Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el în Micmaş şi în regiunea muntoasă a Betelului, iar o mie erau cu Ionatan în Ghiva lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis acasă. Ionatan a atacat garnizoana filistenilor care se afla la Gheva, iar filistenii au aflat lucrul acesta. Atunci Saul a pus să se sufle din corn în toată ţara, spunând: „Să audă evreii!“ Şi s-a auzit în tot Israelul că Saul a atacat garnizoana filistenilor şi că Israel s-a făcut urât acestora. Poporul a fost chemat să i se alăture lui Saul, la Ghilgal.

Read full chapter