¹ Cât de plăcute^(A) sunt locaşurile Tale,
Doamne al oştirilor!
² Sufletul^(B) meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului,
inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
³ Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo
şi rândunica, un cuib unde îşi pune puii…
Ah, altarele Tale, Doamne al oştirilor,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
⁴ Ferice^(C) de cei ce locuiesc în Casa Ta,
căci ei tot mai pot să Te laude!
⁵ Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine,
în a căror inimă locuieşte încrederea!
⁶ Când străbat aceştia Valea Plângerii^(D), o prefac într-un loc plin de izvoare
şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
⁷ Ei merg din^(E) putere în putere,
şi se^(F) înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
⁸ Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea!
Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov!
⁹ Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule^(G),
şi priveşte faţa unsului Tău!
¹⁰ Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte;
eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu,
decât să locuiesc în corturile răutăţii!
¹¹ Căci Domnul Dumnezeu este un soare^(H) şi un scut^(I),
Domnul dă îndurare şi slavă,
şi nu lipseşte de niciun^(J) bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
¹² Doamne al oştirilor,
ferice^(K) de omul care se încrede în Tine!