Curăţirea taberei

Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Porunceşte-le israeliţilor să-i scoată afară din tabără pe toţi leproşii[a], pe toţi aceia care au vreo scurgere şi pe oricine este necurat din cauză că a atins un mort. Să-i scoateţi afară atât pe bărbaţi, cât şi pe femei; să-i scoateţi afară din tabără ca nu cumva să pângărească tabăra, căci Eu locuiesc în mijlocul lor.“ Israeliţii au făcut întocmai; ei i-au scos afară din tabără. Israeliţii au făcut aşa cum îi spusese Domnul lui Moise.

Domnul i-a mai zis lui Moise: „Spune-le israeliţilor: «Când un bărbat sau o femeie cade într-unul din păcatele pe care le fac oamenii, săvârşind astfel o fărădelege împotriva Domnului[b], acel om este vinovat şi trebuie să-şi mărturisească păcatul pe care l-a făcut. De asemenea, el trebuie să dea înapoi în întregime preţul pentru paguba făcută, să adauge încă o cincime la acest preţ şi să îl dea celui pe care l-a păgubit. Dar dacă omul nu are nici o rudenie faţă de care să se facă restituirea pentru paguba făcută, atunci restituirea pentru paguba făcută să se întoarcă la Domnul şi să fie a preotului, împreună cu berbecul pentru ispăşire, cu care el trebuie să facă ispăşire pentru acel om. De asemenea, fiecare contribuţie din toate darurile sfinte pe care israeliţii le aduc la preot, să fie a preotului. 10 Darurile sfinte aduse de vreun om îi vor rămâne lui, iar ceea ce-i va da preotului va rămâne a preotului.»“

Testul pentru femeia bănuită de adulter

11 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: 12 „Spune-le israeliţilor: «Dacă soţia cuiva se abate de la calea cea dreaptă şi îi este necredincioasă soţului ei, 13 dacă un altul se culcă cu ea, dar lucrul aceasta este ascuns de ochii soţului şi astfel ea rămâne nedescoperită, cu toate că s-a pângărit, dacă nu există nici o mărturie împotriva ei şi n-a fost prinsă în fapt, 14 dacă un duh de gelozie vine peste soţul ei şi el începe să fie gelos pe soţia lui care s-a pângărit sau dacă un duh de gelozie vine peste el şi el începe să fie gelos pe soţia lui, deşi ea nu s-a pângărit, 15 atunci bărbatul trebuie să-şi ducă soţia la preot. El trebuie să aducă jertfa cerută pentru ea: a zecea parte dintr-o efă[c] de făină de orz. Să nu toarne ulei pe ea şi să nu pună tămâie, pentru că este un dar de mâncare pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o vină.

16 Apoi preotul s-o apropie şi s-o pună să stea înaintea Domnului; 17 preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ, după care să ia nişte praf de pe podeaua Tabernaculului şi să-l pună în apă. 18 Să pună femeia să stea înaintea Domnului, să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare pentru aducerea-aminte, care este darul de mâncare pentru gelozie. Preotul să aibă în mână apa amară care aduce blestem. 19 Preotul s-o pună pe femeie sub jurământ şi să-i zică: ‘Dacă nici un bărbat nu s-a culcat cu tine şi dacă nu te-ai abătut de la cale ca să trăieşti în necurăţie, în timp ce erai sub autoritatea soţului, atunci să nu-ţi facă nici un rău aceste ape amare care aduc blestem. 20 Dar dacă te-ai abătut de la cale în timp ce erai sub autoritatea soţului, dacă te-ai pângărit şi un alt bărbat, altul decât soţul tău, s-a culcat cu tine,’ 21 – preotul s-o pună pe femeie sub acest jurământ al blestemului şi să-i spună aceste cuvinte – ‘atunci Domnul să te facă să fii de dispreţuit şi de blestemat în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele[d]; 22 fie ca această apă care aduce blestem să-ţi intre în măruntaie şi să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!’ Şi femeia să zică: ‘Amin! Amin!’

23 Preotul să scrie aceste blesteme pe un sul şi să le şteargă apoi cu apă amară. 24 După aceea, să-i dea femeii să bea apa amară care aduce blestem; apa care aduce blestem va intra în ea şi-i va provoca suferinţă. 25 Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să-l legene înaintea Domnului şi să-l aducă la altar; 26 preotul să ia un pumn din darul de mâncare, ca aducere-aminte, şi să-l ardă pe altar. Apoi să dea femeii să bea apa. 27 După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a pângărit şi i-a fost necredincioasă soţului ei, apa care aduce blestem va intra în ea şi îi va provoca suferinţă: pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca şi femeia va ajunge să fie dispreţuită în mijlocul poporului ei. 28 Dar dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, atunci ea va fi considerată nevinovată şi va putea avea copii.

29 Aceasta este legea geloziei, când o femeie, aflându-se sub autoritatea soţului, se abate de la calea cea dreaptă şi se pângăreşte, 30 sau când duhul geloziei vine peste un bărbat şi el începe să fie gelos pe soţia lui; preotul trebuie s-o aducă înaintea Domnului şi să-i facă întocmai după legea aceasta. 31 Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va purta vina.»“

Footnotes

  1. Numeri 5:2 Termenul ebraic desemnează diferite boli ale pieii, nu neapărat lepra
  2. Numeri 5:6 Sau: greşeşte faţă de semenul său în orice fel, fiindu-i astfel necredincios Domnului
  3. Numeri 5:15 O efă măsura aproximativ 22 l; aproximativ 2,2 l
  4. Numeri 5:21 Un limbaj figurativ care descrie sterilitatea sau avortul (vezi v. 28)

Izgonirea celor necuraţi

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros(A) şi pe oricine are o lepădare(B) de sămânţă sau este întinat prin atingerea de(C) un mort. Fie bărbaţi, fie femei, să-i scoateţi din tabără; să-i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul(D) căreia Îmi am Eu locuinţa.” Copiii lui Israel au făcut aşa şi i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise Domnul, aşa au făcut copiii lui Israel.

Despăgubirea pentru furt

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Spune copiilor lui Israel: ‘Când(E) un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcând o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat, să-şi(F) mărturisească păcatul şi să dea înapoi în întregime(G) preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincea parte; să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat. Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul câştigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul, la preot, afară de berbecul(H) adus ca jertfă de ispăşire cu care se va face ispăşire pentru cel vinovat. Orice dar(I) ridicat din lucrurile închinate Domnului de copiii lui Israel să fie al preotului, căruia îi sunt aduse. 10 Lucrurile închinate Domnului vor fi ale preotului: tot ce i se va da preotului al(J) lui să fie’.”

Apa de gelozie

11 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 12 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei şi-i este necredincioasă; 13 dacă altul se(K) culcă cu ea, şi lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s-a pângărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei şi fără să fie prinsă asupra faptului 14 şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s-a pângărit, 15 omul acela să-şi aducă nevasta la preot şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă(L) o fărădelege. 16 Preotul s-o apropie şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului. 17 Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ, să ia ţărână de pe podeaua cortului şi s-o pună în apă. 18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului, să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apele amare aducătoare de blestem. 19 Preotul să pună pe femeie să jure şi să-i zică: «Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău aceste ape amare aducătoare de blestem! 20 Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine», 21 şi preotul(M) să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem şi să-i zică: «Domnul să(N) te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele, 22 şi apele acestea aducătoare de blestem să intre(O) în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!» Şi(P) femeia să zică: «Amin! Amin!» 23 Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare. 24 Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem, şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea. 25 Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene(Q) darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului şi să-l aducă pe altar. 26 Apoi(R) preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere-aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele. 27 După ce îi va da să bea apele, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem(S) în mijlocul poporului ei. 28 Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii. 29 Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea când o femeie care este sub puterea bărbatului ei se abate(T) şi se pângăreşte 30 şi pentru împrejurarea când un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului şi să-i facă întocmai după legea aceasta. 31 Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va lua(U) pedeapsa nelegiuirii ei.’ ”

The Purity of the Camp

The Lord said to Moses, “Command the Israelites to send away from the camp anyone who has a defiling skin disease[a](A) or a discharge(B) of any kind, or who is ceremonially unclean(C) because of a dead body.(D) Send away male and female alike; send them outside the camp so they will not defile their camp, where I dwell among them.(E) The Israelites did so; they sent them outside the camp. They did just as the Lord had instructed Moses.

Restitution for Wrongs

The Lord said to Moses, “Say to the Israelites: ‘Any man or woman who wrongs another in any way[b] and so is unfaithful(F) to the Lord is guilty(G) and must confess(H) the sin they have committed. They must make full restitution(I) for the wrong they have done, add a fifth of the value to it and give it all to the person they have wronged. But if that person has no close relative to whom restitution can be made for the wrong, the restitution belongs to the Lord and must be given to the priest, along with the ram(J) with which atonement is made for the wrongdoer.(K) All the sacred contributions the Israelites bring to a priest will belong to him.(L) 10 Sacred things belong to their owners, but what they give to the priest will belong to the priest.(M)’”

The Test for an Unfaithful Wife

11 Then the Lord said to Moses, 12 “Speak to the Israelites and say to them: ‘If a man’s wife goes astray(N) and is unfaithful to him 13 so that another man has sexual relations with her,(O) and this is hidden from her husband and her impurity is undetected (since there is no witness against her and she has not been caught in the act), 14 and if feelings of jealousy(P) come over her husband and he suspects his wife and she is impure—or if he is jealous and suspects her even though she is not impure— 15 then he is to take his wife to the priest. He must also take an offering of a tenth of an ephah[c](Q) of barley flour(R) on her behalf. He must not pour olive oil on it or put incense on it, because it is a grain offering for jealousy,(S) a reminder-offering(T) to draw attention to wrongdoing.

16 “‘The priest shall bring her and have her stand before the Lord. 17 Then he shall take some holy water in a clay jar and put some dust from the tabernacle floor into the water. 18 After the priest has had the woman stand before the Lord, he shall loosen her hair(U) and place in her hands the reminder-offering, the grain offering for jealousy,(V) while he himself holds the bitter water that brings a curse.(W) 19 Then the priest shall put the woman under oath and say to her, “If no other man has had sexual relations with you and you have not gone astray(X) and become impure while married to your husband, may this bitter water that brings a curse(Y) not harm you. 20 But if you have gone astray(Z) while married to your husband and you have made yourself impure by having sexual relations with a man other than your husband”— 21 here the priest is to put the woman under this curse(AA)—“may the Lord cause you to become a curse[d] among your people when he makes your womb miscarry and your abdomen swell. 22 May this water(AB) that brings a curse(AC) enter your body so that your abdomen swells or your womb miscarries.”

“‘Then the woman is to say, “Amen. So be it.(AD)

23 “‘The priest is to write these curses on a scroll(AE) and then wash them off into the bitter water. 24 He shall make the woman drink the bitter water that brings a curse, and this water that brings a curse and causes bitter suffering will enter her. 25 The priest is to take from her hands the grain offering for jealousy, wave it before the Lord(AF) and bring it to the altar. 26 The priest is then to take a handful of the grain offering as a memorial[e] offering(AG) and burn it on the altar; after that, he is to have the woman drink the water. 27 If she has made herself impure and been unfaithful to her husband, this will be the result: When she is made to drink the water that brings a curse and causes bitter suffering, it will enter her, her abdomen will swell and her womb will miscarry, and she will become a curse.(AH) 28 If, however, the woman has not made herself impure, but is clean, she will be cleared of guilt and will be able to have children.

29 “‘This, then, is the law of jealousy when a woman goes astray(AI) and makes herself impure while married to her husband, 30 or when feelings of jealousy(AJ) come over a man because he suspects his wife. The priest is to have her stand before the Lord and is to apply this entire law to her. 31 The husband will be innocent of any wrongdoing, but the woman will bear the consequences(AK) of her sin.’”

Footnotes

  1. Numbers 5:2 The Hebrew word for defiling skin disease, traditionally translated “leprosy,” was used for various diseases affecting the skin.
  2. Numbers 5:6 Or woman who commits any wrong common to mankind
  3. Numbers 5:15 That is, probably about 3 1/2 pounds or about 1.6 kilograms
  4. Numbers 5:21 That is, may he cause your name to be used in cursing (see Jer. 29:22); or, may others see that you are cursed; similarly in verse 27.
  5. Numbers 5:26 Or representative