Vindecarea unui îndrăcit

5 Au^(A) ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor. ² Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat. ³ Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. ⁴ Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli. ⁵ Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre. ⁶ Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat ⁷ şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu să nu mă chinuieşti!” ⁸ Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi din omul acesta!” ⁹ „Care-ţi este numele?” l-a întrebat Isus. „Numele meu este Legiune, a răspuns el, pentru că suntem mulţi.” ¹⁰ Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela. ¹¹ Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păşteau. ¹² Şi dracii L-au rugat şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei”. ¹³ Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare. Erau aproape două mii şi s-au înecat în mare. ¹⁴ Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat. ¹⁵ Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat. ¹⁶ Cei ce văzuseră cele întâmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii. ¹⁷ Atunci au^(B) început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor. ¹⁸ Pe când Se suia El în corabie, omul^(C) care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. ¹⁹ Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine”. ²⁰ El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.

Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani

²¹ După^(D) ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare. ²² Atunci^(E) a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui ²³ şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască”. ²⁴ Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea. ²⁵ Şi era o femeie care de doisprezece ani avea^(F) o scurgere de sânge. ²⁶ Ea suferise mult de la mulţi doctori, cheltuise tot ce avea şi nu simţise nicio uşurare, ba încă îi era mai rău. ²⁷ A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui. ²⁸ Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui”. ²⁹ Şi îndată, a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. ³⁰ Isus a cunoscut îndată că o putere^(G) ieşise din El şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” ³¹ Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici: ‘Cine s-a atins de Mine’?” ³² El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. ³³ Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul. ³⁴ Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa^(H) ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta”. ³⁵ Pe când vorbea El încă^(I), iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit, pentru ce mai superi pe Învăţătorul?” ³⁶ Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” ³⁷ Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov. ³⁸ Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo, Isus a văzut o zarvă şi pe unii care plângeau şi se tânguiau mult. ³⁹ A intrat înăuntru şi le-a zis: „Pentru ce faceţi atâta zarvă şi pentru ce plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme^(J).” ⁴⁰ Ei îşi băteau joc de El. Atunci^(K), după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce-L însoţiseră şi a intrat acolo unde zăcea copila. ⁴¹ A apucat-o de mână şi i-a zis: „Talita cumi”, care, tălmăcit, înseamnă: „Fetiţo, scoală-te, îţi zic!” ⁴² Îndată, fetiţa s-a sculat şi a început să umble, căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi. ⁴³ Isus le-a^(L) poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta şi a zis să dea de mâncare fetiţei.