10 Dacă un bărbat a comis adulter cu soţia semenului său, cei doi adulteri să fie omorâţi.

11 Dacă un om se va culca[a] cu soţia tatălui său, descoperind astfel goliciunea tatălui său, cei doi să fie omorâţi; să se facă ispăşire cu propriul lor sânge.

12 Dacă un om se va culca cu nora sa, amândoi să fie omorâţi; ei au săvârşit o perversitate, prin urmare, sângele lor să cadă asupra lor.

13 Dacă un bărbat se va culca cu un alt bărbat la fel cum se culcă cu o femeie, amândoi au săvârşit o urâciune; să fie nimiciţi şi să se facă ispăşire cu propriul lor sânge.

14 Dacă un bărbat va lua de soţie atât pe fată, cât şi pe mama ei, lucrul acesta este o nelegiuire. Să fie arşi în foc atât el, cât şi ele, pentru ca nelegiuirea să nu-şi mai găsească loc printre voi.

15 Dacă un bărbat se va împreuna cu un animal, atunci atât bărbatul, cât şi animalul să fie nimiciţi.

16 Dacă o femeie se va apropia de un animal ca să se împerecheze cu el, să nimiciţi atât femeia, cât şi animalul. Să fie nimiciţi şi astfel sângele lor să cadă asupra lor.

Read full chapter

Footnotes

  1. Leviticul 20:11 Vezi nota de la 18:6; peste tot în capitol