Add parallel Print Page Options

Nimicirea închinării la idoli

23 Împăratul Iosia a strâns(A) la el pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului. Apoi s-a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, prorocii şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legământului, pe care o găsiseră în Casa(B) Domnului. Împăratul stătea(C) pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ.

Read full chapter