Neemia, trimis de Artaxerxes la Ierusalim

2 În luna Nisan^[a], în al douăzecilea an al domniei împăratului Artaxerxes^[b], pe când vinul fusese pus înaintea lui, am luat vin şi l-am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui. ² Împăratul mi-a zis:

– De ce ai faţa aşa tristă? Văd că nu eşti bolnav, deci nu poate fi decât o întristare a inimii!

Atunci mi s-a făcut foarte frică ³ şi i-am răspuns împăratului:

– Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am faţa tristă când cetatea unde se află mormintele strămoşilor mei este în ruine, iar porţile ei au fost mistuite de foc?

⁴ – Ce-mi ceri? m-a întrebat împăratul.

M-am rugat Dumnezeului cerurilor, ⁵ după care i-am zis împăratului:

– Dacă împăratul găseşte de cuviinţă şi dacă slujitorul tău are trecere înaintea ta, dă-mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele strămoşilor mei, ca să o rezidesc.

⁶ – Cât va dura călătoria ta şi când te vei întoarce? m-a întrebat împăratul, având-o pe împărăteasă alături.

Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor şi mi-a dat voie să plec. I-am mai zis împăratului:

⁷ – Dacă împăratul găseşte de cuviinţă, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste râu^[c], ca să-mi dea voie să trec când voi ajunge în Iuda ⁸ şi o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.

Împăratul mi-a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. ⁹ Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste râu şi le-am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine nişte căpetenii de oştire şi nişte călăreţi. ¹⁰ Când Sanbalat, horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s-au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele israeliţilor.

Neemia inspectează zidurile Ierusalimului

¹¹ Când am ajuns la Ierusalim, ne-am odihnit acolo timp de trei zile. ¹² Apoi m-am trezit noaptea şi am luat cu mine câţiva oameni, fără să spun nimănui ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine nici un alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare. ¹³ Am ieşit noaptea pe Poarta Văii şi m-am îndreptat înspre Izvorul Balaurului^[d] şi înspre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu atenţie la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, şi la porţile lui care fuseseră mistuite de foc. ¹⁴ Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream. ¹⁵ Am urcat apoi, trecând prin vale – era tot noapte – şi m-am uitat cu atenţie la zid, după care am reintrat prin Poarta Văii şi m-am întors. ¹⁶ Dregătorii nu ştiau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoţilor, nici nobililor, nici leviţilor, nici dregătorilor şi nici celorlalţi slujbaşi. ¹⁷ Atunci le-am zis:

– Vedeţi starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porţile lui sunt mistuite de foc. Haideţi să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ruşine!

¹⁸ Şi le-am povestit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu faţă de mine şi cuvintele pe care mi le-a spus împăratul.

– Haidem să zidim! au zis ei, încurajându-se pentru această lucrare bună.

¹⁹ Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, şi arabul Gheşem au aflat aceasta, ne-au batjocorit şi ne-au dispreţuit, zicând:

– Ce faceţi voi acolo? Vă răzvrătiţi împotriva împăratului?

²⁰ Eu le-am răspuns astfel:

– Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă! Noi, slujitorii Lui, vom începe să rezidim. Cât despre voi, nu aveţi nici moştenire, nici drepturi şi nici pomenire în Ierusalim.