem o astfel de nădejde, lucrăm cu mare îndrăzneală, ¹³ nu ca Moise, care şi-a pus un văl peste faţă pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârşitul a ceea ce era trecător. ¹⁴ Însă minţile lor erau împietrite. Până în ziua de astăzi, acelaşi văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este dat la o parte. ¹⁵ Până astăzi, oricând este citit Moise, pe minţile lor este un văl, ¹⁶ dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte. ¹⁷ Domnul este Duhul, iar acolo unde este Duhul Domnului este libertate. ¹⁸ Noi toţi, cu feţe neacoperite, reflectăm^[h] slava Domnului, ca într-o oglindă, şi suntem transformaţi în asemănarea Sa din slavă în slavă; aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.

Comori în nişte vase de lut

4 De aceea, întrucât prin îndurarea lui Dumnezeu avem această slujbă, nu suntem descurajaţi, ² ci respingem lucrurile ascunse şi ruşinoase, nu ne purtăm cu viclenie, nici nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci, prin arătarea deschisă a adevărului, ne recomandăm pe noi înşine în faţa conştiinţei oricărui om, înaintea lui Dumnezeu. ³ Iar dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce pier, ⁴ ale căror minţi necredincioase le-a orbit dumnezeul acestui veac, ca să nu strălucească lumina Evangheliei slavei lui Cristos, Care este chipul lui Dumnezeu. ⁵ Noi nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos ca Domn, iar pe noi înşine ca sclavii voştri, datorită lui Isus. ⁶ Dumnezeu, Care a spus: „Să lumineze lumina din întuneric!“^[i], a luminat şi inimile noastre, pentru a ne da lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu strălucind pe faţa lui Isus.

⁷ Dar noi avem această bogăţie în nişte vase de lut, pentru a arăta că această putere nemaipomenită Îi aparţine lui Dumnezeu şi nu vine de la noi. ⁸ Suntem asupriţi în orice fel, dar nu zdrobiţi, luaţi prin surprindere, dar nu disperaţi, ⁹ persecutaţi, dar nu părăsiţi, trântiţi la pământ, dar nu distruşi, ¹⁰ purtăm întotdeauna în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în trupurile noastre. ¹¹ Căci noi, care suntem vii, suntem întotdeauna daţi la moarte datorită lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în trupul nostru muritor. ¹² Astfel, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. ¹³ Însă, fiindcă avem acelaşi duh al credinţei, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!“^[j], şi noi credem, şi de aceea vorbim. ¹⁴ Ştim că Cel Ce L-a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va duce împreună cu voi în prezenţa Sa. ¹⁵ Toate sunt pentru voi, pentru ca harul, atingând mulţi oameni, să facă să abunde mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.

¹⁶ De aceea, noi nu ne descurajăm ci, chiar dacă omul nostru din afară piere, totuşi omul nostru dinăuntru este înnoit din zi în zi. ¹⁷ Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie. ¹⁸ Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veşnice.

Lăcaşul nostru ceresc

5 Noi ştim într-adevăr că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o casă veşnică în ceruri, care nu este făcută de mâini omenești. ² Căci gemem în cortul acesta, dorind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcaşul nostru ceresc^[k], ³ negreşit dacă, după ce vom fi îmbrăcaţi, nu vom fi^[l] găsiţi goi. ⁴ În timp ce suntem în acest cort, gemem şi suntem împovăraţi, nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi, ci pentru că dorim să fim îmbrăcaţi, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. ⁵ Şi Cel Ce ne-a pregătit pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat Duhul ca pe o garanţie.

⁶ De aceea, întotdeauna suntem plini de încredere, chiar dacă ştim că, atâta timp cât suntem acasă în trup, suntem departe de Domnul. ⁷ Căci noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere; ⁸ avem încredere şi ne place mult mai mult să fim departe de trup şi să fim acasă cu Domnul. ⁹ Astfel, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă, scopul nostru este să-I fim plăcuţi, ¹⁰ fiindcă toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.

Mesajul împăcării

¹¹ Aşadar, cunoscând frica de Domnul, încercăm să-i convingem pe oameni. Noi suntem pe deplin cunoscuţi de către Dumnezeu şi sper că, de asemenea, suntem cunoscuţi şi conştiinţelor voastre. ¹² Noi nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm o ocazie de a vă lăuda cu noi, ca să puteţi răspunde celor care se laudă cu înfăţişarea exterioară, şi nu cu inima. ¹³ Dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. ¹⁴ Căci dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât suntem convinşi că atunci când Unul a murit pentru toţi, toţi au murit. ¹⁵ El a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel Ce a murit şi a fost înviat pentru ei.

¹⁶ Astfel, de acum, noi nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii. Chiar dacă odată L-am cunoscut pe Cristos în felul lumii, acum nu-L mai cunoaştem aşa. ¹⁷ Astfel, dacă cineva este în Cristos, este o nouă creaţie. Cele vechi s-au dus; iată, toate au devenit noi! ¹⁸ Toate acestea sunt de la Dumnezeu, Care, prin Cristos, ne-a împăcat cu Sine şi ne-a dat mesajul împăcării: ¹⁹ anume acela că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, nemaiţinând în seamă păcatele oamenilor, şi ne-a încredinţat nouă Cuvântul împăcării. ²⁰ Deci noi suntem ambasadori ai lui Cristos şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! ²¹ El, pentru noi, L-a făcut păcat^[m] pe Cel Ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu.

6 Lucrând împreună cu Dumnezeu, vă îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar. ² Căci El spune:

Iată că acum este vremea îndurării! Iată că acum este ziua mântuirii!

Slujitorii lui Dumnezeu

³ Nu punem nici un obstacol în calea nimănui, pentru ca slujba noastră să nu fie criticată, ⁴ ci în toate ne arătăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, în îndelungă răbdare, în necazuri, în greutăţi, în strâmtorări, ⁵ în bătăi, în închisori, în răscoale, în osteneli, în nopţi nedormite, în posturi, ⁶ în curăţie, în cunoaştere, în răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, într-o dragoste fără ipocrizie, ⁷ în Cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, în mâna dreaptă şi în mâna stângă, ⁸ în glorie şi dezonoare, în defăimare şi vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte impostori, deşi suntem adevăraţi; ⁹ ca nişte necunoscuţi, deşi suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, deşi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, deşi nu suntem omorâţi; ¹⁰ ca nişte întristaţi, deşi suntem întotdeauna bucuroşi; ca nişte săraci, deşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, deşi avem toate lucrurile.

¹¹ Am vorbit deschis faţă de voi, corintienilor, iar inima ne este larg deschisă! ¹² Noi nu punem nici un fel de restricţii sentimentelor noastre faţă de voi, dar voi v-aţi oprit sentimentele faţă de noi. ¹³ Deci, la rândul vostru – vă vorbesc ca unor copii – deschideţi-vă şi voi larg inimile!

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit!

¹⁴ Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce parteneriat poate fi între dreptate şi fărădelege? Sau ce părtăşie poate fi între lumină şi întuneric? ¹⁵ Ce armonie poate fi între Cristos şi Belial^[o]? Sau ce parte au în comun cel credincios cu cel necredincios? ¹⁶ Ce înţelegere poate fi între Templul lui Dumnezeu şi idoli? Noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, aşa cum a spus Dumnezeu:

7 Preaiubiţilor, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curăţim de orice pângăreşte trupul şi duhul, desăvârşind sfinţenia în frică de Dumnezeu.

Bucuria lui Pavel

² Deschideţi-vă inima faţă de noi! N-am făcut rău nimănui, n-am corupt^[s] pe nimeni, n-am exploatat pe nimeni. ³ Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre, fie că murim împreună, fie că trăim împreună. ⁴ Am mare încredere în voi; sunt atât de mândru de voi, sunt încurajat şi foarte bucuros în fiecare dintre necazurile noastre.

⁵ Când am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci am fost necăjiți în toate felurile: lupte din afară, temeri dinăuntru. ⁶ Însă Dumnezeu, Care-i încurajează pe cei deznădăjduiţi, ne-a încurajat prin venirea lui Titus, ⁷ şi nu doar prin venirea sa, ci şi prin încurajarea pe care ne-a adus-o vorbindu-ne despre voi, când ne-a spus despre dorinţa voastră puternică, despre durerea voastră adâncă şi despre devotamentul vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat şi mai mult. ⁸ Chiar dacă scrisoarea mea v-a întristat, nu regret. Şi chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v-a întristat, măcar că numai pentru puţin timp, ⁹ totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a dus la pocăinţă, pentru că aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nici o pierdere din cauza noastră. ¹⁰ Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează pocăinţa care duce la mântuire şi în ea nu este regret, dar întristarea lumii produce moarte. ¹¹ Vedeţi ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă, ce râvnă, ce dorinţă de dreptate! În toate v-aţi arătat fără vină în această problemă. ¹² Astfel, deşi v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui ce a făcut răul sau din cauza celui ce a suferit răul, ci pentru a vă arăta cât de profund este devotamentul nostru faţă de voi, înaintea lui Dumnezeu. ¹³ Prin aceasta suntem încurajaţi.

Pe lângă încurajarea noastră, ne bucurăm şi mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toţi. ¹⁴ M-am lăudat lui cu voi şi nu m-aţi făcut de ruşine, ci, aşa cum tot ce v-am spus a fost adevărat, tot astfel şi lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s-a dovedit adevărată. ¹⁵ Astfel, dragostea lui pentru voi se întăreşte când îşi reaminteşte de ascultarea voastră, a tuturor, de felul cum l-aţi primit cu frică şi cutremur. ¹⁶ Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi.

Încurajarea generozităţii

8 Vreau să ştiţi, fraţilor, despre harul pe care Dumnezeu l-a dat în bisericile din Macedonia, ² pentru că, fiind încercaţi deosebit de mult prin necazuri, bucuria lor abundentă şi marea lor sărăcie au rezultat într-o manifestare de har abundentă. ³ Eu depun mărturie că ei au dat din proprie iniţiativă, după puterea lor şi chiar dincolo de puterea lor, ⁴ rugându-ne cu multă insistenţă pentru harul de a fi părtaşi la această slujire pentru sfinţi, ⁵ şi nu aşa cum ne-am aşteptat, ci s-au dedicat pe ei înşişi, mai întâi Domnului, iar apoi, prin voia lui Dumnezeu, nouă. ⁶ Astfel, l-am îndemnat pe Titus, pentru că el a început mai devreme această lucrare, să ducă la capăt această binefacere a harului din partea voastră. ⁷ Acum, aşa cum vă distingeţi în toate – în credinţă, în vorbire, în cunoaştere, într-o dedicare totală şi în dragostea pe care aţi învăţat-o de la noi – să vă distingeţi şi în această binefacere a harului.

⁸ Nu vă spun aceasta ca pe o poruncă, ci verific, prin dedicarea altora, cât de adevărată este dragostea voastră. ⁹ Voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, Care, deşi a fost bogat, de dragul vostru a devenit sărac, pentru ca voi să vă îmbogăţiţi prin sărăcia Lui. ¹⁰ Vă dau sfatul meu, pentru ceea ce este cel mai bine pentru voi în această problemă: anul trecut aţi fost primii nu doar în a face, ci şi în a dori să faceţi; ¹¹ acum deci terminaţi lucrarea, pentru ca, tot aşa cum aţi dorit, tot astfel să şi daţi, după posibilităţile pe care le aveţi. ¹² Dacă există dorinţă, darul este primit potrivit cu ceea ce are cineva, nu cu ceea ce nu are. ¹³ Aceasta nu este pentru ca alţii să fie uşuraţi, iar voi să fiţi împovăraţi, ci pentru a fi egalitate. ¹⁴ Abundenţa pe care voi o aveţi acum îi poate ridica pe cei care sunt în nevoi, pentru ca, la rândul lor, abundenţa lor să împlinească nevoia voastră. Astfel, va fi egalitate, ¹⁵ aşa cum este scris:

Misiunea lui Titus

¹⁶ Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, Care a pus în inima lui Titus aceeaşi dedicare pentru voi pe care o am şi eu. ¹⁷ Căci el nu numai că a primit bine apelul vostru, ci vine acum la voi din proprie iniţiativă şi cu mai mult entuziasm decât oricând. ¹⁸ Împreună cu el vi-l trimit şi pe fratele care este lăudat de toate bisericile, datorită Evangheliei. ¹⁹ Nu doar atât, dar el a fost desemnat de biserici să călătorească împreună cu noi în timp ce administrăm această binefacere a harului, pentru slava Domnului Însuşi şi pentru a ne arăta bunăvoinţa. ²⁰ Suntem atenţi, ca să nu stârnim vreo plângere cu privire la modul în care administrăm acest dar generos. ²¹ Căci avem grijă să facem ceea ce este bine nu doar înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. ²² Îl trimitem pe fratele nostru cu ei – frate pe care deseori l-am pus la încercare şi l-am găsit dedicat, dar care acum este mai dedicat decât oricând – pentru că are mare încredere în voi. ²³ În ce-l priveşte pe Titus, el este părtaş şi conlucrător cu mine pentru voi. În ce-i priveşte pe fraţii noştri, ei sunt trimişi ai bisericii, slava lui Cristos. ²⁴ De aceea, în mod deschis, înaintea bisericilor, arătaţi-le dovada dragostei voastre şi motivul nostru de laudă cu privire la voi.

Semănând generozitate

9 Nu este necesar să vă scriu despre această slujire pentru sfinţi, ² pentru că eu cunosc bunăvoinţa voastră, cu care mă laud înaintea celor din Macedonia, spunând că Ahaia^[u] a fost gata încă de anul trecut. Râvna voastră i-a încurajat pe cei mai mulţi dintre ei. ³ Îi trimit însă pe fraţi pentru ca lauda noastră să nu fie dovedită ca fiind goală – în acest caz, aşa cum am spus, să fiţi pregătiţi. ⁴ Dacă cei din Macedonia ar veni cu mine şi v-ar găsi nepregătiţi, ce ruşine ne-ar fi – ca să nu mai vorbesc despre ruşinea voastră – pentru că am avut o astfel de încredere în voi! ⁵ Astfel, cred, fraţilor, că este necesar să vă îndemn, să vin la voi mai înainte, pentru a pregăti darul pe care l-aţi promis; atunci, el va fi gata ca un lucru pe care vreţi să-l daţi şi nu ca o constrângere.

⁶ Reamintiţi-vă: cine seamănă puţin va secera puţin, iar cine seamănă mult va secera mult. ⁷ Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui, nu cu regret, nici din constrângere, pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe dătătorul voios. ⁸ Dumnezeu poate să vă dea din abundenţă orice dar, pentru ca, având întotdeauna lucrurile de care aveţi nevoie, să faceţi cât mai multe fapte bune, ⁹ aşa cum este scris:

¹⁰ Cel Ce asigură sămânţă pentru semănător şi pâine pentru hrană va asigura şi va înmulţi şi sămânţa voastră pentru semănat şi va creşte roadele dreptăţii voastre. ¹¹ Astfel veţi fi îmbogăţiţi în orice privinţă, pentru întreaga voastră generozitate care, prin noi, va face să aducă mulţumiri lui Dumnezeu. ¹² Căci ajutorul acestei lucrări pe care o faceţi voi nu doar că împlineşte nevoile sfinţilor, ci şi abundă în mulţumiri aduse lui Dumnezeu. ¹³ În urma dovezii acestui ajutor, voi Îl slăviţi pe Dumnezeu prin ascultarea voastră faţă de mărturisirea Evangheliei lui Cristos şi prin generozitatea contribuţiei faţă de ei şi faţă de alţii, ¹⁴ iar ei se vor ruga pentru voi cu dragoste, datorită harului deosebit de mare al lui Dumnezeu, pe care El vi l-a dat vouă. ¹⁵ Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare!

1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia^[a]: ² har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Mulţumiri Dumnezeului oricărei încurajări

³ Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei încurajări, ⁴ Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu. ⁵ Aşa cum suferinţele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajaţi din abundenţă. ⁶ Dacă noi avem necazuri, este pentru încurajarea şi mântuirea voastră; dacă noi suntem încurajaţi, este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdaţi aceleaşi suferinţe pe care le răbdăm şi noi. ⁷ Nădejdea noastră cu privire la voi este fermă, pentru că ştim că, aşa cum sunteţi părtaşi cu noi în suferinţă, tot aşa sunteţi şi în încurajare.

⁸ Fraţilor, nu vrem să nu ştiţi despre necazurile pe care le-am avut în Asia^[b], pentru că am avut greutăţi dincolo de puterea noastră, aşa încât pierduserăm şi nădejdea de a mai trăi. ⁹ Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne bazăm pe noi înşine, ci pe Dumnezeu, Care învie morţii; ¹⁰ El ne-a scăpat dintr-un mare pericol de moarte şi va continua să ne scape. În El nădăjduim că încă ne va mai scăpa. ¹¹ Uniţi-vă să ne ajutaţi prin rugăciunile voastre şi mulţi vor mulţumi pentru noi^[c] datorită darului dat nouă ca răspuns la rugăciunile multora.

Schimbarea unora dintre planurile lui Pavel

¹² Lauda noastră este mărturia conştiinţei noastre, potrivit căreia noi ne-am comportat în lume, şi chiar mai mult faţă de voi, în curăţia şi sinceritatea care vin de la Dumnezeu, nu cu o înţelepciune firească^[d], ci prin harul lui Dumnezeu. ¹³ Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce puteţi citi şi înţelege. Şi nădăjduiesc că până la sfârşit veţi înţelege, ¹⁴ aşa cum aţi şi înţeles, în parte, că lauda voastră suntem noi, după cum şi voi veţi fi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Isus.

¹⁵ Având această încredinţare, mi-am propus mai întâi să vin la voi, ca să aveţi parte de o a doua favoare. ¹⁶ Am vrut să vin la voi în drum spre Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi şi să fiu trimis de voi în Iudeea. ¹⁷ Deci, plănuind aceasta, m-am comportat eu oare cu uşurătate? Sau mi-am făcut planurile în mod firesc, gata să spun şi „da, da“ şi „nu, nu“? ¹⁸ Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră faţă de voi nu este şi „da“, şi „nu“. ¹⁹ Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L-am predicat printre voi, – eu, Silvanus^[e] şi Timotei (, nu este „da“ şi „nu“, ci El este întotdeauna „da“, ²⁰ pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu. ²¹ Cel Care ne întăreşte împreună cu voi, în Cristos, şi Care ne-a uns, este Dumnezeu. ²² El ne-a şi pecetluit şi ne-a dat în inimă Duhul ca pe o garanţie.

²³ Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, spunându-vă că n-am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruţ. ²⁴ Nu că noi domnim peste credinţa voastră, ci suntem conlucrători cu voi pentru bucuria voastră, căci voi staţi fermi în credinţă.

2 Astfel, am hotărât să nu mai vin din nou la voi în durere, ² pentru că, dacă eu vă întristez, atunci cine mă va mai încuraja pe mine, dacă nu cel pe care l-am întristat? ³ Am scris aşa, pentru ca atunci când voi veni să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă bucure, căci sunt încredinţat cu privire la voi toţi că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. ⁴ V-am scris din durerea şi din necazul inimii şi cu multe lacrimi, nu ca să vă întristez, ci ca să vă daţi seama de dragostea pe care o am din belşug faţă de voi.

Iertarea celui păcătos

⁵ Dacă cineva a fost o pricină de întristare, nu pe mine m-a întristat, ci, într-o oarecare măsură, ca să nu fiu prea sever, pe voi toţi. ⁶ Este suficient pentru acesta faptul că a fost pedepsit de cei mai mulţi dintre voi. ⁷ Astfel, acum ar trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare. ⁸ De aceea, vă îndemn să vă declaraţi iarăşi dragostea faţă de el. ⁹ Căci v-am scris şi ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în toate. ¹⁰ Pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. Ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezenţa lui Cristos, ¹¹ ca să nu dăm câştig de cauză lui Satan^[f], pentru că noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui.

¹² Când am venit la Troa pentru Evanghelia^[g] lui Cristos şi mi-a fost deschisă o uşă în Domnul, ¹³ n-am avut linişte în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei şi m-am dus în Macedonia.

Lucrarea apostolică

¹⁴ Îi mulţumim însă lui Dumnezeu, Care ne conduce întotdeauna la biruinţă, în Cristos, şi răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoaşterii Lui. ¹⁵ Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiţi şi printre cei ce pier; ¹⁶ pentru aceştia – o mireasmă de la moarte spre moarte, iar pentru aceia – o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este destoinic pentru aceste lucruri? ¹⁷ Spre deosebire de mulţi alţii, noi nu facem negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim ca nişte oameni sinceri şi, ca unii trimişi de Dumnezeu, vorbim în prezenţa lui Dumnezeu, în Cristos.

3 Începem oare din nou să ne recomandăm singuri? Oare avem nevoie, aşa cum au unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? ² Voi înşivă sunteţi scrisoarea noastră de recomandare, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii, ³ arătând că sunteţi o scrisoare a lui Cristos, pregătită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.

⁴ O astfel de încredere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu. ⁵ Nu că prin noi înşine suntem destoinici, pretinzând că ceva vine de la noi, ci destoinicia noastră vine de la Dumnezeu, ⁶ Care ne-a şi făcut destoinici să fim slujitorii Noului Legământ, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viaţă.

Slava mai mare a Noului Legământ

⁷ Dar dacă slujba morţii, încrustată în litere, pe table de piatră, a fost cu slavă, astfel încât poporul Israel n-a putut privi la faţa lui Moise, din cauza strălucirii trecătoare a feţei lui, ⁸ cu cât mai mult este cu slavă slujba Duhului? ⁹ Căci, dacă în slujba aducătoare de condamnare era slavă, cu mult mai mult slujba aducătoare de dreptate va abunda de slavă! ¹⁰ Fiindcă ceea ce a fost slăvit, nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. ¹¹ Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost cu slavă, cu mult mai mult este cu slavă ceea ce rămâne.

¹² Deci, întrucât avem o astfel de nădejde, lucrăm cu mare îndrăzneală, ¹³ nu ca Moise, care şi-a pus un văl peste faţă pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârşitul a ceea ce era trecător. ¹⁴ Însă minţile lor erau împietrite. Până în ziua de astăzi, acelaşi văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este dat la o parte. ¹⁵ Până astăzi, oricând este citit Moise, pe minţile lor este un văl, ¹⁶ dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte. ¹⁷ Domnul este Duhul, iar acolo unde este Duhul Domnului este libertate. ¹⁸ Noi toţi, cu feţe neacoperite, reflectăm^[h] slava Domnului, ca într-o oglindă, şi suntem transformaţi în asemănarea Sa din slavă în slavă; aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.

Comori în nişte vase de lut

4 De aceea, întrucât prin îndurarea lui Dumnezeu avem această slujbă, nu suntem descurajaţi, ² ci respingem lucrurile ascunse şi ruşinoase, nu ne purtăm cu viclenie, nici nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci, prin arătarea deschisă a adevărului, ne recomandăm pe noi înşine în faţa conştiinţei oricărui om, înaintea lui Dumnezeu. ³ Iar dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce pier, ⁴ ale căror minţi necredincioase le-a orbit dumnezeul acestui veac, ca să nu strălucească lumina Evangheliei slavei lui Cristos, Care este chipul lui Dumnezeu. ⁵ Noi nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos ca Domn, iar pe noi înşine ca sclavii voştri, datorită lui Isus. ⁶ Dumnezeu, Care a spus: „Să lumineze lumina din întuneric!“^[i], a luminat şi inimile noastre, pentru a ne da lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu strălucind pe faţa lui Isus.

⁷ Dar noi avem această bogăţie în nişte vase de lut, pentru a arăta că această putere nemaipomenită Îi aparţine lui Dumnezeu şi nu vine de la noi. ⁸ Suntem asupriţi în orice fel, dar nu zdrobiţi, luaţi prin surprindere, dar nu disperaţi, ⁹ persecutaţi, dar nu părăsiţi, trântiţi la pământ, dar nu distruşi, ¹⁰ purtăm întotdeauna în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în trupurile noastre. ¹¹ Căci noi, care suntem vii, suntem întotdeauna daţi la moarte datorită lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în trupul nostru muritor. ¹² Astfel, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. ¹³ Însă, fiindcă avem acelaşi duh al credinţei, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!“^[j], şi noi credem, şi de aceea vorbim. ¹⁴ Ştim că Cel Ce L-a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va duce împreună cu voi în prezenţa Sa. ¹⁵ Toate sunt pentru voi, pentru ca harul, atingând mulţi oameni, să facă să abunde mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.

¹⁶ De aceea, noi nu ne descurajăm ci, chiar dacă omul nostru din afară piere, totuşi omul nostru dinăuntru este înnoit din zi în zi. ¹⁷ Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie. ¹⁸ Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veşnice.

Lăcaşul nostru ceresc

5 Noi ştim într-adevăr că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o casă veşnică în ceruri, care nu este făcută de mâini omenești. ² Căci gemem în cortul acesta, dorind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcaşul nostru ceresc^[k],