Cartea genealogiei lui Isus Cristos

Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Lui Avraam i s-a născut Isaac,

lui Isaac i s-a născut Iacov,

lui Iacov i s-au născut Iuda şi fraţii acestuia,

lui Iuda i s-au născut Pereţ şi Zerah, mama lor fiind Tamar,

lui Pereţ i s-a născut Heţron,

lui Heţron i s-a născut Ram,

lui Ram i s-a născut Aminadab,

lui Aminadab i s-a născut Nahşon,

lui Nahşon i s-a născut Salmon,

lui Salmon i s-a născut Boaz, mama acestuia fiind Rahab,

lui Boaz i s-a născut Obed, mama acestuia fiind Rut,

lui Obed i s-a născut Işai, iar lui Işai i s-a născut regele David.

Lui David i s-a născut Solomon, a cărui mamă fusese înainte soţia lui Urie,

lui Solomon i s-a născut Roboam,

lui Roboam i s-a născut Abia,

lui Abia i s-a născut Asa,

lui Asa i s-a născut Iehoşafat,

lui Iehoşafat i s-a născut Iehoram,

lui Iehoram i s-a născut Uzia,

lui Uzia i s-a născut Iotam,

lui Iotam i s-a născut Ahaz,

lui Ahaz i s-a născut Ezechia,

10 lui Ezechia i s-a născut Manase,

lui Manase i s-a născut Amon,

lui Amon i s-a născut Iosia,

11 iar lui Iosia i s-a născut Iehonia şi fraţii acestuia, pe vremea exilului în Babilon.

12 După exilul în Babilon,

lui Iehonia i s-a născut Şealtiel,

lui Şealtiel i s-a născut Zerub-Babel,

13 lui Zerub-Babel i s-a născut Abiud,

lui Abiud i s-a născut Eliachim,

lui Eliachim i s-a născut Azor,

14 lui Azor i s-a născut Ţadok,

lui Ţadok i s-a născut Achim,

lui Achim i s-a născut Eliud,

15 lui Eliud i s-a născut Elazar,

lui Elazar i s-a născut Mattan,

lui Mattan i s-a născut Iacov,

16 iar lui Iacov i s-a născut Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, Cel Care este numit Cristos[a].

17 Aşadar, de la Avraam până la David sunt în total paisprezece generaţii, de la David până la exilul în Babilon sunt paisprezece generaţii, iar de la exilul în Babilon până la Cristos sunt paisprezece generaţii.[b]

Naşterea lui Isus Cristos

18 Iată însă cum a avut loc naşterea lui Isus Cristos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif însă, soţul ei, era un om drept şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea el şi-a propus s-o părăsească pe ascuns[c].

20 Dar în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei pe Maria de soţie, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus[d], pentru că El Îşi va mântui poporul de păcatele lui!“

22 Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice: 23 „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi Îi vor pune numele Emanuel“[e], nume care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi“.

24 Când s-a trezit din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului. A luat-o pe Maria de soţie, 25 dar n-a cunoscut-o până când ea nu a dat naştere unui Fiu. Iar el I-a pus numele Isus.

Vizita magilor

După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod[f], iată că nişte magi din Răsărit[g] au venit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul Care li s-a născut de curând iudeilor? Căci I-am văzut steaua în Răsărit[h] şi am venit să ne închinăm Lui!“

Regele Irod s-a tulburat auzind acest lucru şi, împreună cu el, s-a tulburat tot Ierusalimul. El i-a adunat pe toţi preoţii conducători şi pe toţi cărturarii[i] poporului şi i-a întrebat unde urma să se nască Cristosul. Ei i-au răspuns: „În Betleemul Iudeii, căci iată ce a fost scris prin profetul care zice:

«Dar tu, Betleeme, ţinut al lui Iuda,
    nu eşti nicidecum cel mai neînsemnat dintre conducătorii lui Iuda,
căci din tine va ieşi un Conducător
    Care va păstori poporul Meu, Israel!»“[j]

Atunci Irod i-a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei vremea când apăruse steaua. Apoi i-a trimis la Betleem, spunându-le: „Duceţi-vă şi cercetaţi cu atenţie despre Copil, iar când Îl veţi găsi, anunţaţi-mă şi pe mine, ca să vin şi eu să mă închin Lui!“

După ce l-au ascultat pe rege, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit[k] a mers înaintea lor până când a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era Copilul. 10 Ei s-au bucurat nespus de mult la vederea stelei. 11 Când au intrat în casă şi L-au văzut pe Copil împreună cu Maria, mama Lui, s-au prosternat închinându-se înaintea Lui, şi-au deschis cuferele cu comori şi I-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. 12 Apoi, fiind înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod, au pornit înapoi spre ţara lor, pe un alt drum.

Fuga în Egipt

13 După ce au plecat ei, un înger al Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a zis: „Scoală-te, ia Copilul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt! Să rămâi acolo până când îţi voi spune eu, căci Irod va căuta Copilul ca să-L omoare!“

14 Iosif s-a sculat, a luat Copilul şi pe mama Lui şi a plecat în timpul nopţii în Egipt, 15 unde a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice: „L-am chemat pe Fiul Meu din Egipt“[l].

16 Irod s-a înfuriat foarte tare când a văzut că a fost înşelat de magi şi a trimis să fie ucişi toţi băieţii care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, de la vârsta de doi ani în jos, potrivit cu perioada pe care o aflase de la magi. 17 Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia, care zice:

18 „Un ţipăt a fost auzit în Rama,
    plânset şi bocet mult:
Rahela îşi plânge copiii
    şi nu vrea să fie mângâiată, căci ei nu mai sunt“[m].

Întoarcerea în Nazaret

19 După ce a murit Irod, un înger al Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, 20 şi i-a zis: „Scoală-te, ia Copilul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci cei ce căutau să ia viaţa Copilului au murit!” 21 Iosif s-a sculat, a luat Copilul şi pe mama Lui şi a venit în Israel. 22 Dar când a auzit că în Iudeea domnea Arhelau[n] în locul tatălui său Irod, Iosif s-a temut să se ducă acolo şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în ţinuturile Galileii. 23 S-a dus acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce a fost spus prin profeţi, şi anume că El va fi numit nazarinean[o].

Footnotes

  1. Matei 1:16 Sau: Mesia; atât Cristos (greacă), cât şi Mesia (ebraică şi aramaică) înseamnă Cel care este uns; peste tot în carte
  2. Matei 1:17 În genealogiile biblice, unele nume, care nu sunt atât de importante, sunt omise fie pentru a relaţiona un anume individ în mod direct la un strămoş important, fie pentru a obţine numărul dorit, care de multe ori este un multiplu de şapte, așa cum este în acest text
  3. Matei 1:19 În contextul iudaic, logodna era un angajament mult mai puternic decât în zilele noastre şi nu putea fi ruptă decât printr-un act de divorţ; în Deut. 22:24 femeia logodită este numită soţie, iar în acest verset Iosif este numit soţul Mariei, chiar dacă erau doar logodiţi
  4. Matei 1:21 Isus este transcrierea în greacă a termenului ebraic Iosua (Ieşua), care înseamnă Domnul mântuie
  5. Matei 1:23 Vezi Isaia 7:14
  6. Matei 2:1 Irod cel Mare (37-4 î.Cr.)
  7. Matei 2:1 Probabil astrologi, originari fie din Persia, fie din Arabia, ambele la răsărit de Canaan
  8. Matei 2:2 Sau: steaua răsărind
  9. Matei 2:4 Lit.: scribi, în sensul de erudiţi, experţi în Lege; cei care studiau, interpretau şi învăţau legea scrisă şi orală. Majoritatea erau farisei; peste tot în carte
  10. Matei 2:6 Vezi Mica 5:2
  11. Matei 2:9 Sau: o văzuseră răsărind
  12. Matei 2:15 Vezi Osea 11:1; textul din Osea face referire la exodul lui Israel din Egipt, însă Matei vede istoria lui Israel recapitulată în viaţa lui Isus
  13. Matei 2:18 Vezi Ier. 31:15
  14. Matei 2:22 Fiul lui Irod cel Mare; a domnit peste Iudeea şi Samaria (4 î.Cr-6 d.Cr.). A fost un despot deosebit de crud, fiind detronat
  15. Matei 2:23 Probabil Matei face referire la mai multe texte profetice, care spun că Mesia va fi dispreţuit, Nazaretul fiind un oraş obscur, ai cărui locuitori erau dispreţuiţi (vezi In. 1:45-46); poate fi, în acelaşi timp, şi o aluzie la termenul ebraic nezer/neţer (vlăstar) din Is. 11:1