Apa din stâncă şi victoria împotriva lui Amalek

17 Întreaga adunare a israeliţilor a plecat din pustia Sin, călătorind din loc în loc[a], după cum le-a poruncit Domnul. Ei şi-au aşezat tabăra la Refidim; acolo nu era apă de băut pentru popor. Poporul s-a certat cu Moise şi i-a zis:

– Dă-ne apă să bem!

Moise le-a răspuns:

– De ce vă certaţi cu mine? De ce Îl ispitiţi pe Domnul?

Poporul stătea acolo însetat şi cârtea împotriva lui Moise, zicându-i:

– De ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim aici de sete cu tot cu copii şi cu vite?

Moise a strigat către Domnul, zicându-I:

– Ce să fac cu acest popor? Sunt gata să mă omoare cu pietre!

Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Du-te înaintea poporului şi ia cu tine pe câţiva din sfatul bătrânilor lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. Eu voi sta acolo, înaintea ta, la stâncă, în Horeb. Loveşte stânca şi din ea va ieşi apă; astfel, poporul va putea să bea.

Moise a făcut întocmai înaintea sfatului bătrânilor lui Israel. El a numit locul acela „Masa şi Meriba“[b], pentru că acolo israeliţii s-au certat şi L­au testat pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul cu noi sau nu?“

Read full chapter

Footnotes

  1. Exodul 17:1 Vezi Num. 33:12-14
  2. Exodul 17:7 „Masa şi Meriba“ înseamnă „Testare şi Ceartă“