La Ghivon, Domnul i S-a arătat lui Solomon noaptea într-un vis şi Dumnezeu i-a zis:

– Cere-Mi orice vrei să-ţi dau!

– Tu ai arătat o mare îndurare[a] faţă de robul Tău David, tatăl meu, a răspuns Solomon, căci a umblat înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă. Tu ai arătat această mare îndurare faţă de el şi i-ai dat un fiu care stă astăzi pe tronul său. Doamne, Dumnezeul meu, Tu l-ai numit rege pe slujitorul Tău în locul tatălui meu, David. Însă eu sunt tânăr şi nu ştiu să-mi îndeplinesc bine îndatoririle.

Read full chapter

Footnotes

  1. 1 Regi 3:6 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în carte