Judecată împotriva duşmanilor lui Israel

O profeţie:

„Cuvântul Domnului
    este împotriva ţării Hadrak[a],
        iar Damascul este locul lui[b] de odihnă –
căci înspre Domnul se îndreaptă privirea oamenilor,
    precum şi cea a seminţiilor lui Israel[c].
El este şi împotriva Hamatului, care se învecinează cu acesta,
    precum şi împotriva Tirului şi a Sidonului,
        chiar dacă sunt foarte înţelepte!
Tirul şi-a zidit o cetăţuie;
    a strâns argint – ca praful,
        şi aur – ca noroiul de pe străzi.
Iată însă că Stăpânul îl va lua în stăpânire,
    îi va prăbuşi puterea în mare
        şi va fi mistuit de foc!
Aşchelonul va privi şi se va teme,
    Gaza se va zvârcoli de durere,
        iar Ekronul va face la fel, căci nădejdea lor va fi dată de ruşine.
Regele din Gaza va pieri,
    iar Aşchelonul nu va mai fi locuit.
Un bastard va locui în Aşdod
    şi voi reteza mândria filistenilor.
Le voi scoate sângele din gură
    şi necurăţiile[d] dintre dinţi!
Totuşi le va fi lăsată o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru
    şi ea va fi ca un clan[e] în Iuda,
        iar Ekronul va fi ca iebusiţii[f].
Îmi voi aşeza tabăra în jurul Casei[g] Mele,
    ca s-o apăr de invadatori[h],
şi niciodată nu va mai trece asupritorul peste ei,
    fiindcă acum Eu Însumi veghez cu ochii Mei!“

Read full chapter

Footnotes

  1. Zaharia 9:1 Posibil să fie vorba despre Hatarika, la nord de Hamat, pe râul Orontes
  2. Zaharia 9:1 Este vorba fie de Domnul Însuşi, fie de Cuvântul Său
  3. Zaharia 9:1 Sau: odihnă; / privirea Domnului este peste omenire, / precum şi peste toate seminţiile lui Israel; sau: odihnă; / a Domnului este capitala (sau: cetăţile) Aramului, / precum şi seminţiile lui Israel
  4. Zaharia 9:7 Sau: urâciunile; termenul se referă la mâncarea jertfită idolilor
  5. Zaharia 9:7 Sau: ca o căpetenie, un clan important
  6. Zaharia 9:7 Ideea că vor fi adoptaţi ca făcând parte din Iuda, aşa cum au fost şi iebusiţii (de ex., Ornan / Aravna iebusitul; vezi 2 Sam. 24:16-24; 1 Cron. 21:18-26)
  7. Zaharia 9:8 Sau: casei, cu referire la ţară şi la locuitorii ei; vezi nota de la Osea 8:1 şi Osea 9:15
  8. Zaharia 9:8 Vezi 2:5