«Avem o cetate puternică!
    Dumnezeu a făcut mântuire
        din zidurile şi meterezele ei!
² Deschide-ţi porţile
    ca să poată intra neamul cel drept,
        neamul ce păzeşte credinţa!
³ Celui cu mintea statornică
    Tu îi asiguri pacea – da, pacea,
        căci se încrede în Tine.
⁴ Încredeţi-vă în Domnul pentru totdeauna,
    pentru că în Domnul, da, în Domnul, aveţi o stâncă veşnică!
⁵ Căci El i-a umilit pe cei ce locuiesc pe înălţimi,
    a doborât cetatea cea îngâmfată;
a doborât-o la pământ,
    a aruncat-o în ţărână.
⁶ Ea este călcată în picioare, de picioarele celui asuprit,
    şi strivită sub paşii celor nevoiaşi.

⁷ Calea celui drept este netedă,
    cărarea celui drept pe care Tu o netezeşti este dreaptă.
⁸ Da, Doamne, umblând pe cărarea poruncilor^[a] Tale,
    Te aşteptăm!
Numele Tău şi aducerea-aminte despre Tine
    sunt dorinţa sufletului nostru.
⁹ Sufletul meu tânjeşte după Tine noaptea
    şi duhul dinăuntrul meu Te caută dis-de-dimineaţă,
căci atunci când judecăţile Tale sunt pe pământ,
    locuitorii lumii învaţă dreptatea.
¹⁰ Chiar dacă celui rău i se arată îndurare,
    el tot nu învaţă dreptatea;
tot nedrept se poartă chiar într-o ţară unde domneşte dreptatea,
    nerecunoscând măreţia Domnului.
¹¹ Doamne, mâna Ta este ridicată,
    dar ei n-o văd.
Lasă-i să-Ţi vadă râvna pentru poporul Tău şi să li se facă ruşine!
    Lasă ca focul pregătit pentru duşmanii Tăi să-i mistuie!

¹² Dar nouă, Doamne, Tu ne vei da pacea,
    căci tot ce am realizat, Tu ai făcut pentru noi.
¹³ Doamne, Dumnezeul nostru, şi alţi stăpâni în afară de Tine au domnit peste noi,
    dar noi recunoaştem doar Numele Tău.
¹⁴ Acei morţi nu se mai întorc la viaţă,
    spiritele lor nu se vor mai ridica,
căci i-ai pedepsit, i-ai nimicit
    şi le-ai şters toată pomenirea.
¹⁵ Tu, Doamne, ai înmulţit neamul;
    ai înmulţit neamul şi ai lărgit toate hotarele ţării.
        Meriţi să fii slăvit!

¹⁶ Doamne, ei Te-au căutat
    când erau în necaz;
când îi disciplinai,
    ei îşi revărsau tânguirea înaintea Ta.^[b]
17 Ca o femeie însărcinată şi gata să nască,
    care se zvârcoleşte şi ţipă în durerile ei,
        aşa eram noi înaintea Ta, Doamne.
¹⁸ Am purtat în pântece copii, ne-am zvârcolit în dureri,
    dar am născut vânt.
Mântuirea n-am adus-o pe pământ
    şi nu i-am născut pe locuitorii lumii.

¹⁹ Dar morţii tăi se vor întoarce la viaţă,
    trupurile lor se vor ridica.
Treziţi-vă şi cântaţi de bucurie,
    cei ce locuiţi în ţărână,
căci roua voastră este o rouă strălucitoare,
    iar pământul îi va naşte pe cei ce au murit^[c]!

²⁰ Du-te, poporul Meu, intră în odăile tale
    şi închide-ţi uşile după tine!
Ascunde-te pentru o scurtă vreme,
    până trece indignarea!
²¹ Căci, iată! Domnul iese din locuinţa Sa
    ca să-i pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor.
Pământul va arăta sângele vărsat pe el
    şi nu îşi va mai ascunde ucişii.