¹ La Tine^(A), Doamne, îmi înalţ sufletul.
² În Tine, Dumnezeule, mă încred^(B): să nu fiu dat de ruşine,
ca să^(C) nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!
³ Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.
⁴ Arată-mi, Doamne, căile^(D) Tale
şi învaţă-mă cărările Tale.
⁵ Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă,
căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele,
Tu eşti totdeauna nădejdea mea!
⁶ Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea^(E) şi bunătatea Ta,
căci sunt veşnice.
⁷ Nu-Ţi aduce aminte de greşelile^(F) din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele,
ci adu-Ţi aminte de mine,
după^(G) îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!
⁸ Domnul este bun şi drept,
de aceea arată El păcătoşilor calea.
⁹ El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept.
El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.
¹⁰ Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie,
pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui.
¹¹ Pentru^(H) Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea,
căci^(I) mare este!
¹² Cine este omul care se teme de Domnul?
Aceluia^(J) Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
¹³ El^(K) va locui în fericire
şi sămânţa^(L) lui va stăpâni ţara.
¹⁴ Prietenia^(M) Domnului este pentru cei ce se tem de El
şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.
¹⁵ Eu îmi întorc necurmat ochii^(N) spre Domnul,
căci El îmi va scoate picioarele din laţ.
¹⁶ Priveşte-mă^(O) şi ai milă de mine,
căci sunt părăsit şi nenorocit.
¹⁷ Neliniştea inimii mele creşte:
scoate-mă din necazul meu!
¹⁸ Uită-Te^(P) la ticăloşia şi truda mea
şi iartă-mi toate păcatele mele.
¹⁹ Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei
şi cu ce ură mare mă urmăresc.
²⁰ Păzeşte-mi sufletul şi scapă-mă!
Nu^(Q) mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine!
²¹ Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea,
când îmi pun nădejdea în Tine!
²² Izbăveşte^(R), Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.