Faptele Apostolilor 22:4-21
Nouă Traducere În Limba Română
4 Am persecutat până la moarte această Cale, am legat şi am pus în închisoare bărbaţi şi femei, 5 aşa cum, de altfel, pot depune mărturie cu privire la mine şi marele preot precum şi tot sfatul bătrânilor[a], de la care am primit şi scrisori către fraţii din Damasc, ca să merg şi să-i aduc legaţi la Ierusalim chiar şi pe cei de acolo, ca să fie pedepsiţi.
6 În timp ce eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, a strălucit deodată împrejurul meu o lumină puternică din cer. 7 Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: «Saul, Saul, de ce Mă persecuţi?» 8 Eu am întrebat: «Cine eşti, Doamne[b]?» El mi-a răspuns: «Eu sunt Isus din Nazaret, Cel pe Care tu Îl persecuţi!» 9 Cei care erau împreună cu mine vedeau într-adevăr lumina, dar nu înţelegeau cuvintele Celui Ce-mi vorbea. 10 Am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» Domnul mi-a răspuns: «Ridică-te, du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune tot ce s-a hotărât să faci.» 11 Cum, din cauza strălucirii acelei lumini, nu puteam vedea, cei care erau cu mine m-au luat de mână şi m-au dus în Damasc.
12 Un anume Ananias, bărbat temător de Dumnezeu, după cum cere Legea, şi vorbit de bine de către toţi iudeii care locuiau acolo, 13 a venit la mine şi, stându-mi alături, mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi vederea!» Chiar în clipa aceea mi-am recăpătat vederea şi m-am uitat la el. 14 El a zis: «Dumnezeul strămoşilor noştri te-a ales ca să-I cunoşti voia, să-L vezi pe Cel Drept şi să auzi cuvinte din gura Lui, 15 pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. 16 Iar acum, ce aştepţi?! Ridică-te, fii botezat şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!»
17 După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească 18 şi L-am văzut pe Domnul spunându-mi: «Grăbeşte-te, ieşi repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!» 19 Eu am zis: «Doamne, ei ştiu că eu îi băgam în închisoare şi îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, 20 iar când era vărsat sângele lui Ştefan, martorul[c] Tău, eram şi eu de faţă, dându-mi aprobarea şi păzind hainele celor ce-l omorau!» 21 Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neamuri!»“
Read full chapterNotas al pie
- Faptele Apostolilor 22:5 Probabil membri laici ai Sinedriului (vezi nota de la 4:15), capi ai celor mai importante familii evreieşti
- Faptele Apostolilor 22:8 Vezi nota de la 9:5
- Faptele Apostolilor 22:20 Sau: martirul
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.