Add parallel Print Page Options

35 Apoi(A), le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei. 36 Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă de asemenea s-o ia şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie. 37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: ‘El(B) a fost pus în numărul celor fărădelege’. Şi lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.” 38 „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii”. Şi El le-a zis: „Destul!”

Ghetsimani

39 După ce(C) a ieşit afară, S-a(D) dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. 40 Când(E) a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită”. 41 Apoi(F), S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage, 42 zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu(G) voia Mea, ci a Ta.” 43 Atunci I s-a arătat un înger(H) din cer, ca să-L întărească. 44 A(I) ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. 45 După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare 46 şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă(J), ca să nu cădeţi în ispită.”

Prinderea lui Isus

47 Pe când grăia El încă, iată(K) că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute. 48 Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?” 49 Cei ce erau cu Isus au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” 50 Şi unul(L) din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. 51 Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!”Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat. 52 Isus(M) a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor, care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege? 53 În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar(N) acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.”

Read full chapter