Matei 22:15-46

Nouă Traducere În Limba Română

Tributul datorat Cezarului

¹⁵ Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să-L prindă în cursă cu vorba. ¹⁶ I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii^[a], care I-au zis:

– Învăţătorule, ştim că eşti corect şi că-i înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor. ¹⁷ Aşadar, spune-ne, ce părere ai: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului^[b] sau nu?

¹⁸ Isus însă a înţeles intenţia lor rea şi le-a zis:

– De ce Mă puneţi la încercare, ipocriţilor? ¹⁹ Arătaţi-Mi moneda pentru tribut!

Ei I-au adus un denar^[c]. ²⁰ Isus i-a întrebat:

– Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt?

²¹ – Ale Cezarului, au răspuns ei.

Atunci El le-a zis:

– Daţi-i deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!^[d]

²² Ei au rămas uimiţi când au auzit aceste cuvinte. Şi astfel L-au lăsat şi au plecat.

Despre înviere

²³ În aceeaşi zi au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:

²⁴ – Învăţătorule, Moise a zis că, dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.^{[e] 25} Erau printre noi şapte fraţi. Primul s-a căsătorit, dar a murit fără să aibă vreun urmaş, lăsându-i-o astfel pe soţia sa fratelui său. ²⁶ Aşa s-a întâmplat şi cu al doilea, şi cu al treilea, apoi tot aşa până la al şaptelea. ²⁷ Femeia a murit ultima dintre toţi. ²⁸ La înviere, soţia căruia dintre cei şapte va fi ea? Căci toţi au avut-o de soţie!

²⁹ Isus le-a răspuns:

– Sunteţi rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu! ³⁰ Căci la înviere nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din cer. ³¹ Iar cu privire la învierea morţilor, n-aţi citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: ³² „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov“?^[f] El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii!

³³ Auzind aceste lucruri, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.

Cea mai mare poruncă

³⁴ Când au auzit fariseii că Isus le astupase gura saducheilor, s-au strâns la un loc. ³⁵ Unul dintre ei, un expert în Lege, ca să-L pună la încercare, L-a întrebat:

³⁶ – Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?

³⁷ Isus i-a răspuns:

– „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“^[g]. ³⁸ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. ³⁹ Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“^[h]. ⁴⁰ Toată Legea şi Profeţii^[i] depind^[j] de aceste două porunci.

Al cui fiu este Cristos?

⁴¹ În timp ce fariseii erau strânşi la un loc, Isus a întrebat:

⁴² – Ce părere aveţi voi despre Cristos? Al cui Fiu este El?

Ei I-au răspuns:

– Al lui David.

⁴³ Isus le-a zis:

– Cum atunci David, în Duhul, Îl numeşte „Domn“, când spune:

⁴⁵ Deci, dacă David Îl numeşte „Domn“, cum este El Fiul lui?

⁴⁶ Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt şi, din acea zi, nimeni n-a mai îndrăznit să-I pună întrebări.