David, înştiinţat de Ionatan

20 David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan şi a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?” ² Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire. Pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.” ³ David a zis iarăşi, jurând: „Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta şi va fi zis: ‘Să nu ştie Ionatan, căci s-ar întrista’. Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte”. ⁴ Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.” ⁵ Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă^(A) şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund^(B) în câmpii până în seara zilei a treia. ⁶ Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: ‘David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem^(C), în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.’ ⁷ Şi dacă^(D) va zice: ‘Bine!’ atunci robul tău n-are nimic de temut, dar, dacă-l va apuca mânia, să ştii că pieirea mea^(E) este lucru hotărât din partea lui. ⁸ Arată-ţi^(F) dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ^(G) înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire^(H) în mine, ia-mi tu viaţa. De ce să mă mai duci până la tatăl tău?” ⁹ Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ţi dau de ştire dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!” ¹⁰ David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?” ¹¹ Şi Ionatan a zis lui David: „Vino, să ieşim pe câmp.” Şi au ieşit amândoi pe câmp. ¹² Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine şi, de va gândi bine de David, ¹³ Domnul^(I) să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi da de ştire şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace, şi Domnul^(J) să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu! ¹⁴ Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului şi, dacă voi muri, ¹⁵ să nu îţi îndepărtezi^(K) niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pământului. ¹⁶ Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să se răzbune^(L) pe vrăjmaşii lui David!” ¹⁷ Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul^(M) lui. ¹⁸ Ionatan i-a zis: „Mâine^(N) este lună nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol. ¹⁹ Să te pogori a treia zi până în fundul locului^(O) în care te ascunseseşi în ziua când cu întâmplarea aceea şi să rămâi lângă piatra Ezel. ²⁰ Eu voi trage trei săgeţi înspre piatra aceasta, ca şi când aş lovi la ţintă. ²¹ Şi voi trimite un tânăr şi-i voi zice: ‘Du-te de găseşte săgeţile!’ Dacă-i voi zice: ‘Iată că săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!’ atunci să vii, căci este pace pentru tine şi n-ai să te temi de nimic, viu^(P) este Domnul! ²² Dar, dacă voi zice tânărului: ‘Iată că săgeţile sunt dincolo de tine!’ atunci să pleci, căci Domnul te trimite. ²³ Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul^(Q) pe care ni l-am dat unul altuia.” ²⁴ David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănânce. ²⁵ Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui, lângă perete. Ionatan s-a sculat şi Abner a şezut lângă Saul, dar locul lui David a rămas gol. ²⁶ Saul n-a zis nimic în ziua aceea, „căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat^(R), negreşit nu este curat”. ²⁷ A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?” ²⁸ Ionatan a răspuns^(S) lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. ²⁹ El a zis: ‘Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi frate-meu mi-a spus lucrul acesta, deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii’. Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.” ³⁰ Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale? ³¹ Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte”. ³² Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis: „Pentru ce^(T) să fie omorât? Ce a făcut?” ³³ Şi Saul şi-a îndreptat^(U) suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles^(V) că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David. ³⁴ S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă şi n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse. ³⁵ A doua zi de dimineaţă, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David şi era însoţit de un băieţaş. ³⁶ El i-a zis: „Dă fuga şi găseşte săgeţile pe care le voi trage”. Băiatul a alergat, şi Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el. ³⁷ Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine”. ³⁸ I-a strigat iarăşi: „Iute, grăbeşte-te, nu te opri!” Şi băiatul lui Ionatan a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul lui. ³⁹ Băiatul nu ştia nimic: numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta. ⁴⁰ Ionatan a dat băiatului armele şi i-a zis: „Du-te şi du-le în cetate.” ⁴¹ După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând. ⁴² Şi Ionatan a zis lui David: „Du-te în^(W) pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: ‘Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămânţa mea şi sămânţa ta!’ ”

David s-a sculat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.