Add parallel Print Page Options

Pavel îşi apără slujba lui

10 Eu(A), Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos – eu, cel(B) „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru şi plin de îndrăzneală împotriva voastră când sunt departe” – vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci când voi fi de faţă, să(C) alerg cu hotărâre la îndrăzneala aceea pe care am de gând s-o întrebuinţez împotriva unora, care îşi închipuie că noi suntem mânaţi de firea pământească. Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci(D) armele cu care ne luptăm(E) noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci(F) sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să(G) surpe întăriturile. Noi răsturnăm(H) izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. Îndată(I) ce se va săvârşi(J) ascultarea aceasta din partea voastră, suntem gata să pedepsim orice neascultare. La(K) înfăţişare vă uitaţi? Dacă(L) cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi(M). Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu(N) stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu(O) mi-ar fi ruşine. Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele. 10 „De fapt”, zic ei, „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere, dar(P) când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul(Q) lui n-are nicio greutate”. 11 Cine judecă aşa să fie încredinţat că, aşa cum suntem în vorbă în epistolele noastre, când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, când vom fi de faţă!

Pavel şi potrivnicii lui

12 Negreşit(R), n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere. 13 Noi(S) însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi. 14 Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci(T), în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos. 15 Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică nu ne lăudăm cu(U) ostenelile altuia, ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră. 16 Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care sunt dincolo de al vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata. 17 Ci „oricine(V) se laudă să se laude în Domnul”. 18 Pentru că nu(W) cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe(X) care Domnul îl laudă.