Isus înaintea Sinedriului

57 Atunci cei ce L-au arestat pe Isus L-au dus la Caiafa, marele preot, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. 58 Petru L-a urmat de la distanţă până la curtea marelui preot. A intrat înăuntru şi s-a aşezat împreună cu gărzile, ca să vadă care va fi sfârşitul.

59 Conducătorii preoţilor şi întregul Sinedriu căutau vreo mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte, 60 dar n-au găsit niciuna, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. La urmă, au venit doi 61 care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu şi să-l reconstruiesc în trei zile!»“

62 Marele preot s-a ridicat şi L-a întrebat:

– Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?

63 Dar Isus tăcea.[a]

Marele preot i-a zis:

– Te pun sub jurământ în faţa Dumnezeului celui Viu să ne spui dacă Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!

64 Isus i-a răspuns:

Este aşa cum spui. Dar vă spun că,

de acum încolo, Îl veţi vedea pe Fiul Omului
    şezând la dreapta Puterii
        şi venind pe norii cerului![b]

65 Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a zis:

– A blasfemiat! Ce nevoie mai avem de martori?! Iată, acum aţi auzit blasfemia! 66 Ce părere aveţi?

Ei au răspuns:

– Este vinovat şi vrednic de moarte!

67 Atunci L-au scuipat în faţă şi L-au lovit. Unii L-au pălmuit, 68 zicând: „Profeţeşte-ne, Cristoase, cine este cel ce Te-a lovit?“[c]

Lepădarea lui Petru

69 Petru stătea afară, în curte. A venit la el o slujnică şi i-a zis:

– Şi tu erai cu Isus, galileeanul!

70 Însă el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând:

– Nu ştiu despre ce vorbeşti.

71 Când s-a îndreptat spre poartă, l-a văzut o altă slujnică, care le-a zis celor de acolo:

– Acesta era cu Isus din Nazaret!

72 El s-a lepădat din nou, spunând cu jurământ:

– Nu-L cunosc pe Acest Om!

73 După puţin timp însă cei ce stăteau acolo au venit şi i-au zis lui Petru:

– Cu siguranţă şi tu eşti unul dintre ei, căci te dă de gol accentul!

74 Atunci el a început să se blesteme şi să jure, zicând:

– Nu-L cunosc pe Acest Om!

Şi imediat a cântat cocoşul. 75 Atunci Petru şi-a adus aminte cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte de cântatul cocoşului, te vei lepăda de Mine de trei ori!“ Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.

27 Când s-a făcut dimineaţă, toţi conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L condamne la moarte. L-au legat, L-au dus şi L-au dat pe mâna lui Pilat, guvernatorul[d].

Iuda se spânzură

Atunci lui Iuda, trădătorul, când a văzut că Isus a fost condamnat, i-a părut rău şi a dus înapoi cei treizeci de arginţi[e] la conducătorii preoţilor şi la bătrâni, zicând:

– Am păcătuit, căci am trădat sânge nevinovat!

Ei i-au răspuns:

– Ce ne pasă nouă? Treaba ta!

El a aruncat arginţii în Templu şi a plecat. Apoi s-a dus şi s-a spânzurat.

Conducătorii preoţilor au luat arginţii şi au zis: „Nu este voie să fie puşi în vistierie, pentru că sunt preţ de sânge“. Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu ei ogorul olarului ca loc de înmormântare pentru străini. Iată de ce ogorul acela a fost numit „Ogorul Sângelui“ până în ziua de astăzi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia[f], care zice:

„Au[g] luat cei treizeci de arginţi,
    preţul pus pe El[h],
        la care a fost apreciat de către fiii lui Israel,
10 şi i-au[i] dat pe ogorul olarului,
    după cum mi-a poruncit Domnul“[j].

Isus înaintea lui Pilat

11 Isus a fost adus deci înaintea guvernatorului. Guvernatorul L-a întrebat:

– Eşti Tu Împăratul iudeilor?

Isus i-a răspuns:

– Este aşa cum spui.

12 Dar când a fost acuzat de conducătorii preoţilor şi de bătrâni, n-a răspuns nimic. 13 Atunci Pilat I-a zis:

– Nu auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?

14 Dar Isus nu i-a răspuns nici măcar cu un cuvânt, spre marea mirare a guvernatorului.

15 Guvernatorul obişnuia ca la fiecare sărbătoare să elibereze pentru mulţime un prizonier pe care-l voiau ei. 16 La acea vreme aveau un prizonier vestit, numit (Isus[k]) Baraba. 17 Aşadar, după ce mulţimea a fost adunată, Pilat i-a întrebat:

– Pe cine vreţi să vi-l eliberez, pe (Isus) Baraba sau pe Isus, Cel numit Cristos?

18 Căci el ştia că din invidie Îl dăduseră pe mâna lui.

19 În timp ce stătea pe scaunul de judecată, soţia lui a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic de-a face cu Acel Om drept, pentru că azi am suferit mult în vis din cauza Lui!“

20 Dar conducătorii preoţilor şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar Isus să fie omorât.

21 Guvernatorul i-a întrebat iarăşi:

– Pe care dintre aceştia doi vreţi să vi-l eliberez?

– Pe Baraba! au răspuns ei.

22 Pilat a zis:

– Şi atunci ce să fac cu Isus, numit Cristos?

Ei au răspuns cu toţii:

– Să fie răstignit!

23 El i-a întrebat:

– Dar ce rău a făcut?

Însă ei strigau şi mai tare:

– Să fie răstignit!

24 Când a văzut Pilat că nu ajunge nicăieri, ci că mai degrabă se face zarvă, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii, spunând:

– Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om! Treaba voastră!

25 Tot poporul i-a răspuns:

– Sângele Lui să fie peste noi şi peste copiii noştri!

26 Atunci li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască[l], L-a dat să fie răstignit.

Isus, batjocorit de soldaţi

27 Atunci soldaţii guvernatorului L-au adus pe Isus în pretoriu[m] şi au adunat în jurul Lui toată cohorta[n]. 28 L-au dezbrăcat şi au pus pe El o mantie stacojie[o], 29 au împletit o coroană de spini, I-au aşezat-o pe cap, I-au pus o trestie în mâna dreaptă şi apoi au îngenuncheat înaintea Lui şi şi-au bătut joc de El, zicând: „Să trăiți, Împărate al iudeilor!“[p] 30 Ei Îl scuipau, Îi luau trestia şi-L loveau peste cap. 31 După ce şi-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.

Notas al pie

  1. Matei 26:63 O posibilă aluzie la Is. 53:7
  2. Matei 26:64 Vezi Ps. 110:1 şi Dan. 7:13
  3. Matei 26:68 Vezi Is. 50:6
  4. Matei 27:2 Procurator (guvernator al unei provincii imperiale; o provincie imperială era una considerată nepacificată şi care necesita prezenţa trupelor; procuratorul era numit direct de către împărat; vezi nota de la F.A. 13:7 pentru o distincţie între provinciile romane) al Iudeii (26-36 d.Cr.); peste tot în capitol
  5. Matei 27:3 Vezi nota de la 26:15; şi în vs. 5, 6
  6. Matei 27:9 Citatul care urmează este o combinaţie între cuvintele profetului Zaharia şi cele ale profetului Ieremia, evanghelistul numindu-l doar pe Ieremia (vezi şi Mc. 1:2-3 şi nota)
  7. Matei 27:9 Sau: Am
  8. Matei 27:9 Sau: preţul Celui Preţuit
  9. Matei 27:10 Câteva mss conţin: i-am
  10. Matei 27:10 Vezi Zah. 11:12-13; Ier. 19:1-13; 32:6-9
  11. Matei 27:16 Cele mai importante mss nu conţin acest nume, însă el era foarte obişnuit în acea vreme; a fost omis în aceste mss probabil din respect pentru Isus Cristos; prin urmare, este posibil ca numele să fi apărut în original; şi în v. 17
  12. Matei 27:26 O pedeapsă cruntă: romanii foloseau un bici din mai multe fâşii de piele, la capătul cărora se aflau bucăţi de os sau de plumb. În timp ce evreii nu permiteau mai mult de 39 de lovituri, la romani nu exista limită, adesea victimele decedând
  13. Matei 27:27 Pretoriul era un cartier general, în cazul de faţă cartierul general al lui Pilat din Ierusalim, probabil palatul construit de Irod cel Mare sau fortăreaţa Antonia
  14. Matei 27:27 Diviziune a legiunii romane care, în timpul Imperiului, număra un efectiv de 600 de soldaţi
  15. Matei 27:28 Sau: roşie
  16. Matei 27:29 Corespondentul lui Ave Cezar!, însă rostit în batjocură