„Ascultaţi aceasta, căpetenii ale casei lui Iacov
    şi conducători ai casei lui Israel,
voi, care aveţi silă faţă de dreptate
    şi suciţi tot ce este drept,
10 voi, care zidiţi Sionul prin vărsare de sânge
    şi Ierusalimul – cu nedreptate!
11 Căpeteniile lui judecă pe mită,
    preoţii lui dau învăţătură pentru plată,
        iar profeţii lui fac preziceri în schimbul argintului.
Ei încă se sprijină şi pe Domnul, zicând:
    «Oare nu este Domnul în mijlocul nostru?!
        Nu va veni peste noi nici o nenorocire!»
12 De aceea, din pricina voastră,
    Sionul va fi arat ca un ogor,
Ierusalimul va deveni un morman de ruine,
    iar muntele Casei va deveni o înălţime acoperită cu păduri.“

Read full chapter