Ioan 10:7-18
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Isus, Uşa oilor
7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 8 Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei. 9 Eu(A) sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10 Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11 Eu(B) sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. 12 Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă(C) oile şi fuge, şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. 13 Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi. 14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile(D) Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, 15 aşa cum(E) Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl, şi(F) Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. 16 Mai am şi alte(G) oi, care nu sunt din staulul acesta, şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi(H) va fi o turmă şi un Păstor. 17 Tatăl Mă iubeşte, pentru că(I) Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. 18 Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am(J) putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta(K) este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”
Read full chapterCopyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
