¹ Ferice de omul^(A) care nu se duce la sfatul celor răi,
nu se opreşte pe calea celor păcătoşi
şi nu se aşează pe scaunul^(B) celor batjocoritori!
² Ci îşi găseşte plăcerea^(C) în Legea Domnului
şi zi şi noapte cugetă la Legea^(D) Lui!
³ El este ca un pom sădit^(E) lângă un izvor de apă,
care îşi dă rodul la vremea lui
şi ale cărui frunze nu se veştejesc;
tot ce începe duce la bun sfârşit^(F).
⁴ Nu tot aşa este cu cei răi,
ci ei sunt ca pleava^(G), pe care o spulberă vântul.
⁵ De aceea, cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii,
nici păcătoşii, în adunarea celor neprihăniţi.
⁶ Căci Domnul^(H) cunoaşte calea celor neprihăniţi,
dar calea păcătoşilor duce la pieire.