Judecători 1:1-3:30

Nouă Traducere În Limba Română

Neascultarea seminţiilor lui Israel

1 După moartea lui Iosua, israeliţii L-au întrebat pe Domnul:

– Care dintre noi să pornească primul împotriva canaaniţilor ca să se lupte cu ei?

² – Iuda să pornească, le-a răspuns Domnul. Iată că am dat ţara în mâna lui!

³ Cei din seminţia lui Iuda le-au zis fraţilor lor din seminţia lui Simeon:

– Veniţi cu noi pe teritoriul care ne-a fost dat, ca să ne luptăm împotriva canaaniţilor, după care vom merge şi noi cu voi pe teritoriul vostru!

Şi simeoniţii s-au dus cu ei.

⁴ Astfel, cei din seminţia lui Iuda au pornit la luptă şi Domnul i-a dat pe canaaniţi şi pe periziţi în mâinile lor; au ucis la Bezek zece mii de oameni. ⁵ Acolo l-au găsit pe Adoni-Bezek, s-au luptat împotriva lui şi i-au învins pe canaaniţi şi pe periziţi. ⁶ Adoni-Bezek a reuşit să scape, dar ei l-au urmărit, l-au prins şi i-au tăiat degetele mari de la mâini şi de la picioare.

⁷ Atunci Adoni-Bezek a zis: „Şaptezeci de regi cu degetele cele mari de la mâini şi de la picioare tăiate, au fost folosiţi să adune firimituri de sub masa mea! După cum am făcut eu, tot aşa mi-a răsplătit şi mie Dumnezeu!“ L-au dus la Ierusalim şi a murit acolo. ⁸ Cei din seminţia lui Iuda au luat cu asalt Ierusalimul şi l-au cucerit; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au dat foc cetăţii.

⁹ După aceea cei din seminţia lui Iuda s-au dus să lupte împotriva canaaniţilor care locuiau în regiunea muntoasă din partea de răsărit a ţării şi în câmpie. ¹⁰ Mai întâi au pornit împotriva canaaniţilor care locuiau la Hebron (numele Hebronului era atunci Chiriat-Arba). Acolo i-au învins pe Şeşai, pe Ahiman şi pe Talmai.

¹¹ De acolo au pornit împotriva locuitorilor Debirului (înainte Debirul purta numele de Chiriat-Sefer).

¹² Caleb a zis: „Aceluia care va ataca şi va cuceri Chiriat-Seferul îi voi da de soţie pe fiica mea Acsa!“ ¹³ Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb, a cucerit cetatea, iar Caleb i-a dat-o de soţie pe fiica lui, Acsa. ¹⁴ Odată, venind la Otniel, Acsa l-a îndemnat^[a] să-i ceară tatălui ei un teren. Când ea s-a dat jos de pe măgar, Caleb a întrebat-o:

– Ce doreşti?

¹⁵ – Dă-mi o binecuvântare adevărată, i-a răspuns ea, căci mi-ai dat un teritoriu în Neghev^[b]! Dăruieşte-mi şi izvoare de ape!

Şi astfel Caleb i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.

¹⁶ Urmaşii chenitului care îi era socru lui Moise au plecat din Cetatea Palmierilor^[c] împreună cu cei din seminţia lui Iuda, înspre pustia lui Iuda, care este la sud de Arad. Au călătorit şi au rămas împreună cu poporul.

¹⁷ Apoi cei din seminţia lui Iuda s-au dus împreună cu simeoniţii şi i-au atacat pe canaaniţii care locuiau la Ţefat. Au distrus^[d] toată cetatea şi apoi au numit-o Horma^[e]. ¹⁸ De asemenea, Iuda a cucerit^[f] Gaza cu teritoriul ei, Aşchelon cu teritoriul ei şi Ekron cu teritoriul ei. ¹⁹ Domnul a fost cu Iuda şi Iuda a luat în stăpânire regiunea muntoasă^[g], dar nu i-a putut izgoni pe locuitorii din câmpie pentru că aveau care de fier^[h]. ²⁰ Au dat lui Caleb cetatea Hebron, aşa cum spusese Moise şi el i-a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac.

²¹ Beniamiţii nu i-au izgonit pe iebusiţii care locuiau în Ierusalim şi astfel iebusiţii au locuit în Ierusalim până în ziua de azi.

²² Cei din Casa lui Iosif au înaintat împotriva Betelului şi Domnul a fost cu ei. ²³ Cei din Casa lui Iosif au iscodit Betelul (numele cetăţii era cândva Luz). ²⁴ Iscoadele au văzut un om ieşit afară din cetate şi i-au zis: „Arată-ne intrarea în cetate şi îţi vom arăta îndurare!“ ²⁵ După ce le-a arătat intrarea în cetate, ei au trecut-o prin ascuţişul sabiei, însă pe omul acela împreună cu tot clanul lui l-au lăsat să plece. ²⁶ Omul acela a ajuns pe teritoriul hitiţilor şi a zidit o cetate pe care a numit-o Luz, nume care i-a rămas până în ziua de azi.

²⁷ Cei din seminţia lui Manase nu i-au izgonit pe locuitorii din Bet-Şan şi pe cei din satele dimprejurul ei, nici pe locuitorii din Taanah şi pe cei din satele dimprejurul ei, nici pe locuitorii din Dor, Ibleam şi Meghido şi nici pe cei din satele dimprejurul lor, astfel încât canaaniţii au continuat să locuiască în aceste ţinuturi. ²⁸ Când Israel a ajuns puternic, el i-a supus pe canaaniţi la muncă forţată, dar nu i-a izgonit.

²⁹ Cei din seminţia lui Efraim nu i-au izgonit nici ei pe canaaniţii care locuiau în Ghezer şi astfel, canaaniţii au locuit printre ei.

³⁰ Cei din seminţia lui Zabulon nu i-au izgonit pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol şi, prin urmare, canaaniţii au locuit printre ei, fiind puşi la muncă forţată.

³¹ Cei din seminţia lui Aşer nu i-au izgonit nici pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon, din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afek şi din Rehob. ³² Şi astfel aşeriţii au locuit printre canaaniţi, locuitorii acelor ţinuturi.

³³ Cei din seminţia lui Neftali nu i-au izgonit nici pe locuitorii din Bet-Şemeş, nici pe locuitorii din Bet-Anat, ci au locuit printre canaaniţi, locuitorii acelor ţinuturi. Totuşi locuitorii din Bet-Şemeş şi Bet-Anat au fost puşi la muncă forţată.

³⁴ Amoriţii i-au respins pe daniţi înspre regiunea muntoasă şi nu le-au dat voie să coboare la câmpie. ³⁵ Amoriţii au continuat să locuiască la muntele Heres, la Aialon şi la Şaalbim, dar cei care i-au asuprit au fost cei din Casa lui Iosif, aceştia punându-i la muncă forţată. ³⁶ Teritoriul amoriţilor se întindea de la Înălţimea Scorpionului^[i] până la Sela şi în sus.

Sentinţa dată de Îngerul Domnului

2 Îngerul Domnului S-a suit de la Ghilgal la Bochim şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care le-am promis-o strămoşilor voştri! Am spus: «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi. ² Iar voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii acestei ţări, ci să le dărâmaţi altarele!» Voi însă nu aţi ascultat de glasul Meu! De ce aţi făcut lucrul acesta? ³ Acum vă spun din nou: «Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor fi ca nişte spini în coaste, iar zeii lor vă vor fi o ispită!»“

⁴ După ce le-a zis israeliţilor toate aceste cuvinte, aceştia au început să plângă. ⁵ Au numit locul acela Bochim^[j] şi au adus acolo jertfe Domnului.

Starea poporului în timpul vieţii lui Iosua şi după moartea acestuia

⁶ După ce Iosua a dat drumul poporului, israeliţii s-au dus să ia în stăpânire ţara, fiecare la moştenirea lui. ⁷ Poporul a slujit Domnului cât timp a trăit Iosua şi bătrânii de după Iosua, care văzuseră toate lucrările mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel.

⁸ Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit la vârsta de o sută zece ani. ⁹ L-au înmormântat în teritoriul pe care-l primise ca moştenire, la Timnat-Heres^[k], în regiunea muntoasă a lui Efraim, la nord de muntele Gaaş. ¹⁰ Apoi toţi cei din generaţia aceea au fost adăugaţi la părinţii lor, iar după ei s-a ridicat o altă generaţie care nu-L cunoştea nici pe Domnul şi nici lucrările făcute de El pentru Israel. ¹¹ Atunci israeliţii au făcut ce este rău în ochii Domnului şi au slujit baalilor^[l]. ¹² L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor, Care-i scosese din ţara Egiptului şi s-au dus după zei dintre zeii popoarelor care-i înconjurau. S-au închinat înaintea lor şi L-au mâniat pe Domnul. ¹³ Astfel, L-au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal^[m] şi aştoretelor^[n]. ¹⁴ Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat pe israeliţi pe mâna jefuitorilor care i-au prădat şi pe mâna duşmanilor din vecinătate, cărora n-au mai fost în stare să li se împotrivească. ¹⁵ Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, aşa cum îi avertizase şi le jurase El mai demult. Au ajuns astfel într-un mare necaz.

¹⁶ Domnul le-a ridicat judecători^[o] ca să-i elibereze din mâna jefuitorilor lor. ¹⁷ Dar nici de judecătorii lor n-au ascultat, ci s-au prostituat cu zeii, închinându-se înaintea lor. S-au abătut repede de la calea pe care umblaseră strămoşii lor, cei care ascultaseră de poruncile Domnului, şi nu au făcut ca şi ei. ¹⁸ Când Domnul le ridica un judecător, Domnul era cu acel judecător şi El îi elibera din mâna duşmanilor lor, astfel că, atâta timp cât trăia judecătorul, ei erau liberi. Domnului I se făcea milă de ei când suspinau înaintea celor ce-i prigoneau şi-i asupreau. ¹⁹ Dar după ce murea judecătorul, ei se întorceau iarăşi la căile lor şi se stricau mai mult decât înaintaşii lor, ducându-se după alţi dumnezei, slujindu-le şi închinându-se înaintea lor; şi nu renunţau la faptele şi la căile lor rele.

²⁰ Atunci Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi a zis: „Fiindcă poporul acesta a încălcat legământul pe care îl poruncisem strămoşilor lui şi nu a ascultat de glasul Meu, ²¹ nu voi mai continua să izgonesc dinaintea lui pe nici unul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit, ²² pentru ca, prin ele, să-l pun la încercare pe Israel şi să văd dacă va păzi Calea Domnului, umblând pe ea aşa cum au făcut strămoşii lui!“ ²³ Prin urmare, Domnul a lăsat acele neamuri, pe care nu le dăduse mai repede în mâna lui Iosua, să rămână la locul lor şi nu le-a izgonit.

Neamurile rămase în Canaan

3 Iată care sunt neamurile pe care le-a lăsat Domnul pentru ca, prin ele, să-i pună la încercare pe israeliţi, pe aceia care nu luaseră parte la războaiele din Canaan. ² El a lăsat acele neamuri, doar pentru că dorea să-i înveţe arta războiului pe cei din generaţiile următoare ale israeliţilor, care n-o cunoscuseră dinainte.

³ Aşadar neamurile acestea erau: filistenii cu cei cinci domnitori ai lor, toţi canaaniţii, sidonienii, hiviţii care locuiau în regiunea muntoasă a Libanului, de la muntele Baal-Hermon până la Lebo-Hamat^[p]. ⁴ Ele au fost folosite pentru a-i pune la încercare pe israeliţi, căci Domnul voia să vadă dacă vor păzi poruncile pe care le-a încredinţat strămoşilor lor prin Moise. ⁵ Şi astfel israeliţii au locuit printre canaaniţi, hitiţi, amoriţi, periziţi, hiviţi şi iebusiţi. ⁶ Au luat pe fetele lor de soţii, au dat pe fetele lor fiilor acestora şi au slujit zeilor lor.

Otniel

⁷ Israeliţii au făcut ce este rău în ochii Domnului. L-au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, şi au slujit baalilor^[q] şi aşerelor^[r] de tot felul. ⁸ Domnul s-a aprins de mânie împotriva poporului Israel şi El i-a vândut în mâna lui Cuşan-Rişatayim, regele din Aram-Naharayim^[s]. Israeliţii i-au slujit lui Cuşan-Rişatayim timp de opt ani. ⁹ Atunci israeliţii au strigat către Domnul şi Domnul le-a ridicat un salvator, care i-a eliberat: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb. ¹⁰ Duhul Domnului a fost peste el şi el a judecat^[t] Israelul. A pornit la război şi Domnul l-a dat în mâna lui pe Cuşan-Rişatayim, regele Aramului. Mâna lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişatayim. ¹¹ Astfel, în ţară a fost pace timp de patruzeci de ani^[u]. Apoi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.

Ehud

¹² Israeliţii au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului şi de aceea Domnul a întărit stăpânirea lui Eglon, regele Moabului, asupra lor. ¹³ El i-a chemat pe amoniţi şi pe amalekiţi să i se alăture şi împreună au pornit la război. L-a învins pe Israel şi a ocupat Cetatea Palmierilor^[v]. ¹⁴ Astfel, israeliţii i-au slujit lui Eglon, regele Moabului, timp de optsprezece ani.

¹⁵ Israeliţii au strigat din nou către Domnul şi Domnul le-a ridicat un alt salvator: pe Ehud, fiul beniamitului Ghera, care era stângaci. Israeliţii au trimis tributul prin el, lui Eglon, regele Moabului. ¹⁶ Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, având o lungime de un cot^[w] şi a fixat-o sub haină pe coapsa dreaptă. ¹⁷ Apoi a sosit cu tributul la Eglon, regele Moabului, care era un bărbat foarte gras. ¹⁸ După ce a înmânat tributul, i-a trimis înapoi pe oamenii care-l aduseseră. ¹⁹ După aceea, el însuşi a făcut cale întoarsă de la idolii de piatră^[x] care erau aproape de Ghilgal şi i-a zis lui Eglon:

– Majestate, am un mesaj numai pentru tine!

– Tăcere, a zis regele.

Şi toţi cei ce stăteau în jurul lui au plecat.

²⁰ Ehud s-a apropiat de el; acesta stătea singur în odaia de vară de pe acoperiş^[y]. Ehud i-a zis: „Am un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru tine!“ Regele s-a ridicat de pe scaun. ²¹ Ehud şi-a întins mâna stângă, a luat sabia de pe coapsa dreaptă şi i-a înfipt-o în burtă. ²² Lama a intrat cu mâner cu tot, iar grăsimea s-a strâns în jurul lamei, astfel încât nu i-a mai scos sabia din burtă, iar măruntaiele i-au ieşit afară^[z]. ²³ Ehud a ieşit prin verandă^[aa], a închis după el uşile odăii de pe acoperiş şi le-a încuiat.

²⁴ După ce a plecat Ehud, au venit slujitorii regelui, s-au uitat şi au observat că uşile odăii de pe acoperiş erau închise. Ei şi-au zis: „Cu siguranţă că el îşi acoperă picioarele^[ab] în odaia de vară!“ ²⁵ Şi s-au tot învârtit prin preajmă până ce şi-au pierdut răbdarea. Când au văzut că nu deschide uşile odăii, au luat cheia, au deschis şi l-au găsit pe stăpânul lor zăcând mort pe pământ.

²⁶ În timp ce ei aşteptau, Ehud a fugit, a trecut de idolii de piatră şi a scăpat în Seira. ²⁷ De îndată ce a ajuns acolo, a sunat din corn prin toată regiunea muntoasă a lui Efraim. Israeliţii au coborât şi ei împreună cu el de pe munte, acesta stând în fruntea lor.

²⁸ El le-a zis: „Urmaţi-mă, căci Domnul i-a dat în mâinile voastre pe moabiţi, duşmanii voştri!“ Ei l-au urmat, au ocupat vadurile Iordanului, care duc spre Moab şi n-au lăsat pe nimeni să treacă. ²⁹ Au ucis atunci în jur de zece mii de moabiţi, toţi bărbaţi robuşti şi puternici. Nici un om nu a scăpat.

³⁰ În ziua aceea Moabul a fost umilit de către Israel şi astfel în ţară a fost pace timp de optzeci de ani.