Geneza 37-39

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Iosif, vândut de fraţii săi

37 Iacov a locuit în ţara Canaan, unde^(A) locuise ca străin tatăl său. ² Iată istoria lui Iacov:

Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele^(B). ³ Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse^(C) la bătrâneţe, şi i-a făcut o haină pestriţă^[a]. ⁴ Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l^(D) urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească. ⁵ Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. ⁶ El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat! ⁷ Noi^(E) eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare, iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.” ⁸ Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui. ⁹ Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele^(F), Luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” ¹⁰ L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii^(G) tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” ¹¹ Fraţii^(H) săi au început să-l pizmuiască, dar tatăl^(I) său a ţinut minte lucrurile acestea. ¹² Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. ¹³ Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. ¹⁴ Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din Valea Hebronului^(J) şi Iosif a ajuns la Sihem. ¹⁵ Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?” ¹⁶ „Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi^(K), te rog, unde pasc ei oile?” ¹⁷ Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: ‘Haidem la Dotan^(L)’.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan. ¹⁸ Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit^(M) să-l omoare. ¹⁹ Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! ²⁰ Veniţi acum, să-l^(N) omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” ²¹ Ruben^(O) a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!” ²² Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge, ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. ²³ Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el. ²⁴ L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. ²⁵ Apoi^(P) au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată^(Q) de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător^(R) şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. ²⁶ Atunci, Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem^(S) sângele? ²⁷ Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna^(T) pe el, căci este fratele^(U) nostru, carne^(V) din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat. ²⁸ La trecerea negustorilor madianiţi^(W), au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut^(X) cu douăzeci^(Y) de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Jalea lui Iacov

²⁹ Ruben s-a întors la groapă şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt^(Z) hainele, ³⁰ s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este^(AA)! Ce mă voi face eu?” ³¹ Ei au luat atunci haina^(AB) lui Iosif şi, junghiind un ţap, i-au muiat haina în sânge. ³² Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” ³³ Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară^(AC) sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!” ³⁴ Şi şi-a rupt^(AD) hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său. ³⁵ Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit^(AE) ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând^(AF) mă voi pogorî la fiul meu în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său. ³⁶ Madianiţii^(AG) l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Iuda şi Tamar

38 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras^(AH) la un om din Adulam, numit Hira. ² Acolo, Iuda a văzut^(AI) pe fata unui canaanit, numit Şua^(AJ). A luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea. ³ Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er^(AK). ⁴ A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan^(AL). ⁵ A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela^(AM); Iuda era la Czib când a născut ea. ⁶ Iuda a luat^(AN) întâiului său născut, Er, o nevastă numită Tamar. ⁷ Er^(AO), întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, şi^(AP) Domnul l-a omorât. ⁸ Atunci, Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui^(AQ) tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.” ⁹ Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a^(AR) lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său. ¹⁰ Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi^(AS) pe el. ¹¹ Atunci, Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi^(AT) văduvă în^(AU) casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.

Păcătuirea lui Iuda cu Tamar

¹² Au trecut multe zile şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut^(AV) zilele de jale, Iuda s-a suit^(AW) la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul. ¹³ Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.” ¹⁴ Atunci, ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut^(AX) jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna, căci vedea că Şela se făcuse mare^(AY), şi ea nu-i fusese dată de nevastă. ¹⁵ Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa. ¹⁶ S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noru-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” ¹⁷ El a răspuns: „Am^(AZ) să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un^(BA) zălog până îl vei trimite?” ¹⁸ El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul^(BB) tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea, şi ea a rămas însărcinată de la el. ¹⁹ Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama^(BC) şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă. ²⁰ Iuda a trimis iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o. ²¹ A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.” ²² Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o şi chiar oamenii de acolo au zis: ‘N-a fost nicio curvă aici’.” ²³ Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta, şi n-ai găsit-o.” ²⁴ Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, noră-ta, a curvit^(BD) şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară ca să fie^(BE) arsă.” ²⁵ După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela ale cui sunt lucrurile acestea am rămas eu însărcinată; vezi^(BF), te rog, ale cui sunt inelul^(BG) acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta.” ²⁶ Iuda le-a cunoscut^(BH) şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată^(BI) decât mine, fiindcă n-am dat-o^(BJ) de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat^(BK) cu ea de atunci. ²⁷ Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni. ²⁸ Şi, în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.” ²⁹ Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit frate-său. Atunci, moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţ^(BL) (Spărtură). ³⁰ În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu).

Iosif, în Egipt

39 Iosif a fost dus în Egipt, şi Potifar^(BM), dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat^(BN) de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo. ² Domnul^(BO) a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul. ³ Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea^(BP) să-i meargă bine ori de ce se apuca. ⁴ Iosif^(BQ) a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai-mare peste^(BR) casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea. ⁵ De îndată ce Potifar l-a pus mai-mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat^(BS) casa egipteanului din pricina lui Iosif, şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el: fie acasă, fie la câmp. ⁶ Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură^(BT) şi plăcut la chip.

Fecioria lui Iosif

⁷ După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te^(BU) cu mine!” ⁸ El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are. ⁹ El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum^(BV) aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc^(BW) împotriva lui Dumnezeu?” ¹⁰ Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreune cu ea. ¹¹ Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei, ¹² ea^(BX) l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă. ¹³ Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară, ¹⁴ a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare. ¹⁵ Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” ¹⁶ Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui. ¹⁷ Atunci i-a vorbit^(BY) astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine. ¹⁸ Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” ¹⁹ După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat^(BZ) foarte tare. ²⁰ A luat pe Iosif şi l-a aruncat^(CA) în temniţă^(CB) în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului, şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.

Iosif, în temniţă

²¹ Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut^(CC) să capete trecere înaintea mai-marelui temniţei. ²² Şi mai-marele temniţei a pus^(CD) sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el. ²³ Mai-marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul^(CE) era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.