Matei 12:9-14
Nouă Traducere În Limba Română
9 Isus a plecat de acolo şi a intrat în sinagoga lor. 10 Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să-L poată acuza, L-au întrebat:
– Este voie a vindeca în ziua de Sabat?
11 Isus le-a răspuns:
– Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă în ziua de Sabat, să n-o apuce şi să n-o scoată afară? 12 Cu cât mai important deci este un om decât o oaie! Aşadar, este voie a face bine în ziua de Sabat!
13 Apoi i-a zis acelui om:
– Întinde-ţi mâna!
El a întins-o, şi ea a fost vindecată, la fel de sănătoasă ca şi cealaltă.
14 Atunci fariseii au ieşit afară şi au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.
Read full chapterNouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.