A A A A A
Bible Book List

1 Regi 16Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

16 Atunci Cuvântul Domnului a vorbit împotriva lui Başa prin Iehu, fiul lui Hanani: „Te-am ridicat din pulbere şi te-am numit conducător peste poporul Meu, Israel, dar tu ai umblat în căile lui Ieroboam şi l-ai făcut pe poporul Meu, Israel, să păcătuiască mâniindu-Mă prin păcatele lor. De aceea îl voi nimici pe Başa împreună cu familia lui şi voi face familiei lui cum am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Câinii îi vor mânca pe cei din familia lui Başa care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor mânca pe cei care vor muri pe câmp.“

Celelalte fapte ale lui Başa, ce a făcut el şi puterea lui nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Başa s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat la Tirţa, iar fiul său Ela a domnit în locul lui. Cuvântul Domnului vorbise împotriva lui Başa şi împotriva familiei lui prin profetul Iehu, fiul lui Hanani, atât din cauza tuturor relelor pe care acesta le făcuse înaintea Domnului, mâniindu-L prin faptele lui şi devenind asemenea familiei lui Ieroboam, cât şi din cauză că el nimicise familia lui Ieroboam.

Domnia lui Ela peste Israel şi complotul lui Zimri

În al douăzeci şi şaselea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Ela, fiul lui Başa, a început să domnească peste Israel. El a domnit la Tirţa timp de doi ani. Slujitorul său Zimri, conducător peste jumătate dintre carele sale, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa, îmbătându-se în casa lui Arţa, cel care răspundea de palatul din Tirţa. 10 Zimri a intrat şi l-a ucis în al douăzeci şi şaptelea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda. Apoi a început să domnească în locul lui.

11 De îndată ce a devenit rege şi s-a aşezat pe tronul său, el a ucis toată familia lui Başa; n-a lăsat în viaţă nici un bărbat, nici dintre rudele sale, nici dintre prietenii săi. 12 Astfel, Zimri a nimicit toată familia lui Başa, potrivit cuvântului rostit de Domnul împotriva lui Başa prin profetul Iehu, 13 din cauza tuturor păcatelor pe care le-au săvârşit Başa şi fiul său Ela şi prin care l-au făcut şi pe Israel să păcătuiască mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor de nimic.

14 Celelalte fapte ale lui Ela şi ce a făcut el nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

Domnia lui Zimri peste Israel şi complotul lui Omri

15 În al douăzeci şi şaptelea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Zimri a domnit la Tirţa vreme de şapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparţinea filistenilor. 16 Poporul care era în tabără a aflat că Zimri a uneltit împotriva regelui şi că l-a ucis. Şi în ziua aceea, chiar acolo în tabără, toţi israeliţii l-au numit rege peste Israel pe Omri, conducătorul oştirii. 17 Apoi Omri împreună cu toţi israeliţii care erau cu el s-au retras de la Ghibeton şi au asediat Tirţa. 18 Când Zimri a văzut că cetatea a fost capturată, a intrat în fortăreaţa palatului regelui şi a dat foc palatului peste el. Astfel, el a murit 19 din cauza păcatelor pe care le-a săvârşit, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând în căile lui Ieroboam şi trăind în păcatele pe care acesta le săvârşise şi prin care îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască.

20 Celelalte fapte ale lui Zimri şi uneltirea pe care a făcut-o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

21 Atunci, poporul Israel s-a împărţit în două: jumătate din popor dorea să-l facă rege pe Tibni, fiul lui Ghinat, iar cealaltă jumătate, pe Omri. 22 Poporul care era de partea lui Omri a triumfat asupra poporului care-l urma pe Tibni, fiul lui Ghinat. Astfel, Tibni a murit, iar Omri a devenit rege.

Domnia lui Omri peste Israel

23 Omri a început să domnească peste Israel în al treizeci şi unulea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, şi a domnit timp de doisprezece ani, dintre care şase în Tirţa. 24 El a cumpărat de la Şemer dealul Samariei cu doi talanţi de argint[a]; apoi a zidit o cetate pe deal şi i-a pus numele Samaria, după numele lui Şemer, fostul proprietar al dealului.

25 Însă Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului; a făcut mai mult rău decât toţi cei care fuseseră înainte de el. 26 El a trăit întru totul ca Ieroboam, fiul lui Nebat; a trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor de nimic.

27 Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el şi puterea pe care el şi-a arătat-o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 28 Omri s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în Samaria, iar fiul său Ahab a început să domnească în locul lui.

Consolidarea dinastiei lui Omri: regele Ahab

29 Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci şi optulea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit timp de douăzeci şi doi de ani peste Israel, în Samaria. 30 Ahab, fiul lui Omri, a făcut mai mult rău înaintea Domnului decât toţi cei care au fost înainte de el. 31 Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru să trăiască în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, el şi-a mai luat-o de soţie şi pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele sidonienilor, i-a slujit lui Baal[b] şi i s-a închinat. 32 El a aşezat un altar pentru Baal în templul lui Baal, pe care-l zidise în Samaria 33 şi a făcut un stâlp al Aşerei[c]. Ahab a făcut mai mult rău decât toţi regii lui Israel care au fost înainte de el, mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 34 În timpul domniei lui, Hiel din Betel a rezidit Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul întâiului său născut, Abiram, şi i-a aşezat porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr dintre fiii săi, potrivit cuvântului rostit de Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.

Footnotes:

  1. 1 Regi 16:24 Aproximativ 60 kg
  2. 1 Regi 16:31 Zeul canaanit al fertilităţii; peste tot în capitol
  3. 1 Regi 16:33 Simbol din lemn al zeiţei canaanite Aşera sau ale zeiței Aştoret (numită în greacă Astarte), împlântat pe o înălţime, sub un copac umbros, alături de un altar; stâlp sacru; crâng sacru
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes