David şi Ionatan

20 David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan şi l-a întrebat:

– Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea şi cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău de caută să-mi ia viaţa?

Ionatan i-a răspuns:

– Nici vorbă! Nu vei muri! Tatăl meu nu face nici un lucru, nici mare, nici mic, fără să mi-l dezvăluie. Pentru ce ar ascunde tatăl meu tocmai lucrul acesta de mine? Nu poate fi adevărat.

Dar David a jurat din nou, zicând:

– Cu siguranţă că tatăl tău a ştiut că am găsit bunăvoinţă la tine şi s-a gândit: „Să nu ştie Ionatan lucrul acesta căci s-ar întrista.“ Însă, cu adevărat, viu este Domnul şi viu este sufletul tău că între mine şi moarte nu mai este decât un pas.

– Voi face pentru tine tot ceea ce doreşti, i-a spus Ionatan lui David.

– Iată, mâine va fi lună nouă[a] şi ar trebui să stau la masă împreună cu regele, i-a zis David. Dă-mi voie însă să plec şi să mă ascund în câmp până în seara zilei a treia. Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-i dau voie să dea o fugă până la Betleem, cetatea sa, deoarece acolo va fi adusă jertfa anuală pentru tot clanul.“ Dacă va accepta, atunci va fi pace pentru slujitorul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să ştii că a hotărât să-mi facă rău. În ceea ce te priveşte, arată bunătate faţă de slujitorul tău, fiindcă ai făcut cu el un legământ înaintea Domnului. Iar dacă se găseşte vreo nelegiuire în mine, omoară-mă tu însuţi! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău?

– Niciodată! i-a zis Ionatan. Dacă aş fi ştiut că tatăl meu a hotărât să-ţi facă rău, oare nu ţi-aş fi spus?

10 – Cine îmi va da de ştire dacă tatăl tău îţi va răspunde cu asprime? l-a întrebat David pe Ionatan.

11 Ionatan i-a răspuns:

– Vino, să ieşim în câmp.

Au ieşit amândoi în câmp 12 şi acolo Ionatan i-a spus lui David:

Domnul, Dumnezeul lui Israel, este martor că voi iscodi pe tatăl meu mâine şi poimâine cam pe la ceasul acesta. Dacă are gânduri bune pentru tine îţi voi da de ştire. 13 Domnul să se poarte cu Ionatan cu toată asprimea[b] dacă tatăl meu va dori să-ţi facă rău şi eu nu-ţi voi dezvălui lucrul acesta şi nu te voi lăsa să pleci în siguranţă. Domnul să fie cu tine aşa cum a fost şi cu tatăl meu. 14 Dacă voi mai trăi, să arăţi faţă de mine o îndurare[c] ca cea a lui Dumnezeu, aşa încât să nu fiu ucis 15 şi să nu-ţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de familia mea, atunci când Domnul va şterge de pe faţa pământului pe fiecare din duşmanii lui David.

16 Astfel a încheiat Ionatan legământ cu familia lui David, spunând: „Domnul să ceară socoteală duşmanilor lui David!“ 17 Ionatan l-a pus pe David să-şi reînnoiască jurământul din pricina dragostei pe care o nutrea pentru el, pentru că-l iubea aşa cum îşi iubea sufletul lui. 18 Apoi i-a zis: „Mâine este lună nouă şi lipsa ta va fi observată, pentru că locul tău va fi gol. 19 Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te-ai ascuns prima oară şi să aştepţi lângă stânca Ezel[d]. 20 Eu voi trage trei săgeţi spre ea ca şi când aş trage la ţintă. 21 Apoi voi trimite băiatul, poruncindu-i să caute săgeţile. Dacă îi voi spune: «Iată, săgeţile sunt dincoace de tine. Adu-le încoace!» atunci să vii pentru că, viu este Domnul, te afli în siguranţă. Nu este nici un pericol. 22 Dacă însă îi voi spune băiatului: «Iată, săgeţile sunt dincolo de tine», atunci să pleci pentru că Domnul te trimite. 23 Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, Domnul este martor între mine şi tine pe vecie.“

24 David s-a ascuns în câmp. Când a început luna nouă, regele s-a aşezat la masă să mănânce. 25 Regele s-a aşezat pe locul său obişnuit, lângă perete, avându-l pe Ionatan în faţa sa[e], iar pe Abner lângă el, în timp ce locul lui David era gol. 26 Saul n-a spus nimic în acea zi, pentru că se gândea că s-a întâmplat ceva cu David. Îşi spunea: „El nu este curat, cu siguranţă nu este curat.“ 27 În ziua următoare, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol. Atunci Saul l-a întrebat pe fiul său Ionatan:

– De ce nu a venit fiul lui Işai nici ieri şi nici astăzi la masă?

28 Ionatan i-a răspuns:

– David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. 29 El mi-a spus: „Dă-mi voie, te rog, să merg acasă fiindcă clanul nostru aduce o jertfă în cetate, iar fratele meu mi-a poruncit să fiu acolo. Fii bun, dă-mi voie, te rog, să merg şi să-mi văd fraţii!“ De aceea nu a venit la masa regelui.

30 Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a spus:

– Bastard răzvrătit[f] ce eşti! Crezi că nu ştiu că ţi-ai ales ca prieten pe fiul lui Işai, spre ruşinea ta şi a mamei tale care te-a născut[g]? 31 Atâta timp cât fiul lui Işai trăieşte pe acest pământ, nici tu şi nici regatul tău nu veţi fi în siguranţă. Trimite deci şi adu-l la mine pentru că trebuie să moară.

32 Dar Ionatan i-a răspuns tatălui său, Saul:

– Pentru ce să fie dat la moarte? Ce a făcut?

33 Atunci Saul a aruncat suliţa spre el ca să-l lovească. Astfel, Ionatan a înţeles că tatăl său avea de gând să-l ucidă pe David. 34 S-a ridicat de la masă arzând de mânie şi în acea zi, a doua a lunii noi, nu a mâncat nimic pentru că era întristat din pricina lui David, căci tatăl său l-a umilit.

35 În dimineaţa următoare, Ionatan a ieşit în câmp pentru întâlnirea cu David. Împreună cu el era un băieţaş. 36 El i-a spus băieţaşului: „Aleargă de găseşte săgeţile pe care le-am tras.“

Băieţaşul a alergat, iar Ionatan a tras o săgeată dincolo de el. 37 Când băieţaşul a sosit la locul în care căzuse săgeata trasă de Ionatan, acesta a strigat după el:

– Nu-i aşa că săgeata e dincolo de tine?

38 Ionatan a strigat după el:

– Iute! Grăbeşte-te! Nu te opri!

Băieţaşul a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul său. 39 Acesta nu înţelegea nimic; doar Ionatan şi David înţelegeau ce se întâmpla. 40 Ionatan i-a dat băieţaşului armele sale, spunându-i:

– Du-te şi du-le în cetate!

41 După ce a plecat băiatul, David s-a ridicat din partea de sud a stâncii, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Apoi s-au sărutat şi au plâns împreună, dar David a plâns mai mult. 42 Ionatan i-a zis lui David:

– Mergi în pace! Fie cum am jurat amândoi în Numele Domnului când am zis: „Domnul să fie între mine şi tine şi între urmaşii mei şi urmaşii tăi pe vecie.“

Apoi David s-a ridicat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

Notas al pie

  1. 1 Samuel 20:5 Vezi Num. 28:11-15; peste tot în capitol
  2. 1 Samuel 20:13 Formulă tipică de jurământ (Lit.: Aşa să-i facă Domnul lui Ionatan şi chiar mai mult)
  3. 1 Samuel 20:14 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului
  4. 1 Samuel 20:19 Sensul termenului ebraic este nesigur
  5. 1 Samuel 20:25 LXX; TM: lângă perete. Ionatan s-a ridicat, iar Abner a şezut lângă Saul
  6. 1 Samuel 20:30 Lit.: Fiu de femeie uşuratică şi răzvrătită; cuvintele lui Saul îl caracterizează indirect pe Ionatan (Nu eşti fiul meu! Eşti un trădător!).
  7. 1 Samuel 20:30 Lit.: spre ruşinea ta şi spre ruşinea goliciunii mamei tale

David, înştiinţat de Ionatan

20 David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan şi a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?” Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire. Pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.” David a zis iarăşi, jurând: „Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta şi va fi zis: ‘Să nu ştie Ionatan, căci s-ar întrista’. Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte”. Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.” Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă(A) şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund(B) în câmpii până în seara zilei a treia. Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: ‘David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem(C), în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.’ Şi dacă(D) va zice: ‘Bine!’ atunci robul tău n-are nimic de temut, dar, dacă-l va apuca mânia, să ştii că pieirea mea(E) este lucru hotărât din partea lui. Arată-ţi(F) dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ(G) înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire(H) în mine, ia-mi tu viaţa. De ce să mă mai duci până la tatăl tău?” Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ţi dau de ştire dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!” 10 David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?” 11 Şi Ionatan a zis lui David: „Vino, să ieşim pe câmp.” Şi au ieşit amândoi pe câmp. 12 Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine şi, de va gândi bine de David, 13 Domnul(I) să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi da de ştire şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace, şi Domnul(J) să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu! 14 Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului şi, dacă voi muri, 15 să nu îţi îndepărtezi(K) niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pământului. 16 Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să se răzbune(L) pe vrăjmaşii lui David!” 17 Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul(M) lui. 18 Ionatan i-a zis: „Mâine(N) este lună nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol. 19 Să te pogori a treia zi până în fundul locului(O) în care te ascunseseşi în ziua când cu întâmplarea aceea şi să rămâi lângă piatra Ezel. 20 Eu voi trage trei săgeţi înspre piatra aceasta, ca şi când aş lovi la ţintă. 21 Şi voi trimite un tânăr şi-i voi zice: ‘Du-te de găseşte săgeţile!’ Dacă-i voi zice: ‘Iată că săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!’ atunci să vii, căci este pace pentru tine şi n-ai să te temi de nimic, viu(P) este Domnul! 22 Dar, dacă voi zice tânărului: ‘Iată că săgeţile sunt dincolo de tine!’ atunci să pleci, căci Domnul te trimite. 23 Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul(Q) pe care ni l-am dat unul altuia.” 24 David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănânce. 25 Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui, lângă perete. Ionatan s-a sculat şi Abner a şezut lângă Saul, dar locul lui David a rămas gol. 26 Saul n-a zis nimic în ziua aceea, „căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat(R), negreşit nu este curat”. 27 A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?” 28 Ionatan a răspuns(S) lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. 29 El a zis: ‘Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi frate-meu mi-a spus lucrul acesta, deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii’. Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.” 30 Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale? 31 Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte”. 32 Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis: „Pentru ce(T) să fie omorât? Ce a făcut?” 33 Şi Saul şi-a îndreptat(U) suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles(V) că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David. 34 S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă şi n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse. 35 A doua zi de dimineaţă, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David şi era însoţit de un băieţaş. 36 El i-a zis: „Dă fuga şi găseşte săgeţile pe care le voi trage”. Băiatul a alergat, şi Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el. 37 Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine”. 38 I-a strigat iarăşi: „Iute, grăbeşte-te, nu te opri!” Şi băiatul lui Ionatan a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul lui. 39 Băiatul nu ştia nimic: numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta. 40 Ionatan a dat băiatului armele şi i-a zis: „Du-te şi du-le în cetate.” 41 După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând. 42 Şi Ionatan a zis lui David: „Du-te în(W) pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: ‘Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămânţa mea şi sămânţa ta!’ ”

David s-a sculat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

David and Jonathan

20 Then David fled from Naioth at Ramah and went to Jonathan and asked, “What have I done? What is my crime? How have I wronged(A) your father, that he is trying to kill me?”(B)

“Never!” Jonathan replied. “You are not going to die! Look, my father doesn’t do anything, great or small, without letting me know. Why would he hide this from me? It isn’t so!”

But David took an oath(C) and said, “Your father knows very well that I have found favor in your eyes, and he has said to himself, ‘Jonathan must not know this or he will be grieved.’ Yet as surely as the Lord lives and as you live, there is only a step between me and death.”

Jonathan said to David, “Whatever you want me to do, I’ll do for you.”

So David said, “Look, tomorrow is the New Moon feast,(D) and I am supposed to dine with the king; but let me go and hide(E) in the field until the evening of the day after tomorrow. If your father misses me at all, tell him, ‘David earnestly asked my permission(F) to hurry to Bethlehem,(G) his hometown, because an annual(H) sacrifice is being made there for his whole clan.’ If he says, ‘Very well,’ then your servant is safe. But if he loses his temper,(I) you can be sure that he is determined(J) to harm me. As for you, show kindness to your servant, for you have brought him into a covenant(K) with you before the Lord. If I am guilty, then kill(L) me yourself! Why hand me over to your father?”

“Never!” Jonathan said. “If I had the least inkling that my father was determined to harm you, wouldn’t I tell you?”

10 David asked, “Who will tell me if your father answers you harshly?”

11 “Come,” Jonathan said, “let’s go out into the field.” So they went there together.

12 Then Jonathan said to David, “I swear by the Lord, the God of Israel, that I will surely sound(M) out my father by this time the day after tomorrow! If he is favorably disposed toward you, will I not send you word and let you know? 13 But if my father intends to harm you, may the Lord deal with Jonathan, be it ever so severely,(N) if I do not let you know and send you away in peace. May the Lord be with(O) you as he has been with my father. 14 But show me unfailing kindness(P) like the Lord’s kindness as long as I live, so that I may not be killed, 15 and do not ever cut off your kindness from my family(Q)—not even when the Lord has cut off every one of David’s enemies from the face of the earth.”

16 So Jonathan(R) made a covenant(S) with the house of David, saying, “May the Lord call David’s enemies to account.(T) 17 And Jonathan had David reaffirm his oath(U) out of love for him, because he loved him as he loved himself.

18 Then Jonathan said to David, “Tomorrow is the New Moon feast. You will be missed, because your seat will be empty.(V) 19 The day after tomorrow, toward evening, go to the place where you hid(W) when this trouble began, and wait by the stone Ezel. 20 I will shoot three arrows(X) to the side of it, as though I were shooting at a target. 21 Then I will send a boy and say, ‘Go, find the arrows.’ If I say to him, ‘Look, the arrows are on this side of you; bring them here,’ then come, because, as surely as the Lord lives, you are safe; there is no danger. 22 But if I say to the boy, ‘Look, the arrows are beyond(Y) you,’ then you must go, because the Lord has sent you away. 23 And about the matter you and I discussed—remember, the Lord is witness(Z) between you and me forever.”

24 So David hid in the field, and when the New Moon feast(AA) came, the king sat down to eat. 25 He sat in his customary place by the wall, opposite Jonathan,[a] and Abner sat next to Saul, but David’s place was empty.(AB) 26 Saul said nothing that day, for he thought, “Something must have happened to David to make him ceremonially unclean—surely he is unclean.(AC) 27 But the next day, the second day of the month, David’s place was empty again. Then Saul said to his son Jonathan, “Why hasn’t the son of Jesse come to the meal, either yesterday or today?”

28 Jonathan answered, “David earnestly asked me for permission(AD) to go to Bethlehem. 29 He said, ‘Let me go, because our family is observing a sacrifice(AE) in the town and my brother has ordered me to be there. If I have found favor in your eyes, let me get away to see my brothers.’ That is why he has not come to the king’s table.”

30 Saul’s anger flared up at Jonathan and he said to him, “You son of a perverse and rebellious woman! Don’t I know that you have sided with the son of Jesse to your own shame and to the shame of the mother who bore you? 31 As long as the son of Jesse lives on this earth, neither you nor your kingdom(AF) will be established. Now send someone to bring him to me, for he must die!”

32 “Why(AG) should he be put to death? What(AH) has he done?” Jonathan asked his father. 33 But Saul hurled his spear at him to kill him. Then Jonathan knew that his father intended(AI) to kill David.

34 Jonathan got up from the table in fierce anger; on that second day of the feast he did not eat, because he was grieved at his father’s shameful treatment of David.

35 In the morning Jonathan went out to the field for his meeting with David. He had a small boy with him, 36 and he said to the boy, “Run and find the arrows I shoot.” As the boy ran, he shot an arrow beyond him. 37 When the boy came to the place where Jonathan’s arrow had fallen, Jonathan called out after him, “Isn’t the arrow beyond(AJ) you?” 38 Then he shouted, “Hurry! Go quickly! Don’t stop!” The boy picked up the arrow and returned to his master. 39 (The boy knew nothing about all this; only Jonathan and David knew.) 40 Then Jonathan gave his weapons to the boy and said, “Go, carry them back to town.”

41 After the boy had gone, David got up from the south side of the stone and bowed down before Jonathan three times, with his face to the ground.(AK) Then they kissed each other and wept together—but David wept the most.

42 Jonathan said to David, “Go in peace,(AL) for we have sworn friendship(AM) with each other in the name of the Lord,(AN) saying, ‘The Lord is witness(AO) between you and me, and between your descendants and my descendants forever.(AP)’” Then David left, and Jonathan went back to the town.[b]

Notas al pie

  1. 1 Samuel 20:25 Septuagint; Hebrew wall. Jonathan arose
  2. 1 Samuel 20:42 In Hebrew texts this sentence (20:42b) is numbered 21:1.