Moartea lui Ioan Botezătorul

14 În vremea aceea, cârmuitorul Irod^(A) a auzit vorbindu-se despre Isus ² şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.” ³ Căci Irod^(B) prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; ⁴ pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi^(C) este îngăduit s-o ai de nevastă”. ⁵ Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că^(D) norodul privea pe Ioan ca pe un proroc. ⁶ Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod. ⁷ De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere. ⁸ Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!” ⁹ Împăratul s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. ¹⁰ Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă. ¹¹ Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mamă-sa. ¹² Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.

Înmulţirea pâinilor

¹³ Isus, când a auzit^(E) vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos. ¹⁴ Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I^(F) s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi. ¹⁵ Când^(G) s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut. Dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” ¹⁶ „N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus; „daţi-le voi să mănânce”. ¹⁷ Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. ¹⁸ Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine”. ¹⁹ Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat^(H), a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor. ²⁰ Toţi au mâncat şi s-au săturat şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri. ²¹ Cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

Umblarea pe mare

²² Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până va da drumul noroadelor. ²³ După^(I) ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase^(J), şi El era singur acolo. ²⁴ În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. ²⁵ Când se îngâna ziua cu noaptea^[a], Isus a venit la ei, umblând^(K) pe mare. ²⁶ Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat. ²⁷ Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!” ²⁸ „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape”. ²⁹ „Vino!” i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. ³⁰ Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” ³¹ Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” ³² Şi, după ce au intrat în corabie, a stat vântul. ³³ Cei ce erau în corabie au venit de s-au^(L) închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” ³⁴ După^(M) ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. ³⁵ Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile şi au adus la El pe toţi bolnavii. ³⁶ Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi^(N) s-au atins s-au vindecat.