² Ai prefăcut cetatea într-un morman de moloz,
    citadela într-o ruină.
Fortăreaţa străinilor nu mai e o cetate;
    ea nu va mai fi niciodată rezidită.
³ De aceea popoarele puternice Te vor slăvi;
    cetăţile neamurilor de temut se vor teme de Tine.
⁴ Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărman,
    un refugiu pentru cel nevoiaş în necazul său,
un adăpost în furtună
    şi o umbră în mijlocul caniculei,
atunci când suflarea asupritorilor
    lovea ca furtuna într-un zid
⁵         şi ca arşiţa soarelui într-un loc uscat.
Tu aduci la tăcere zarva străinilor
    şi, aşa cum căldura este domolită de umbra unui nor,
        tot astfel şi cântarea asupritorilor încetează.

⁶ Domnul Oştirilor va pregăti
    pe muntele acesta,
        pentru toate popoarele,
un ospăţ cu cărnuri grase,
    un ospăţ cu vinuri bune –
cărnuri pline de măduvă
    şi vinuri din cele mai bune.

⁷ Pe muntele acesta El va nimici
    vălul care acoperă toate popoarele,
învelitoarea aruncată peste toate neamurile.
⁸     El va înghiţi moartea pentru totdeauna.
Stăpânul Domn va şterge lacrimile de pe toate feţele
    şi va îndepărta de pe tot pământul ocara poporului Său,
        căci Domnul a vorbit.

⁹ În ziua aceea se va zice:
    «Priviţi! Acesta este Dumnezeul nostru!
        Am nădăjduit în El, şi El ne-a mântuit!
Acesta este Domnul în Care ne-am pus nădejdea!
    Să fim veseli şi să ne bucurăm în mântuirea Sa!»

¹⁰ Mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.
    Moabiţii însă vor fi călcaţi de El în picioare^[a],
        aşa cum este călcat în picioare paiul în bălegar.
¹¹ Îşi vor întinde mâinile în mijlocul lui,
    cum îşi întinde înotătorul mâinile să înoate;
mândria lor va fi doborâtă
    în ciuda dibăciei^[b] mâinilor lor.
¹² El va dărâma fortificaţiile înalte ale zidurilor tale,
    le va doborî
şi le va arunca la pământ,
    chiar în ţărână.