Isus şi femeia samariteancă

4 Când Isus^[a] a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan – ² cu toate că nu Isus Însuşi boteza, ci ucenicii Lui – ³ a părăsit Iudeea şi S-a întors iarăşi în Galileea. ⁴ Trebuia să treacă prin Samaria^[b], ⁵ prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. ⁶ Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea^[c].

⁷ O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis:

– Dă-Mi să beau!

⁸ Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.

⁹ Femeia samariteancă I-a zis:

– Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?!

Iudeii, într-adevăr, nu au legături cu samaritenii^[d].

¹⁰ Isus i-a răspuns:

– Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăţi I-ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie!

¹¹ Femeia I-a zis:

– Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie?! ¹² Eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna şi care a băut el însuşi din ea, atât el, cât şi fiii şi turmele lui?

¹³ Isus i-a răspuns:

– Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. ¹⁴ Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică.

¹⁵ Femeia I-a zis:

– Domnule, dă-mi şi mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot!

¹⁶ El i-a zis:

– Du-te, cheamă-l pe soţul tău şi vino aici!

¹⁷ Femeia I-a răspuns:

– N-am soţ!

Isus i-a zis:

– Ai spus bine: „N-am soţ!“, ¹⁸ pentru că cinci soţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Este adevărat ceea ce ai spus.

¹⁹ Femeia I-a zis:

– Domnule, văd că Tu eşti profet! ²⁰ Strămoşii noştri s-au închinat pe muntele acesta^[e], iar voi spuneţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.

²¹ Isus i-a răspuns:

– Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veţi mai închina Tatălui nici pe muntele acesta şi nici în Ierusalim. ²² Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ceea ce cunoaştem, căci mântuirea este de la iudei. ²³ Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când adevăraţii închinători I se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl. ²⁴ Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

²⁵ Femeia I-a zis:

– Ştiu că urmează să vină Mesia – Căruia I se zice Cristos. Când va veni El, ne va spune toate lucrurile.

²⁶ Isus i-a zis:

– Eu, Cel Care-ţi vorbeşte, sunt Acela.

²⁷ Chiar atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul n-a întrebat: „Ce cauţi^[f]?“ sau „De ce vorbeşti cu ea?“ ²⁸ Femeia a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a zis oamenilor: ²⁹ „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“ ³⁰ Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El. ³¹ Între timp, ucenicii Îl rugau:

– Rabbi^[g], mănâncă!

³² Dar El le-a răspuns:

– Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu ştiţi.

³³ Ca urmare, ucenicii şi-au zis unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva de mâncare?“

³⁴ Isus le-a mai zis:

– Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui. ³⁵ Nu ziceţi voi că mai sunt încă patru luni şi vine secerişul? Iată, Eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi ogoarele; ele sunt albe, gata pentru seceriş! Chiar acum, ³⁶ cel^[h] ce seceră primeşte răsplată şi strânge rod pentru viaţa veşnică, pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure împreună. ³⁷ Căci în această privinţă este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“ ³⁸ Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi străduit; alţii s-au străduit, iar voi aţi intrat în strădania lor.

³⁹ Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în El din pricina mărturiei femeii care zicea: „Mi-a spus tot ce-am făcut!“ ⁴⁰ Aşadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile. ⁴¹ Mult mai mulţi au crezut apoi din pricina cuvintelor Lui ⁴² şi-i ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, căci am auzit noi înşine şi ştim că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“

Vindecarea fiului unui slujbaş al regelui

⁴³ După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. ⁴⁴ Căci El Însuşi spusese că un profet nu are parte de onoare în patria lui. ⁴⁵ Când a ajuns în Galileea, galileenii L-au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare.

⁴⁶ A venit din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Era acolo un slujbaş al regelui^[i], al cărui fiu era bolnav în Capernaum. ⁴⁷ Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină să-i vindece fiul, căci era pe moarte.

⁴⁸ Isus i-a zis:

– Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nicidecum nu veţi crede!

⁴⁹ Slujbaşul regelui I-a zis:

– Doamne, vino până nu moare copilaşul meu!

⁵⁰ Isus i-a răspuns:

– Du-te; fiul tău trăieşte!

Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus şi a plecat. ⁵¹ În timp ce se cobora el spre casă, sclavii lui l-au întâmpinat şi i-au zis că fiul lui trăieşte! ⁵² Atunci el i-a întrebat de ceasul în care începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri la ceasul al şaptelea^[j] l-a lăsat febra.“ ⁵³ Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăieşte!“ Şi a crezut el şi toată casa lui.

⁵⁴ Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea.