Psalmii 61-65
Nouă Traducere În Limba Română
Psalmul 61
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Al lui David.
1 Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele!
Ia aminte la rugăciunea mea!
2 Strig către Tine de la capătul pământului
cu inima mâhnită:
„Du-mă pe stânca care este mai înaltă decât mine!“
3 Căci Tu eşti adăpostul meu,
turnul meu cel tare împotriva duşmanului.
4 Aş vrea să locuiesc în cortul Tău pe vecie,
să mă ascund la adăpostul aripilor Tale.Sela
5 Căci Tu, Dumnezeule, mi-ai ascultat jurămintele;
Tu mi-ai dat moştenirea celor ce se tem de Numele Tău.
6 Adaugă zile la viaţa regelui!
Fie-i anii cât veşnicia!
7 Fie să troneze veşnic în prezenţa lui Dumnezeu!
Pune îndurarea şi credincioşia să vegheze asupra lui!
8 Atunci voi cânta Numele Tău pe vecie
şi-mi voi împlini jurămintele zi de zi.
Psalmul 62
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Un psalm al lui David.
1 Numai în Dumnezeu sufletul meu îşi găseşte liniştea
şi numai de la El îmi vine mântuirea.
2 Numai El este stânca mea şi mântuirea mea.
El este întăritura mea; niciodată nu voi fi clătinat.
3 Până când veţi mai ataca vreun om,
doborându-l cu toţii,
cum aţi dărâma un zid înclinat
sau un gard dărăpănat?
4 Numai ca să-l doboare din înălţimea lui se sfătuiesc ei.
Le este dragă minciuna;
cu gura ei binecuvântează,
dar cu inima blestemă.Sela
5 Suflete al meu, găseşte-ţi liniştea numai în Dumnezeu,
căci de la El vine nădejdea mea.
6 Numai El este stânca mea şi mântuirea mea.
El este întăritura mea; nu voi fi clătinat!
7 Mântuirea şi slava mea sunt în Dumnezeu,
Stânca mea cea tare.
Adăpostul meu este în Dumnezeu.
8 Poporule, încrede-te în El în orice vreme,
varsă-ţi inima înaintea Lui!
Dumnezeu este adăpostul nostru.Sela
9 Numai o suflare sunt fiii oamenilor.
Minciună sunt oamenii.
Puşi în talerele balanţei sunt fără valoare;
împreună, ei sunt mai uşori decât o suflare.
10 Nu vă încredeţi în asuprire,
nici nu speraţi zadarnic în tâlhărie.
Când sporiţi în putere,
nu lăsaţi inima să vi se încreadă!
11 O dată a vorbit Dumnezeu,
iar eu de două ori am auzit:
„Puterea este a lui Dumnezeu!“
12 A Ta, Stăpâne, este îndurarea,
căci Tu răsplăteşti
fiecăruia după faptele lui.
Psalmul 63
Un psalm al lui David compus pe când era în pustia lui Iuda
1 Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu!
Te caut cu ardoare;
îmi însetează sufletul după Tine,
îmi tânjeşte trupul după Tine
într-un pământ uscat, sterp
şi fără apă.
2 Da, Te-am văzut în Lăcaşul Tău cel sfânt
şi am privit la tăria şi la slava Ta.
3 Pentru că îndurarea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa,
de aceea buzele mele Te vor lăuda.
4 Aşadar, Te voi binecuvânta toată viaţa mea
şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile
5 Sufletul meu se satură de Tine ca de nişte bucate grase şi miezoase,
iar gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze.
6 Îmi amintesc de Tine în aşternutul meu;
în timpul străjilor nopţii[b] cuget la Tine.
7 Căci Tu eşti ajutorul meu,
strig de bucurie la umbra aripilor Tale!
8 Sufletul meu este lipit de Tine,
dreapta Ta mă sprijină.
9 Aceia care caută să-mi ia viaţa sunt sortiţi nimicirii:
vor merge în adâncimile pământului,
10 vor fi trecuţi prin ascuţişul sabiei,
vor fi prada şacalilor.
11 Regele însă se va bucura în Dumnezeu!
Oricine jură pe Numele Lui se va lăuda,
căci gura mincinoasă va fi astupată.
Psalmul 64
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Ascultă, Dumnezeule, glasul plângerii mele!
Păzeşte-mă de ameninţarea duşmanului!
2 Fereşte-mă de sfatul celor răi,
de gloata celor ce săvârşesc răul,
3 de cei care îşi ascut limba drept sabie,
care pregătesc cuvinte amare drept săgeţi,
4 ca să tragă pe ascuns asupra celui nevinovat,
să tragă pe neaşteptate şi fără să se teamă.
5 Se îmbărbătează în răutatea lor,
îşi plănuiesc cum să ascundă curse,
zicând: „Cine ne[c] va vedea?“
6 Pun la cale nedreptăţi,
zicând: „Am isprăvit planul ascuns!“
Lăuntrul fiecăruia şi inima le sunt de nepătruns.
7 Însă Dumnezeu trage pe neaşteptate săgeţi asupra lor
şi sunt loviţi.
8 Propria lor limbă i-a adus la ruină,
aşa încât toţi cei care-i văd clatină din cap.
9 Toţi oamenii se înfricoşează,
mărturisesc ceea ce a înfăptuit Dumnezeu
şi-I recunosc lucrarea.
10 Să se bucure cel drept în Domnul şi să se adăpostească la El!
Să se laude cu El toţi cei cu inima cinstită.
Psalmul 65
Pentru dirijor. Un psalm al lui David. Un cântec.
1 Dumnezeule, pe Tine Te aşteaptă lauda[d] în Sion;
faţă de Tine vor fi împlinite jurămintele.
2 Tu asculţi rugăciunea;
de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
3 Poverile fărădelegilor noastre sunt mai puternice decât noi,
dar Tu faci ispăşire pentru nelegiuirile noastre.
4 Ferice de cel pe care-l alegi,
pe care-l apropii să locuiască în curţile Tale!
Ne vom sătura de lucrurile bune ale Casei Tale,
ale Templului Tău cel sfânt.
5 Tu ne răspunzi prin faptele grozave ale dreptăţii,
Dumnezeul mântuirii noastre,
Nădejdea tuturor marginilor pământului
şi ale mărilor îndepărtate,
6 Cel ce ai aşezat munţii prin puterea Ta,
fiind încins cu tărie,
7 Cel ce potoleşti vuietul mărilor,
vuietul talazurilor lor şi tumultul noroadelor.
8 Locuitorii de la marginile pământului se tem din pricina minunilor Tale!
Tu faci să răsune de bucurie locurile de unde se ivesc dimineaţa şi seara.
9 Tu cercetezi pământul, îi dai belşug,
îl îmbogăţeşti cu multe lucruri.
Râurile lui Dumnezeu sunt pline de apă
ca să dai oamenilor grâne. Iată cum pregăteşti pământul:[e]
10 îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării,
îl înmoi cu ploile repezi şi îi binecuvântezi răsadul.
11 Încununezi anul cu bunătăţile Tale,
în urma Ta musteşte belşugul;[f]
12 mustesc, de asemenea, şi păşunile din pustie,
iar dealurile se încing cu veselie.
13 Păşunile se îmbracă cu turme,
văile se acoperă de grâne;
toate strigă de bucurie şi cântă.
Footnotes
- Psalmii 62:1 Titlu. Vezi nota de la Ps. 39 Titlu.
- Psalmii 63:6 Noaptea era împărţită în 3 străji a câte 4 ore (apus-22:00; 22:00-2:00; 2:00-răsărit); vezi Jud. 7:19; 1 Sa 11:11
- Psalmii 64:5 Sau: le
- Psalmii 65:1 Sau: Dumnezeule, pentru Tine, tăcere, laudă
- Psalmii 65:9 Sau: grâne, căci aşa ai hotărât Tu
- Psalmii 65:11 Sau: din carele Tale se prelinge belşugul
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.