Add parallel Print Page Options

Manase, împăratul lui Iuda

21 Manase avea doisprezece(A) ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile(B) neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. El a zidit din nou înălţimile pe care(C) le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab(D), împăratul lui Israel, şi s-a închinat(E) înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit. A(F) zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim(G) Îmi voi pune Numele.” A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului. Şi-a(H) trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea(I) şi vrăjitoria şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. A pus idolul Astarteei pe care-l făcuse în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: „În casa(J) aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu. Nu voi(K) mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.” Dar ei n-au ascultat, şi Manase a fost pricina pentru(L) care s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 10 Atunci, Domnul a vorbit astfel prin robii Săi prorocii: 11 „Pentru că(M) Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai(N) rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut(O) şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui, 12 iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi(P) urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele. 13 Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia(Q) ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab şi voi curăţa Ierusalimul ca o farfurie care se curăţă şi se răstoarnă cu faţa în jos după ce a fost curăţată. 14 Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor, 15 pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt până în ziua de azi!’ ” 16 Manase(R) a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului. 17 Celelalte(S) fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, şi păcatele la care s-a dedat, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 18 Manase a adormit(T) cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.

Amon, împăratul lui Iuda

19 Amon avea douăzeci şi doi(U) de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba. 20 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum(V) făcuse tatăl său, Manase; 21 a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său şi s-a închinat înaintea lor; 22 a părăsit(W) pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi n-a umblat în calea Domnului. 23 Slujitorii lui Amon au uneltit(X) împotriva lui şi au omorât pe împărat în casa lui. 24 Dar poporul ţării a lovit pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon şi poporul ţării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia. 25 Celelalte fapte ale lui Amon şi ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 26 L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.

Domnia lui Manase peste Iuda

21 Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de cincizeci şi cinci de ani. Mama sa se numea Hefţi-Ba[a]. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, luându-se după practicile scârboase ale neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea israeliţilor. A rezidit înălţimile pe care le distrusese tatăl său, Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un stâlp al Aşerei[b], cum făcuse Ahab, regele lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit. A zidit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.“ A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului. Şi-a trecut fiul prin foc[c], s-a îndeletnicit cu descântatul şi cu ghicitul[d], a apelat la cei ce cheamă duhurile morţilor şi la descântători. El a făcut mult rău în ochii Domnului, mâniindu-L. A luat idolul Aşerei, pe care îl făcuse şi l-a pus în Casa Domnului, despre care Domnul îi spusese lui David şi lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetăţile seminţiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. Nu voi mai face ca picioarele lui Israel să rătăcească afară din ţara pe care le-am dat-o strămoşilor lor, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit, potrivit cu toată Legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.“ Dar ei n-au ascultat şi Manase i-a dus în rătăcire, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea israeliţilor.

10 Atunci Domnul a vorbit prin robii Săi, profeţii, astfel:

11 „Manase, regele lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, a făcut mai mult rău decât tot ce făcuseră amoriţii înainte de el şi l-a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui. 12 De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Voi aduce o nenorocire peste Ierusalim şi peste Iuda, care va asurzi urechile oricui va auzi de ea.» 13 Voi întinde peste Ierusalim funia folosită împotriva Samariei şi firul de plumb folosit împotriva familiei lui Ahab. Voi curăţi Ierusalimul cum curăţă cineva o farfurie, ştergând-o şi întorcând-o cu faţa în jos. 14 Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi o voi da în mâinile duşmanilor ei; va ajunge de jaful şi prada duşmanilor ei 15 pentru că a făcut ce este rău înaintea Mea şi M-a mâniat, din ziua în care strămoşii ei au ieşit din Egipt şi până în ziua aceasta.“

16 De asemenea, Manase a umplut Ierusalimul de la un capăt la celălalt cu sângele nevinovat pe care l-a vărsat, în afară de păcatul de a-l fi făcut pe Iuda să păcătuiască şi să săvârşească ce este rău înaintea Domnului.

17 Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el şi păcatele pe care le-a săvârşit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 18 Manase s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în grădina palatului său, în Grădina lui Uza[e]. În locul lui a domnit fiul său Amon.

Domnia lui Amon peste Iuda

19 Amon era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de doi ani. Mama sa se numea Meşulemet şi era fiica lui Haruţ din Iotba. 20 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum făcuse tatăl său Manase. 21 A umblat în toate căile în care umblase şi tatăl său, slujind şi închinându-se idolilor cărora le slujise şi Manase. 22 L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor săi, şi nu a umblat pe Calea Domnului. 23 Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui şi l-au ucis pe rege în palat, 24 dar poporul ţării i-a omorât pe toţi aceia care uneltiseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul ţării l-a făcut rege pe fiul acestuia, Iosia.

25 Celelalte fapte pe care le-a făcut Amon, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 26 El a fost înmormântat în mormântul său, în Grădina lui Uza, iar în locul lui a domnit fiul său Iosia.

Footnotes

  1. 2 Regi 21:1 Nume care înseamnă: Plăcerea mea este în ea
  2. 2 Regi 21:3 Vezi nota de la 13:6; şi în v. 7
  3. 2 Regi 21:6 Sau: Şi-a sacrificat fiul în foc
  4. 2 Regi 21:6 Vezi nota de la 17:17
  5. 2 Regi 21:18 Probabil o formă prescurtată de la Uzia (vezi nota de la 15:1); şi în v. 26