Dragostea

13 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. ² Şi chiar dacă aş avea darul prorociei^(A) şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât^(B) să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. ³ Şi chiar dacă^(C) mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. ⁴ Dragostea^(D) este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, ⁵ nu se poartă necuviincios, nu^(E) caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, ⁶ nu^(F) se bucură de nelegiuire, ci se^(G) bucură de adevăr, ⁷ acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul^(H). ⁸ Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. ⁹ Căci^(I) cunoaştem în parte şi prorocim în parte, ¹⁰ dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. ¹¹ Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. ¹² Acum, vedem^(J) ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă^(K) în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. ¹³ Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Darul limbilor şi al prorociei

14 Urmăriţi^(L) dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar^(M) mai ales să prorociţi. ² În adevăr, cine vorbeşte^(N) în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine. ³ Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire şi mângâiere. ⁴ Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi, dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica. ⁵ Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi, afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească. ⁶ În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire^(O), nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură? ⁷ Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet: fie un fluier sau o alăută, dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? ⁸ Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? ⁹ Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt. ¹⁰ Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese. ¹¹ Dar, dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte va fi un străin pentru mine. ¹² Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii. ¹³ De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească. ¹⁴ Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. ¹⁵ Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi^(P) cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu^(Q) mintea. ¹⁶ Altminteri, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la^(R) mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui? ¹⁷ Negreşit, tu mulţumeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte. ¹⁸ Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. ¹⁹ Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. ²⁰ Fraţilor^(S), nu fiţi copii la minte, ci, la răutate, fiţi^(T) prunci, iar la minte, fiţi oameni mari. ²¹ În^(U) Lege este scris^(V): „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine, şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul”. ²² Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi. ²³ Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc şi toţi ar vorbi în alte limbi şi ar intra şi dintre cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar^(W) zice ei că sunteţi nebuni? ²⁴ Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. ²⁵ Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că^(X), în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. ²⁶ Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură^(Y), altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate^(Z) să se facă spre zidirea sufletească. ²⁷ Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească. ²⁸ Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. ²⁹ Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi^(AA) ceilalţi să judece. ³⁰ Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel^(AB) dintâi să tacă. ³¹ Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. ³² Duhurile^(AC) prorocilor sunt supuse prorocilor, ³³ căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca^(AD) în toate bisericile sfinţilor. ³⁴ Femeile^(AE) să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să^(AF) fie supuse, cum zice şi Legea^(AG). ³⁵ Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă, căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică. ³⁶ Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? ³⁷ Dacă^(AH) crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. ³⁸ Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă! ³⁹ Astfel, deci, fraţilor, râvniţi^(AI) după prorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi. ⁴⁰ Dar toate^(AJ) să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Învierea şi arătările lui Hristos

15 Vă fac cunoscută, fraţilor, Evanghelia, pe care^(AK) v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o^(AL), în care aţi rămas ² şi prin^(AM) care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o, altfel, degeaba aţi^(AN) crezut. ³ V-am^(AO) învăţat înainte de toate, aşa cum^(AP) am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după^(AQ) Scripturi, ⁴ că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi^(AR), ⁵ şi^(AS) că S-a arătat lui Chifa, apoi celor^(AT) doisprezece. ⁶ După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. ⁷ În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor^(AU) apostolilor. ⁸ După ei^(AV) toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. ⁹ Căci eu sunt cel mai^(AW) neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am^(AX) prigonit Biserica lui Dumnezeu. ¹⁰ Prin^(AY) harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am^(AZ) lucrat mai mult decât toţi, totuşi^(BA) nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. ¹¹ Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.

Însemnătatea învierii lui Hristos

¹² Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? ¹³ Dacă nu este o înviere a morţilor, nici^(BB) Hristos n-a înviat. ¹⁴ Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră. ¹⁵ Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit^(BC) despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie. ¹⁶ Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. ¹⁷ Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă^(BD) în păcatele voastre ¹⁸ şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. ¹⁹ Dacă^(BE) numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! ²⁰ Dar acum, Hristos^(BF) a înviat din morţi, pârga^(BG) celor adormiţi. ²¹ Căci dacă^(BH) moartea a venit prin om, tot prin^(BI) om a venit şi învierea morţilor. ²² Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos, ²³ dar fiecare^(BJ) la rândul cetei lui. Hristos este Cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. ²⁴ În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia^(BK) în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. ²⁵ Căci trebuie ca El să împărăţească până^(BL) va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. ²⁶ Vrăjmaşul^(BM) cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. ²⁷ Dumnezeu, în adevăr, „a^(BN) pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. ²⁸ Şi când^(BO) toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar^(BP) şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. ²⁹ Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi? ³⁰ Şi de ce^(BQ) suntem noi în primejdie în orice clipă? ³¹ În fiecare zi, eu^(BR) sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud^(BS) cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. ³² Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am^(BT) luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să^(BU) mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”. ³³ Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile^(BV) rele strică obiceiurile bune”. ³⁴ Veniţi-vă^(BW) în fire cum se cuvine şi nu păcătuiţi! Căci^(BX) sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre^(BY) ruşinea voastră o spun.

Cum vor învia morţii

³⁵ Dar va zice cineva: „Cum^(BZ) învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” ³⁶ Nebun ce eşti! Ce^(CA) semeni tu nu învie dacă nu moare mai întâi. ³⁷ Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. ³⁸ Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte, şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. ³⁹ Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. ⁴⁰ Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti. ⁴¹ Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. ⁴² Aşa^(CB) este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire; ⁴³ este^(CC) semănat în ocară şi învie în slavă; este semănat în neputinţă şi învie în putere. ⁴⁴ Este semănat trup firesc şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. ⁴⁵ De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost^(CD) făcut un suflet viu”. Al doilea Adam^(CE) a fost făcut un duh^(CF) dătător de viaţă. ⁴⁶ Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. ⁴⁷ Omul^(CG) dintâi este din pământ^(CH), pământesc; omul al doilea este din^(CI) cer. ⁴⁸ Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum^(CJ) este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. ⁴⁹ Şi după cum^(CK) am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom^(CL) purta şi chipul Celui ceresc. ⁵⁰ Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea^(CM) şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. ⁵¹ Iată, vă spun o taină: nu^(CN) vom adormi toţi, dar^(CO) toţi vom fi schimbaţi, ⁵² într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa^(CP) va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. ⁵³ Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul^(CQ) acesta muritor să se îmbrace în nemurire. ⁵⁴ Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea^(CR) a fost înghiţită de biruinţă. ⁵⁵ Unde îţi este biruinţa, moarte^(CS)? Unde îţi este boldul, moarte?” ⁵⁶ Boldul morţii este păcatul şi puterea^(CT) păcatului este Legea. ⁵⁷ Dar^(CU) mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa^(CV) prin Domnul nostru Isus Hristos! ⁵⁸ De aceea^(CW), preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că^(CX) osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.